URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Iunie 2015, 22:51

Mihai Răzvan Ungureanu, din nou şef la SIE

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parlamentul a acceptat marti propunerea presedintelui Klaus Iohannis ca Mihai Razvan Ungureanu sa revina in functia de director al Serviciului de Informatii Externe (SIE), anunta ziare.com.

PSD a boicotat dimineata sedinta Comisiei de control SIE, iar MRU nu a putut fi audiat. In jurul orei 16.00, pesedistii au plecat din Parlament si, cu cateva exceptii, nu au participat la sedinta plenului reunit.

Totusi, pentru ca 289 de parlamentari si-au inregistrat prezenta, a existat cvorum, asa ca sedinta de plen a putut avea loc. In cele din urma, au fost 278 de voturi pentru, adica exact jumatate plus unu din numarul total de parlamentari.

MRU a multumit, in plenul Parlamentului, deputatilor si senatorilor care l-au votat, precum si presedintelui Klaus Iohannis. In plus, la iesirea din sala, a declarat jurnalistilor ca trebuie schimbate legile de functionare a SIE si SRI.

"Sunt adeptul competitiei politice, dar nu putem desparti interesul strategic al Romaniei de nevoia noastra de securitate, de prosperitate indiferent de doctrina la care apartinem si pe care o clamam ca oameni politici. Azi sunt validat de o clasa politica, care imi ofera din nou posibilitatea sa fiu si in alta pozitie de folos natiunii. Cred ca aceasta este dovada noastra de maturitate, cred in viitorul nostru politic si cred ca acesta este semnul triumfului democratiei statului de drept. As vrea ca in noul meu mandat, mai mult decat in mandatul anterior, sa-mi conving colegii ca doar impreuna putem schimba perceptia paguboasa care planeaza asupra SIE", a spus MRU conform sursei citate.

"Este o onoare prin faptul ca acest vot a fost acordat de o majoritate clara a Legislativului. Este un vot care obliga tocmai prin faptul ca in numarul celor care s-au pronuntat pozitiv se numara si reprezentanti ai altor formatiuni politice - de la grupul Popular si Democrat, la Partidul Socialist Romanesc, la minoritati", a mai precizat acesta.

Ca urmare a votului de marti seara, MRU a demisionat din Parlament.

Ungureanu a mai condus SIE in perioada 2007-2012.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La Oradea functioneaza o grupare paramilitara cu legaturi directe cu gruparea ISIS, intre timp SRI se ocupa de baietii care iau 50 de euro in intersectie!
Adminsitratorul GUARDIA SECURTIY a angajat o persoana care sa antreneze agentii lor "elita", despre care interventia se dau mari ca a fost antrenat in Orientul Mijlociu si a tras cu AK47 mai mult decat un batalion romanesc contemporan la un loc! Organizata exact pe principiul organizatiilor paramilitare din anii 80, GUARDIA SECURITY are toate activele pe firme "de invetitii", are o parte din agenti angajati pe firma principala, iar "detectivii" si cei trimisi "pe filaj" sunt angajati ai firmelor de mancare ale fratilor Micula. Masinile cu care merg la filaj sunt neinscriptionate sau inscriptionate cu alte insemne, firme de bauturi, mancare, etc. Mai mult, Vancea se lauda ca "Presedintele" ar fi tratat deja cu Chestorul Sef Popa Liviu ca peste 3-4 ani cand acesta iese in pensie sa aiba un loc caldut la conducerea societatii. "Presedintele" - cum il numesc in cadrul celulei pe Viorel Micula, foloseste "detectivi" neinregistrati in nici un registru romanesc pentru a fila conducerea politica, atat persoanele de decizie din Oradea, cat si in jur de 20 de persoane la nivel central (Bucuresti) cu fosti oameni din structuri, pe principiul invatat si aplicat de acestia inainte de 89 cand erau la randul lor in Securitate. Copilul este pazit de bodyguarzi antrenati de acelasi antrenor instruit in Orientul Mijlociu cu legaturi cu gruparea terorista ISIS si transportat numai in masini blindate. La suprafata arata o societate comerciala legitima, cu 200 de angajati, dar in realitate este structurata exact pe model PARAMILITAR TERORIST. Pot fi pazite toate platformele industriale, toate depozitele, toate proprietatile private ale "presedintelui" cu numai 200 de angajati?? Bineinteles ca nu! Restul agentilor sunt "ascunsi" pe diferite alte societati comerciale pentru a li se pierde urma. EXACT PE MODELUL CELULELOR TERORISTE! Firma are rate de peste si leasinguri de peste 10 MILIARDE LEI VECHI LUNAR ceea ce rezulta incasari de de peste 300 MILIARDE LEI VECHI, in 3 ani de activitate. Dar conform datelor de la registrul comertului, cifra de afaceri este infima! DE UNDE ACESTE SUTE DE MILIARDE??? CATI BANI SE SPALA PRIN ACEASTA STRUCTURA PARAMILITARA CARE ARE CARTIERUL GENERAL IN ORADEA???
Postat 01 Iulie 2015, 16:47 de miculas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON