Anchetatorii americani ar fi identificat şi arestat un suspect implicat în atentatele de la Boston, potrivit unei surse citate de CNN.
Se pare că suspectul a fost identificat după vizionarea imaginilor suprinse de camerele video ale unui magazin din apropierea locului unde a avut loc cea de-a doua explozie. În imagini, suspectul apare având asupra sa o geantă în care se presupune că s-ar fi aflat unul dintre dispozitivele explozive.
Nu a fost făcut public niciun detaliu privind identitatea persoanei, iar Departamentul Justiţiei din Boston a negat că s-ar fi făcut vreo arestare în ancheta privind tragedia de la Boston.
Atentatele teroriste comise luni la Boston s-au soldat cu 3 morţi şi 176 de persoane rănite. Martorii povestesc scene de groază, cu membre ale răniţilor spulberate pur şi simplu deasupra mulţimii adunate la maraton.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.