URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Septembrie 2015, 09:53

Detaliul din Codul Fiscal despre care Guvernul a uitat să vorbească: lista taxelor care vor creşte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Românii ar putea plăti de anul viitor impozite de până la două ori mai mari pentru locuinţe, potrivit noului Cod Fiscal. Administraţiile financiare vor putea aplica cote de impozitare între 0,08% şi 0,2% din valoarea  impozabilă a clădirilor rezidenţiale, faţă de 0,1% în prezent.

Noul Cod Fiscal aduce veşti proaste şi pentru persoane cu profesii independente care vor plăti mai mult la stat. Noul Cod Fiscal le aduce acestora o majorare cu 10,5% a contribuţiei individuale la pensii, care nu poate depăşi 5 salarii medii pe economie. Astfel, vor fi dezavantaţi cei ce câştigă în medie până la 2.500 euro/lună şi vor fi avantajaţi cei cu bani mai mulţi, atrag atenţia experţii fiscali contactaţi de gândul.  

În plus, firmele româneşti vor fi dezavantajate faţă de cele din alte state UE în ce priveşte plata impozitelor pe dividente, mai susţin consultanţii fiscali.

În afară de reducerea TVA la 20% care se va aplica din 2016, celelalte măsuri de relaxare fiscală promise – reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, eliminarea “taxei pe stâlp” şi a supraccizei - au fost amânate pentru 2017.

Noul Cod Fiscal aduce veşti bune pentru mulţi dintre politicieni, de exemplu. Codul îi avantajează pe cei care deţin mai multe case şi pe cei cu locuinţe cu o suprafaţă mai mare de 150 de metri pătraţi. Pentru prima casă în afara celei de domiciliu se plătea până acum la primărie un impozit majorat cu 65%, pentru a doua un impozit mărit cu 150%, iar pentru a treia cu 300%.  Aceste taxe majorate vor fi eliminate din 2016. La fel şi cele pentru proprietăţile cu suprafeţe mai mari de 150 de metri pătraţi.

Actuala variantă a Codului Fiscal urmează să fie votată de Parlament, pentru ca apoi să fie trimisă spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

Veşti proaste pentru 650.000 de PFA-uri

În urma discuţiilor din Parlament s-a decis reducerea cotei de TVA la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, respectiv aplicarea unei cote de 9% pentru alimente şi băuturi nealcoolice şi aplicarea unei cote de 5% pentru livrarea de locuinţe sociale, livrarea de ziare, reviste, cărţi, manuale şcolare, accesul la evenimente culturale, competiţii sportive.

PFA-urile ( persoane fizice autorizate) vor datora însă impozite mai mari la stat. Este vorba de 650.000 de PFA-uri, persoane ce desfăşoară activităţi şi profesii independente, care vor trebui să plătească contribuţii individuale la pensii mai mari cu 10,5%, plafonate la nivelul de 5 salarii medii pe economie.

“În urma ultimelor discuţii privind relaxarea fiscală a mai rămas o lacrimă cu gust amar, vărsată în general de cel puţin 650.000 persoane, PFA-urile, persoane ce desfăşoară activităţi şi profesii independente. Pentru acestea, noul Cod fiscal aduce o majorare cu 10,5% a contribuţiei individuale la pensii, este drept, plafonată superior la nivelul de 5 salarii medii pe economie, adică o dezavantajare a celor ce câştigă în medie până la 2.500 euro/lună şi o avantajare a celor cu bani mulţi”, a declarat pentru gândul consultantul fiscal Adrian Benţa.

Benţa spune că dacă vor să primească pensie întreagă, aceste persoane achită şi procentul de 15,8%, contribuţia pe care ar fi plătit-o şi un angajator, dacă ar fi fost salariat. Aceste contribuţii devin obligatorii, chiar dacă PFA este salariat în altă parte.

“Dacă se adevereşte şi ultima discuţie privind contribuţia la sănătate, pentru aceste persoane nu se va mai aplica un plafon superior de la care să se acorde scutirea, chiar dacă serviciile primite din sistemul medical sunt identice pentru toţi contribuabilii”, a mai arătat Benţa.

Impozite diferenţiate pe clădiri, în funcţie de scopul utilizării. Impozit de 10 ori mai mare pentru sediile sociale ale IMM-urilor

În noul Cod Fiscal impozitul pe clădiri va fi diferenţiat în funcţie de scopul utilizării acesteia. Dacă o clădire este rezidenţială –adică neutilizată în activităţi economice -, impozitul este între 0,08% şi 0,2%, în funcţie de decizia Consiliului Local.

Dacă însă clădirea are destinaţie mixtă, şi aici se regăsesc majoritatea sediilor sociale ale societăţilor din categoria IMM-urilor sau sediul social al persoanelor ce desfăşoară activităţi independente, impozitul se majorează de aproape 10 ori, respectiv în procent de 0,2% - 1,3% din valoarea construcţiei.

“Diferenţa între utilizarea economică şi simpla deţinere a unui sediu social, pentru că aşa s-a înfiinţat entitatea, este discutabilă din punct de vedere normativ, respectiv dacă se decontează cheltuielile cu utilităţile”, mai arată consultantul fiscal.


Taxe şi impozite care cresc:

- CAS pentru venituri din activităţi independente (deşi cota scade de la 26,5% la 10,5%, baza de calcul creşte semnificativ)
- CASS (5,5%) pentru dividende, dobânzi, drepturi de autor – anterior nu se datorau dacă existau venituri din salarii sau activităţi independente;
- Impozitul pe clădiri datorat de persoane fizice pentru spaţii cu destinaţie comercială.

Taxe şi impozite care scad:

-Cota standard de TVA pentru toate bunurile şi serviciile va scădea în 2016 de la 24% la 20%

- Impozitul pe clădiri pentru locuinţe, la persoane fizice, pentru mai multe imobile deţinute (se elimina majorarea de până la 300%);

- Impozitul pe clădiri, pentru locuinţe deţinute de persoane juridice - de la 1,5% la între  0,08-0,2%, în funcţie de decizia autorităţilor locale
- Se elimină impozitul pe construcţii speciale (“taxa pe stâlp”) pentru construcţiile din agricultură.

Ce măsuri de relaxare fiscală se amână pentru 2017:

- Reducerea impozitului pe dividente de la 16% la 5%
- Eliminarea taxei pe stâlp
- Reducerea cu 18%, în medie, a accizelor
- Plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări de sănătate la 5 salarii medii pe economie

(sursa: www.gandul.info)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON