URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Septembrie 2014, 12:45

Biserica Ortodoxă le dă bani cu dobândă credincioşilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc, de unde cei care doresc pot lua bani cu o dobândă de 6%. Sunt însă anumite condiţii pentru a intra în posesia banilor, anunţă digi24.ro.

Pentru a lua un credit, enoriaşul trebuie să completeze o cerere şi să îndeplinească două condiţii: să aibă un venit constant şi să fie ortodox. În plus, solicitantul trebuie să achite o taxă de înscriere de 35 de lei. Cotizaţia lunară este de 30 de lei, la care se adaugă 2 lei pentru constituirea unui fond de ajutor.

Primele împrumuturi vor fi de maximum 5.000 de lei şi vor fi acordate începând de săptămâna viitoare. Potrivit preşedintelui Casei de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor, până acum s-au înscris 14 persoane, între care şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Filiale ale acestei institutii vor funcţiona în fiecare protopopiat din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
o mizerie
Cu alte cuvinte, dragi enoriasi, veniti si din putinul vostru donati la cutiuta milei, nerambursabil, dar daca ajungeti la nevoie, va dam inapoi sub forma de imprumut banii dar cu dobanda. Buna afacerea nu? Sa facem un exercitiu de imaginatie. Ionel da in fiecare duminica 10 lei la cutiuta milei deci intr-un an se strang 520 de lei. Daca Ionel are un necaz si are nevoie de 500 de lei imprumut, biserica ii da acesti bani, dar trebuie sa ii dea inapoi, si nu oricum. Cu 6% dobanda. Merita investitia? Propun altceva. La fiecare suma donata bisericii sa ti se taie chitanta ca si cum ai fi imptumutat biserica dar fara dobanda. Timp de un an de zile, ai dreptul sa iti retragi integral banii cu care ai cotizat daca ai vreun necaz. Dupa un an se ia de la 0, ca sa ramana ceva si la biserica. Dar credeti ca ar conveni cuiva? Din ce si-ar mai cumpara mertzane si IPS Sofi din ce si-ar mai comanda seara 2-3 meniuri de la hanul pescarilor, ca doar nu le achita din salar nu??? Stim si noi...si mai stiu si altii !!!
Postat 18 Septembrie 2014, 15:24 de oradeanu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON