URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 August 2013, 12:02

Băsescu, declaraţii dure la adresa politicienilor maghiari: Ungaria a devenit un focar de instabilitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În vizită în Harghita, preşedintele Traian Băsescu a făcut nişte declaraţii dure la adresa politicienilor maghiari. Şeful statului a declarat că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român "îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei".

Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: "Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat".

Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei. "Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult", a continuat preşedintele Băsescu.

El a susţinut că Ungaria a devenit "în momentul de faţă un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune, nu în România, în regiune", adăugând că politica Budapestei a început să creeze "dificultăţi".

"România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei", a continuat Băsescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
bravo Basescu
Incep sa tin iarasi cu Basescu. Cat despre Antonescu si gasca lui de legume ofilite nu vreau sa mai aud niciodata.
Postat 14 August 2013, 20:57 de bazil
saracia mentala din lumea a treia
Nu ma mir ca rasistii romani as asa de prosti :))) Desteptule UDMR nu e la guvernare de cand USL e la guvern :)) Rassismul ,xenofobia prin cartea maghiara este folosita de 20 de ani incoace de toate fortele politice romane,iar acum si de Basescu , intro tara cu atatia creduli [prosti] si orbi nici nu ma mir , parca as trai intro tara de lumea a treia lipsit de educatie si civilizatie. Romania este si v-a ramane cea mai saraca tara din UE .
Postat 13 August 2013, 16:18 de Somalia nu e Ro ?
AFAR
AFARA CU UDMR DE LA GUVERNARE , NOI ROMANII AVEM PARTID IN UNGARIA ? NU ! EI CE CAUTA CU PARTID AICI ? AFARA !
Postat 13 August 2013, 10:51 de SS
vorbe
VREM FAPTE NU VORBE CA DE 23 DE ANI NU SA PUTUT GUVERNA FARA UDMR, TOT POLITICIENII ROMANI LE-AU DAT ATATEA DREPTURII . NICAIERI IN LUME NU AU ATATEA DREPTURI CATE AU IN ROMANIA.
Postat 13 August 2013, 08:43 de andrei
base
ma mira ca sovinistii nu au comentat.....
Postat 12 August 2013, 14:17 de pip
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON