Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea patronului OTV privind înfiinţarea Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD). Curtea de Apel Bucureşti a admis astfel recursul lui Dan Diaconescu faţă de decizia prin care, în 7 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea privind înscrierea acestei formaţiuni politice.
Câteva zeci de susţinători au venit la instanţă pentru a aştepta decizia judecătorilor.
La termenul din 17 august, doi dintre contestatarii PP-DD, Constantin Cojocaru şi Neculai Doruş, au cerut instanţei suspendarea judecării recursului invocând faptul că au câştigat deja, în primă instanţă, dreptul de a înfiinţa Partidul Poporuluii - Legea Cojocaru.
După deliberare, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins cererea celor doi, dar nu a continuat dezbaterile, stabilind un nou termen pentru judecarea recursului în 22 septembrie. Avocatul lui Diaconescu, Cătălin Daniel Fenechiu, a depus la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de schimbare a termenului de judecată din 22 septembrie într-unul mai apropiat, cerere care a fost admisă, iar termenul a fost stabilit pentru 15 septembrie.
Cererea de înfiinţare a Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti în 12 aprilie, după ce, la începutul aceleiaşi luni, Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv o altă cerere a patronului OTV de înfiinţare a Partidului Poporului.
Avocaţii lui Dan Diaconescu susţineau, în aprilie, că pentru noua acţiune de înfiinţare de partid, cu titulatura Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), au fost adunate aproape 50.000 de semnături, din Bucureşti şi din ţară.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.