URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2012, 11:59

Clericii Arhiepiscopiei Tomisului se plimbă cu un BMW X5 inscripţionat ca o Ambulanţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înainte de Paşte, Arhiepiscopia Tomisului a primit un cadou inedit. Şi de lux. Potrivit site-ului realitatea.net, mai-marii bisericii constănţene au primit în folosinţă o maşină de teren de peste 60.000 de euro de la o clinică medicală din oraş.

Automobilul este inscripţionat asemenea unei ambulante, însă nu este echipat pentru intervenţii medicale şi nu are nici targă. "Dar, este numai bun pentru transportul prelaţilor sănătoşi. Arhiepiscopia Tomisului nu neagă că foloseşte maşina, dar spune că aceasta aparţine în acte clinicii", scrie site-ul.

Reprezentanţii bisericii nu pot explica de ce maşina este înmatriculată cu numărul Arhiepiscopiei.

Preţul de catalog al noului bolid al bisericii, în funcţie de dotări, este cuprins între 60.000 şi 111.000 euro.

Nu este prima oară când reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române afişează opulenţă şi lux în limuzine de zeci de mii de euro. Presa a scris de mai multe ori despre parcul auto al Arhiepiscopiei din Alba-Iulia, de preoţii de la Mitropolia Clujului şi de limuzina preafericitului Daniel.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Motorizare
Un Maybach ar fi fost,totusi,ceva mai exagerat,cu toate ca un elicopter ar apropia mai degraba de cele celeste.
Postat 13 Aprilie 2012, 10:19 de gyorgy tozser
Clericii Arhiepiscopiei
PINA CE SUNT OAMENI PROSTI CARE MAI CRED IN EI........si nu in domnu,asa ramanedar prostimea isi merita soarta,scuze dar asta este
Postat 12 Aprilie 2012, 21:41 de pip
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON