URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2015, 22:02

Fosta şefă a DIICOT a ieşit din puşcărie: Sunt o femeie de succes în continuare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce instanţa supremă a decis că poate fi anchetată în arest la domiciliu, fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a părăsit, marţi după-amiază, Penitenciarul de femei de la Târgşor. 

"Aş dori doar să mulţumesc acelor puţini oameni care au avut şi nobleţea sufletească, şi profesionalismul necesar să îmi acorde prezumţia de nevinovăţie şi să nu vorbească tot felul de lucruri necunoscute şi neadevărate la televizor. (…) Iar mai departe, ne vedem în sala de judecată şi poate cineva o să mă audă şi pe mine", a declarat fosta şefă DIICOT presei care o aştepta la poarta penitenciarului. "Eu chiar am încredere în sistemul de justiţie. Chiar am. Am avut tot timpul", a spus Alina Bica, râzând.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, când a fost întrebată dacă are ceva să-şi reproşeze, Bica a răspuns: "Să-mi reproşez? N-am ce să-mi reproşez". De asemenea, ea i-a spus unui jurnalist: "Sunt o femeie de succes în continuare".

"Poţi să pleci din puşcărie fără denunţuri", a precizat Bica, adăugând că denunţurile nu fac parte din "lumea" sa.

Alina Bica a fost plasată în arest la domiciliu în dosarul "Bica 2", după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înlocuit măsura arestului preventiv în cazul ei şi al omului de afaceri Dorin Cocoş, decizia fiind definitivă.

Băsescu şi dorinţa

La câteva ore după eliberare, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că are "o dorinţă uriaşă" să o viziteze pe Alina Bica, dacă este de acord şi soţul şi dacă nu are restricţii, remarcând, totodată, că trei din oamenii care au fost în echipa sa sunt arestaţi de alţi trei oameni din echipa sa cu care a modernizat statul.

"M-aş bucura enorm dacă doamna Bica ar fi de acord să-i fac o vizită pentru că vreau să vorbesc cu dânsa. Eu o cunosc pe femeia asta de când era secretar de stat, am avut câteva discuţii cu dânsa, inclusiv marea problemă Rompetrol am discutat-o cu dânsa, şi, în opinia mea, este un profesionist desăvârşit şi un om care are o anume statură morală. Aş vrea să vorbesc cu dânsa pentru că pntru mine doamna Bica, Georgescu de la ANI, Elena Udrea, alături de Kovesi, Stanciu, Coldea au fost din echipa mea, echipa în care eu am crezut şi cu care am transformat instituţii", a declarat Băsescu la B1 Tv.

Acesta a ţinut să precizeze că nu vrea să influenţeze pe nimeni şi nu face declaraţii politice, ci doar îşi spune opinia, "ce simte un preşedinte care a numit oameni, pe care i-a girat cu încredere şi nu-i vine să creadă nici acum şi nu crede că aceşti oameni au fost parte la furt".

Întrebat ce va face dacă se va dovedi că sunt vinovaţi, Băsescu a spus: "Mă voi înclina în faţa oricărui judecător care spune «vinovat», dar deocamdată nu i-a declarat nimeni vinovaţi".

"Mă uit aşa, e ca o întâmplare: trei oameni din echipa mea arestaţi de alţi trei oameni tot din echipa mea. Şi nu-mi place deloc. Au fost echipa mea cu care am modernizat statul. E greu pentru un preşedinte să vadă că trei arestează pe alţi trei", a mai spus fostul preşedinte, adăugând că nu ştie de ce li se întâmplă ce li se întâmplă.

Fostul şef al statului a reiterat faptul că nu poate să creadă că Alina Bica sau Horia Georgescu au luat şpagă, sau că "în birou la Elena Udrea a ajuns o geantă cu 900.000 de euro". "Dacă aş avea acum o dorinţă uriaşă, ar fi să discut cu doamna Bica şi, dacă n-are restricţii să se întâlnească cu mine, o voi vizita acasă, în măsura în care este de acord dânsa, şi soţul", a afirmat Traian Băsescu.

Afaceri în detalii

Alina Bica este judecată pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat, dar şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Adriean Videanu. Procurorii o acuză pe Alina Bica, la data faptelor secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ulterior procuror şef al DIICOT, de câte două fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

Omul de afaceri Dorin Cocoş este judecat pentru două fapte de trafic de influenţă şi dare de mită, iar fiul acestuia Alin Cocoş, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu şi în cote parţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi din Snagov. "Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Bica Alina Mihaela a dispus-o la data de 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi care a corespuns interesului inculpaţilor Cocoş Dorin şi Cocoş Alin, în legătură cu dosarul de despăgubire nr.22714/FFCC având ca obiect suma de 377.000.000 euro (dosarul lui Gheorghe Stelian, n.r.)", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că, pentru a ascunde provenienţa acestui teren, Ionuţ Mihăilescu, împreună cu Alin Cocoş, ar fi generat şi intermediat "tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membrii de familie".

O altă acuzaţie adusă Alinei Bica se referă la abuz în serviciu în cazul lui Adriean Videanu, respectiv admiterea solicitării acestuia de ridicare a sechestrului asigurător de pe 80 de acţiuni, care fusese pus de procurorul care instrumentează dosarul Romgaz-Interagro. În acest dosar, Adriean Videanu este cercetat alături de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

O a treia acuzaţie adusă Alinei Bica în acest dosar se referă la favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender, respectiv la sprijinul acordat acestuia, pentru a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare în dosarul Carom. În decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

Ovidiu Tender a făcut, în 28 ianuarie, un denunţ împotriva Alinei Bica, în care a arătat că i-ar fi dat mită fostei şefe a DIICOT, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar. Tenter a arătat că, la cererea soţului şi a consilierului acesteia, a înstrăinat acţiunile UPRUC CTR SA Făgăraş, preţul cesiunii impus fiind de 3,2 milioane euro, din care suma de 1 milion de euro trebuia să fie în cash, nefiind înregistrată în contabilitate.

Dosarul "Bica 2" a fost disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON