URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 August 2015, 00:35

Condamnat pentru terorism în dosarul jurnaliştilor răpiţi, Mohammad Munaf a fost adus în România

Condamnat pentru terorism în dosarul jurnaliştilor răpiţi, Mohammad Munaf a fost adus în România foto: Poliția Română
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Condamnat definitiv, în anul 2008, la zece ani de închisoare, pentru terrorism, în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, Mohammad Munaf a fost adus, joi, în România. Anunţul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială, care a precizat că irakianul se află în prezent în custodia Poliţiei Române.

Autorităţile române au finalizat demersurile privind aducerea în ţară a acestuia în cursul zilei de joi.

"Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetăţeni români, se află în prezent în custodia Poliţiei Române. Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituţiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Felicit Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi celelalte instituţii din cadrul sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, care şi-au adus contribuţia pe dimensiunea externă, pentru ampla operaţiune desfăşurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni şi externi. Efortul autorităţilor române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovaţi în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, în anul 2005, să îşi ispăşească pedeapsa în România, conform sentinţei judecătoreşti. Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului", spune preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis, joi, de Administraţia Prezidenţială, citat de Mediafax.

Potrivit agenţiei de ştiri, Mohamad Munaf a fost localizat îm Orientul Mijlociu, în urma unei ample operaţiuni.

"Mohamad Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu şi, în urma unei operaţiuni ample cu parteneri interni şi internaţionali, am reuşit să îl aducem în România pentru a ispăşi pedeapsa cu închisoarea la care a fost condamnat în 2008", a spus Ovidiu Marincea, consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig.

Conform Agerpres, în 2008, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mohammad Munaf la 10 ani de închisoare pentru participare la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak.

Completul Curţii de Apel Bucureşti a decis, de asemenea, interzicerea, timp de 5 ani după terminarea executării pedepsei, a unor drepturi pentru Mohammad Munaf şi plata a câte două milioane de euro ziariştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion, reprezentând daune morale. De asemenea, s-a stabilit la acea dată plata a 100.000 de lei cheltuieli de judecată către statul român.

Curtea irakiană de Casaţie a anulat sentinţa de condamnare la moarte pronunţată în 2006 de un tribunal irakian împotriva lui Mohammad Munaf. Instanţa irakiană a luat această decizie motivând că din documentele Curţii de primă instanţă nu se poate determina rolul pe care Munaf şi ceilalţi acuzaţi l-au avut în răpirea celor trei jurnalişti români, la Bagdad, în 2005.

Mohammad Munaf, irakian stabilit în România şi având dublă cetăţenie — irakiană şi americană — a servit drept ghid celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak la sfârşitul lunii martie 2005, fiind ţinut ostatic, la fel ca şi aceştia, timp de 55 de zile.

La eliberarea jurnaliştilor, întrucât s-a presupus că a fost complice la răpire, Munaf a fost plasat în detenţie de forţele americane în Irak.

La 12 octombrie 2006, Munaf a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Tribunalul Penal Central din Bagdad.

Hotărârea tribunalului irakian prin care Munaf a fost condamnat la moarte a ajuns şi la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a încercat, în noiembrie şi decembrie 2006, să-l audieze pe Munaf printr-un sistem video, însă procedura nu a reuşit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON