URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Noiembrie 2011, 20:17

Ministrul Comunicaţiilor şi un fost ofiţer SRI au propus legea care obligă la monitorizarea tuturor conversaţiilor telefonice şi mailurilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proiectul legii "Big Brother" privind reţinerea datelor de trafic de către operatorii de telefonie mobilă a fost depus la Parlament la începutul lunii noiembrie de ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme şi deputatul PDL, Adrian Bădulescu - fost ofiţer SRI.

Controversata lege "Big Brother" care obligă operatorii de telefonie mobilă să stocheze timp de şase luni toate apelurile şi mailurile a fost adoptată pentru prima dată de Parlament în 2008. Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat-o neconstituţională în 2009, deoarece "afectează exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor fundamentale - drept la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare".

Proiectul actual reia în mare parte prevederile din 2008, dar ministrul Conunicaţiilor susţine că a încercat să elimine prevederile neconstituţionale. El a adăugat că dacă nu se adoptă această lege România va fi penalizată de către Uniunea Europeană, fiind deja declanşată procedura de infringement.

Pe lângă cerinţele partenerilor europeni, iniţiatorii susţin că deţinerea acestor informaţii de către autorităţi le va ajuta în vederea prevenirii, cercetării, descoperirii şi urmării penale a infracţiunilor şi, în special, a criminalităţii organizate.

"Dorim să subliniem faptul că necesitatea acestei legi derivă şi în contextul recentelor atacuri teroriste care au avut loc în Norvegia în luna iulie a acestui an, impunându-se astfel măsuri pentru combaterea recrudescenţei acestui fenomen", explică în expunerea de motive deputaţii PDL Valerian Vreme şi Adrian Bădulescu.

Dacă legea va fi adoptată de Parlament în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă se vor reţine timp de şase luni numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărului celui spre care a fost redirecţionat apelul, dar şi numele acestora. În cazul serviciilor de Internet - poştă electronică şi telefonie, se va identifica utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit. Astfel, pentru toate comunicările prin telefon sau internet se vor reţine data, ora iniţierii şi încheierii comunicării, ora conectării şi deconectării de la Internet, adresa de IP, furnizorul de Internet.

"În aplicarea prevederilor prezentei legi sunt interzise interceptarea şi reţinerea conţinutului comunicării sau a informaţiilor consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice, în aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală şi cele din legile speciale în materie", se arată în proiectul de lege depus de deputaţii PDL.

După şase luni toate aceste date vor trebui distruse ireversibil.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
sincer degeaba obliga daca nu ti recunoaste dreptul:))
e un tratament comunist sa obligi fara drepturi NU POTI:)) prin drepturi iti respecti obligatia, la telefon ai dreptul la propria viata, cum ma obligi sa nu mai am dreptul la viata mea :)) specific ENENEI UDREA ea obliga dar nu stie ca nu poate LEGAL si conform constitutiei, ea transforma dar nu IMBUNATATESTE mori de ras ce anlfabeti ne conduc degeaba ai diploma daca nu ai VOCATIE:)) degeaba producem proumb daca nu l manaca decat soarecii:)) concluzia intretinem in continuare parazitii sociali, ne permitem inca!
Postat 06 Noiembrie 2011, 12:46 de OBLIGA
Moniturmararire
Si pe ,,monitoristi" ... cine ii monitorizeaza ?
Postat 05 Noiembrie 2011, 23:46 de turbanu
SRI
sincer alta patura sociala de paraziti care manaca fara sa aiba un aport pozitiv national, ferma de porcine bipeda are Romania :)) trantori
Postat 05 Noiembrie 2011, 12:09 de SRI ferma de porcine
aiurea
si cine ne garnateaza ca vor fi sterse,dupa 6 luni,si inca o nelamurire legata de aspectul ca trebuie sa facem ce vrea UE,suntem o natiune de prosti,asta suntem,mereu trebuie sa ne spuna altii ce sa facem la noi acasa.Putina lume realizaeaza ca de fapt UE e de fapt fosta URSS. In rest somn usor dragi romani.
Postat 05 Noiembrie 2011, 11:17 de x
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON