URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2012, 13:56

Elena Udrea propune candidaţi proprii pentru Capitală. Fără UNPR

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat sâmbătă că va propune Biroului Permanent al organizaţiei ca partidul să se prezinte la alegerile din Capitală pe liste proprii şi cu candidaţi proprii. 

Liderii PDL s-au reunit sâmbătă, în şedinţa Biroului Permanent al Organizaţiei. Udrea a convocat şedinţa, pentru a discuta despre stabilirea candidaţilor pentru alegeri locale din 10 iunie.

Preşedintele UNPR Bucureşti, Neculai Onţanu, a explicat în direct, la Antena 3, că UNPR a cerut, în repetate rânduri, din partea PDL, să ia câteva măsuri obligatorii, printre carea şi revenirea la salariile din 2010. "Ce fac oamenii aceştia, mor de foame?", a spus Onţanu.

"Lucrurile acestea le-am cerut încă de acum un an şi jumătate. În acelaşi timp, UNPR a cerut legea pentru impozitarea averilor foarte mari, care poate aduce bani în plus pentru pensii şi salarii. Noi ne-am ţinut de cuvânt până acum. Schimbările astea de la o oră la alta nu sunt bune. Sigur, nici noi nu am privit cu ochi buni că au luat o hotărâre noaptea, fără să ne anunţe şi pe noi", a spus el.
Potrivit Antena 3, liderii PDL s-au reunit şi vineri seară în şedinţă, pe aceeaşi temă.

Semnarea protocolului între PDL, UNPR, PNŢCD şi PER, pentru înfiinţarea în Bucureşti a "Mişcării pentru Noul Bucureşti", eveniment programat pentru sâmbătă, a fost amânată.

PDL a propus parlamentarului Cristian Preda să candideze la Primăria Sectorului 4, numele său fiind luat în calcul de către democrat-liberali şi pentru Primăria Capitalei, conform unor surse din partid.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON