URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
09 Aprilie 2010, 16:36

Declaraţiile lui Vadim, cercetate de ANI

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Surse din Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au confirmat că instituţia anchetează declaraţiile de avere şi de interese ale europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor. "Sunt anumite aspecte legate de dividende presupus nedeclarate. Mai există şi informaţii despre anumite cadouri valoroase primite, dar care nu se regăsesc în declaraţia de avere, însă urmează să facem verificări şi să vedem exact ce probleme vom găsi, dacă vom găsi", au declarat sursele citate.

Ancheta în ceaa ce îl priveşte pe Vadim Tudor, europarlamentar şi preşedinte al Partidului România Mare, este într-un stadiu incipient şi, potrivit procedurii, urmează să fie confruntate datele înscrise în declaraţiile de avere cu cele consemnate în evidenţele diferitelor instituţii ale statului.

Publicaţia Kamikaze a scris recent că un contract de publicitate datând din august 2009, încheiat între Editura Speranţa SRL, deţinută de liderul PRM şi firma de construcţii T Dancor Romconstruct SRL, în valoare de 200.000 de lei, nu apare în declaraţia de interese a acestuia, depusă la Parlamentul European.

Potrivit aceleaşi declaraţii, singura care se depune la această instituţie, liderul PRM nu are activităţi profesionale, nu deţine funcţii şi nu desfăşoară activităţi remunerate, nu a primit ajutoare financiare, sub formă de personal sau sub formă materială în activităţile politice.

În ceea ce priveşte declaraţia de avere a lui Vadim, depusă pe 7 aprilie 2009, acesta nu deţine terenuri, are o casă în Bucureşti cu valoare impozabilă de 300.320 RON şi un autoturism Logan cumpărat în 2007.

De asemenea, Corneliu Vadim Tudor susţine că are o colecţie de autografe celebre şi câteva obiecte care au aparţinut unor mari personalităţi istorice cu valoare "inestimabilă". Liderul PRM afirmă cu nu are bunuri mobile peste 1000 de euro şi "niciun fel de cont, nici în România, nici peste hotare".

CV Tudor menţionează în declaraţie "împrumuturi în nume personal către SC Editura România Mare SRL în valoare de 70.400 RON", menţionând că nu are alte active producătoare de venituri nete, datorii, cadouri, servicii şi avantaje primite cu titlu gratuit. De asemenea, CV Tudor menţionează venituri din drepturi de autor de la România Mare în valoare de 11.960 RON.

În declaraţia de interese depusă la aceeaşi dată, liderul PRM menţionează că are 20 de părţi sociale la Editura România Mare, în valoare de 2.000 de RON şi 19 părţi sociale la Editura "Speranţa", în valoare de 1.900 RON, că este preşedinte fondator al Fundaţiei non-profit România Mare şi al partidului cu acelaşi nume.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON