URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2014, 23:14

Mită de 50.000 lei: Președintele Consiliului Județean Buzău a fost arestat preventiv

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Mită de 50.000 lei: Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a fost arestat preventiv


Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ca preşedintele CJ Buzău să fie arestat preventiv. Alături de el, a fost arestat şi finul acestuia Florin Colgiu, aceştia fiind acuzaţi de luare de mită, respectiv de complicitate la luare de mită.

Marian Bîgiu ar fi urmat să primească 50 de mii de lei mită ascunşi într-o cutie de whisky. Totul prin intermediari care au fost interceptaţi de procurorii anticorupţie discutând despre mita care urma să ajungă la Bîgiu sub forma unui cadou venit din partea Moş Nicolae, scrie digi24.ro.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Cristinel Bîgiu este acuzat că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme, în timp ce finul său este acuzat că ar fi primit o parte din bani pentru şeful CJ Buzău.

Timp de un an a fost filat Marian Bâgiu de procurorii anticorupţie. Anchetatorii aveau informaţii care arătau că şeful judeţului din Buzău condiţiona atribuirea unui contract către o firmă privată în schimbul a peste 200 de mii de lei.

Înainte de Crăciunul trecut, spun procurorii, Marian Bîgiu ar fi primit o primă tranşă din bani - 70 de mii de lei. Filajul a continuat până ieri când Marian Bîgiu aştepta să primească a doua tranşă de bani prin intermediul finului său, consilier judeţean, din partea unui alt angajat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON