Nelson Monfort, un jurnalist sportiv de la postul francez de televiziune France 2 a făcut o remarcă referitoare la români, care a generat proteste din partea colegilor săi, potrivit site-ului de ştiri lepost.fr.
Prezent la Campionatele Europene de nataţie care se ţin la Budapesta, jurnalistul se pregătea să o intervieveze pe Aurore Mongel, o înotătoare franceză.
Monfort i-a spus înotătoarei că este foarte apreciată. De altfel, Roxana Mărăcineanu, înotătoare franceză născută în România şi consultant al France Télévisions, este "primul suporter" al ei. "Şi este trezorierul fan-clubului tău, aşa că atenţie, deoarece cu românii trebuie să fii atent pe acest plan", a continuat francezul.
Simţind protestele colegilor săi, Nelson Monfort a adăugat: "Ştii că ţin la tine Roxana, spun asta în glumă".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.