URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 August 2010, 18:11

Băncile dau semne de relaxare a creditării, pentru prima oară în ultimii doi ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi per ansamblu, sistemul bancar a înăsprit condiţiile de creditare în trimestrul al doilea al acestui an, mai ales prin majorarea primelor de risc percepute clienţilor noi, există şi bănci care fac excepţie de la regulă.

Aproximativ 10% dintre bănci au preferat să relaxeze condiţiile de acordare a împrumuturilor, principala metodă fiind creşterea scadenţei maxime, respectiv a intervalului în care trebuie rambursat creditul, ceea ce a dus la scăderea ratei lunare, conform unui sondaj de opinie derulat de Banca Naţională a României (BNR) în rândul bancherilor.

"Perioada înăspririi termenilor de creditare ar putea să se apropie de final. Un număr redus de bănci (sub 10 la sută) a apelat la o relaxare a termenilor de creditare, în sensul creşterii scadenţei maxime pentru creditele noi. Aceasta este prima măsură de relaxare raportată de instituţiile de credit în ultimii doi ani", precizează oficialii BNR în analiza privin creditarea din România.

De la începutul acestui an până în iunie, dobânda medie cerută de bănci pentru creditele noi acordate în lei a scăzut de la 16,58% la 11,72% pe an, cu aproape cinci puncte procentuale, în timp ce dobânda medie la creditele în lei din sold, aflate în desfăşurare, a fost redusă de bănci de la 17,11% la 15,88% pe an, cu puţin peste un punct procentual.

La finele primului trimestru, bancherii erau destul de optimişti când a venit vorba despre creşterea cererii de credite, cei mai mulţi dintre ei aşteptându-se atunci ca în trimestrul II cererea să crească.

După trei luni în care estimările iniţiale au fost infirmate de realitatea economică, şefii băncilor susţin acum că nici în următoarele trei luni, respectiv în trimestrul al treilea, creditarea nu se va relua, cele mai sumbre estimări fiind cele privind creditele pentru achiziţia de locuinţe şi de terenuri. "Pe termen scurt băncile nu întrevăd o reluare a creditării imobiliare. Tendinţa de ajustare a preţului locuinţelor s-a menţinut şi în trimestrul II din 2010, marcându-se doi ani de la debutul acesteia. Procentul net al băncilor care au raportat această evoluţie este de 60%, în creştere faţă de trimestrul I din 2010. Conform aşteptărilor, corecţiile pe piaţa imobiliară vor continua şi în trimestrul III", se explică în document.

BNR susţine însă că, pentru a încerca reluarea activităţii de creditare imobiliară, unele bănci, 17% din total, au relaxat condiţiile de acordare a acestui tip de împrumuturi prin diminuarea costurilor creditării altele decât cele cu dobânzile, pentru prima dată după un an şi jumătate în care au fost menţinute la acelaşi nivel.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON