Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, cunoscut ca Michi, este în stare gravă la spital, după ce, imediat după ce trupa şi-a încheiat evoluţia la un concert la Timişoara, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a căzut ca secerat.
Potrivit opiniatimisoarei.ro, artistul în vârstă de 40 de ani le-a spus colegilor săi că are dureri puternice în piept şi apoi s-a prăbuşit, în cădere lovindu-se la faţă.
Colegii şi organizatorii concertului au sunat imediat la 112, iar un echipaj al SMURD l-a transportat la Spitalul Municipal Timişoara, unde, scrie sursa citată, "doctorii de la urgenţe s-au chinuit să îl resusciteze". "Potrivit acestora, Michi de la Şuie Paparude a suferit un infarct", mai scriu jurnaliştii timişoreni.
Colegul de trupă al lui Câmpineanu a precizat că de vină pentru incident "sunt stresul şi oboseala". "Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o tot aici, în concert la Timişoara. Era foarte foarte obosit", a precizat Mihai Dobre.
Artistul a fost transferat de la Clinicile Noi la Institutul de Boli Cardio Vasculare de la Pădurea Verde.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.