URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Noiembrie 2015, 09:19

E oficial: românii care nu îşi pot plăti creditele imobiliare îşi "sting" datoria cu bunul ipotecat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

E oficial: românii care nu îşi pot plăti creditele imobiliare îşi "sting" datoria cu bunul ipotecat, după ce proiectul de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, proiectul a fost adoptat cu 233 de voturi "pentru", o abţinere şi un vot împotrivă.

"Este cea mai fericită zi din viaţa mea de parlamentar. Vreau să vă mulţumesc în numele celor peste 800.000 de familii şi nu numai care au nevoie de acest proiect", a declarat iniţiatorul Daniel Zamfir.

Potrivit prevederilor legii, o persoană care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria poate să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri.

Conform roiectului de lege, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri.

Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale şi ale executorului judecătoresc sau avocatului, după caz, vor fi suportate de debitor. După comunicarea deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanţii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare, mai arată sursa citată.

Pe de altă parte, Asociaţia Română a Băncilor apreciază că actul normativ periclitează piaţa creditului imobiliar prin restricţionarea drastică a accesului la finanţare, având efecte şi asupra dezvoltatorilor imobiliari şi sectorului construcţiilor.

"ARB îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care Parlamentul României a nesocotit prevederile legislaţiei naţionale şi europene şi fundamentele unei economii de piaţă prin adoptarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON