URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Decembrie 2014, 18:10

Ce zic mesajele de Crăciun publicate de politicieni pe Facebook

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Politicienii români, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis şi primul-ministrul Victor Ponta, au transmis urări, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului, pe conturile personale de Facebook. Unele dintre mesaje, publicate de Mediafax, sunt însoţite fie de fotografii cu familia, în faţa bradului, sau de mesaje video.

Preşedintele Klaus Iohannis a postat mesajul de Crăciun, încă de marţi, arătând că gândurile sale se îndreaptă "către toţi copiii ai căror părinţi sunt departe şi părinţii care duc dorul copiilor", şi transmite că va face tot ce îi stă în putinţă ca "familiile să se reunească în mandatul său". De altfel, în ajunul Crăciunului, el a cadorisit o fetiţă de 14 ani cu o tabletă, pentru ca aceasta să poată comunica mai bine cu mama ei, aflată la muncă în Italia.

"Dragii mei, Crăciunul este o sărbătoare a familiei şi a copiilor. În România se află însă cei mai mulţi copii despărţiţi de părinţi din Uniunea Europeană. Siliţi de greutăţi să părăsească ţara şi să muncească în străinătate, mulţi părinţi îşi văd copiii o dată sau de două ori pe an. Alteori, îi văd odată la câţiva ani. Singurătatea, abandonul, frica de ziua de mâine, absenţa dragostei îi transformă pe copiii rămaşi acasă în cetăţeni care cu greu vor şti să-şi găsească un drum în societate. Cum să fie generoşi şi cum să dăruiască dragoste în jurul lor când nimeni nu i-a învăţat căldura sufletească a unui cămin? (..) Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile de sărbătoare către toţi copiii ai căror părinţi sunt departe, către toţi părinţii care duc dorul copiilor lor, către toate familiile de români din ţară şi din străinătate. Vă urez tuturor Crăciun binecuvântat, încredere în viitor şi speranţă în viaţa tuturor copiilor României!", a scris şeful statului.

Iohannis îşi petrece Sărbătorile de Crăciun la Sibiu, unde a ajuns încă de marţi seară, când a participat la slujba din Ajun.

Şi Victor Ponta a postat în Ajunul Crăciunului un mesaj video: "Vreau să fiţi cât mai bucuroşi alături de cei dragi, iar în 2015 să fim mult mai buni, cu toţii, în frunte cu mine, să fim mult mai buni decât în 2014", a transmis premierul. În ziua de Crăciun, Victor Ponta a postat o fotografie în care apare, lângă brad, alături de soţia sa, Daciana Sârbu şi de fiica sa, Irina, cu mesajul: "Crăciun fericit tuturor".

Fostul preşedinte Traian Băsescu petrece Crăciunul alături de familie la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea, de unde a postat pe Facebook două poze însoţite de mesajul "Crăciun în familie" (foto), în care apare împreună cu soţia sa, cu cele două fiice şi cu nepoţii săi. În prima imagine, Traian Băsescu îşi ţine în braţe cei doi nepoţi şi este alături de soţia sa. În a doua imagine, celor patru li se alătură fiicele fostului preşedinte, Elena şi Ioana Băsescu, şi soţii acestora.

Şi fiica cea mică a fostului preşedinte, Elena Băsescu a postat o fotografie în care apare fiica sa, lângă brad, cu mesajul "Crăciun Fericit!".

La rândul său, preşedinta PMP Elena Udrea a scris: "Crăciun fericit tuturor românilor! Sărbătoarea Naşterii Domnului să vă aducă bucurie şi lumină în case şi în suflete! Să petreceţi aceste zile aşa cum vă doriţi, alături de oamenii cei mai dragi din vieţile voastre!".

Valeriu Zgonea, Călin Popescu Tăriceanu, Mihai Răzvan Ungureanu sau noua preşedintă a PNL Alina Gorghiu sunt alţi politicieni care şi-au transmis urările online.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON