URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iunie 2012, 11:23

Halucinant: Judecătoare reţinută de DNA pentru şantaj şi corupţie sexuală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O judecătoare de la o secţie civilă a Curţii de Apel Craiova a fost ridicată de procurorii anticorupţie, miercuri, şi adusă la sediul central al DNA, pentru a fi audiată în legătură cu infracţiuni de şantaj şi corupţie sexuală.

Carmen Mladen, de la Secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, întreţinea raporturi sexuale cu diverşi oameni de afaceri sau înstăriţi, despre care avea cunoştinţă că sunt căsătoriţi. După consumarea raporturilor sexuale, judecătoarea le pretindea acestora sume de bani sau foloase, pentru a nu divulga detalii de natură să afecteze căsniciile respectivelor persoane.

Judecătoarea ar fi pretins sume mari în valută, spun surse judiciare. În ultimul caz, la care procurorii DNA au şi intervenit în flagrant, ar fi fost vorba despre 5.000 de euro pretinşi de la un lichidator judiciar pentru a nu dezvălui amănunte din relaţia lor extraconjugală.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 28 mai - 12 iunie, Carmen Mladen şi un complice pe nume Ionel Stoian "au constrâns, în mod repetat, o persoană denunţătoare, parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru respectiva persoană".

Cei doi au obţinut astfel 5.000 de euro de la persoana vătămată, banii fiind primiţi miercuri de judecătoarea Carmen Mladen.

În aceeaşi zi, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului de la Curtea de Apel Craiova.

Carmen Mladen şi Ionel Stoian au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, care vor cere, joi, Curţii de Apel Bucureşti arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON