URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Noiembrie 2015, 09:33

Incendiul din clubul Colectiv: toţi cei 27 de morţi au fost identificaţi, 35 de răniţi sunt în stare foarte gravă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici a anunţat duminică faptul că toţi cei 27 de tineri morţi în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală au fost identificaţi. În tot acest timp, medicii au anunţat că 35 de persoane rănite în incendiu sunt în stare extrem de gravă, scrie Digi 24.ro.

"Avem stocuri din toate materialele, putem să facem faţă situaţiei, avem şi stocuri de piele artificială, activăm donarea de piele de la donatorul viu. Sunt oameni tineri, cea mai importantă e starea lor de sănătate anterioră, dar evoluţia arsurii e imprevizibilă. Avem nevoie de sânge, pentru azi şi mâine avem destul, am făcut o listă la poarta spitalului, cine doreşte, să îşi lase numărul de telefon pe mailul spitalului sau la poarta spitalului, îi anunţăm când pot veni să doneze, câte 30 pe zi. Resursa materială se va concentra pe ATI şi chirurgie palstică, dar nu va afecta capacitatea spitalului pentru alte cazuri", a declarat medicul Florentina Ioniţă, de la Spitalul Militar din Capitală, sursei citate.

În timpul nopţii de sâmbătă spre duminică a fost conservată zona tragediei, acolo sunt poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, nimeni nu are voie să intre în zona clubului. Anchetatorii se vor întoarce duminică pentru a continua cercetarea la faţa locului.

Digi mai menţionează că în cursul zilei de sâmbătă anchetatorii au stat 12 ore pentru a aduna probe, a face măsurători şi pentru a afla răspunsuri la foarte multe întrebări: cum a fost posibil ca într-un astfel de club, 400 – 500 de oameni să nu poată fi evacuaţi, cum a fost posobil să nu existe mai multe căi de evacuare, etc.

Scuarul din faţa clubului a devenit un adevărat altar. Încă de din timpul nopţii oamenii au venit cu flori şi lumănări, nu sunt doar rude, prieteni sau cunoştinţe ale victimelor, ci şi persoane care au privit tragedia la televizor şi au considerat că este bine să vină să aducă un omagiu în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în clubul din Bucureşti.

Deşi au fost ridicate probe de la locul tragediei şi au avut loc si primele audieri, procurorii nu au pus încă pe nimeni sub acuzare pentru ce s-a întâmplat în clubul Colectiv. Ancheta a fost preluată de Parchetul General, iar dosarul este deschis pentru omor calificat.

Mediafax, care scrie şi că duminică vor începe autopsiile în acest caz, publică şi câteva cazuri cutremurătoare înregistrate în jurul tragediei.

O femeie văduvă, mamă a cinci copii, angajată la negru la clubul Colectiv şi plătită cu 100 de lei pe zi, a murit în incendiul de vineri noapte, ea mergând la serviciu în locul unei colege, care o rugase să îi facă această favoare pentru că se simţea rău.

Un adolescent de 15 ani a murit chiar în braţele mamei sale, intoxicat cu fum. Băiatul a fost călcat în picioare de zeci de persoane, însă a reuşit să iasă pe propriile picioare. Mama baiatului a ajuns imediat la fata locului, şi-a căutat băiatul şi l-a luat în braţe, însă adolescentul a murit. Nu din cauza rănilor, ci a intoxicaţiei, care a fost prea puternică, şi a aerului fierbinte care i-ar fi ars organele, scrie Cancan.ro, citând un martor.

O fată care a supravieţuit a povestit că se consideră cea mai norocoasă participantă la concert fiindcă a ieşit înainte de incendiu şi povesteşte că la uşa localului se formase, după ce flăcările au izbucnit, o grămadă de un metru şi jumătate de răniţi, peste care alţii treceau.

Un medic de gardă de la Spitalul Universitar de Urgenţă scrie că tinerii răniţi în incendiul din club ajunşi vineri noapte la unitatea medicală aveau răni grave şi spune că respiră încă fumul adus odată cu ei. "Nicio pedeapsă nu-i poate întoarce pe cei care au plecat. Dar avem nevoie de adevăr".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON