URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Ianuarie 2015, 22:30

Atacatorii de la ziarul Charlie Hebdo au fost ucişi

Atacatorii de la ziarul Charlie Hebdo au fost ucişi foto: mediafax.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zi agitată, vineri, pentru Franţa, care a fost ţinta a alte două atacuri, care s-au s-au lăsat şi cu luări de ostatici.

După trei zile soldate în total cu 20 de morţi, vineri seară, unităţile de elită ale jandarmeriei i-au împuşcat mortal într-o localitate situată la nord-est de Paris pe jihadiştii Said şi Chérif Kouachi care au comis masacrul de la redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo.

Cei doi au ieşit din tipografia în care se ascundeau de câteva ore, în care luaseră un ostatic, trăgând asupra forţelor de securitate, moment în care s-a luat decizia "neutralizării" lor. În timpul schimbului de focuri, un jandarm a fost rănit, însă ostaticul a fost eliberat teafăr şi nevătămat, arată agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, aproape simultan a fost declanşat un asalt asupra unui magazin evreiesc din estul Parisului, de la Vincennes, unde un alt terorist, Amedy Coulibaly, a luat ostatice mai multe persoane.

Două persoane fuseseră ucise în schimbul de focuri care a avut loc la începutul luării de ostatici, vineri după amiază. După mai multe explozii, poliţiştii au pătruns în magazin, iar la puţin timp după aceea, cel puţin cinci ostatici au fost scoşi de poliţişti din magazin.

Autorul atacului, Amedy Coulibaly, a fost ucis de forţele de intervenţie. Nu se ştie pentru moment dacă cele patru persoane ale căror cadavre s-au găsit în magazin la finalul operaţiunii au fost ucise în schimbul iniţial de focuri sau în timpul asaltului.

Amedy Coulibaly, un bărbat de culoare de 32 de ani, este suspectat că a ucis joi o poliţistă la Montrouge, la periferia sudică a capitalei, şi că a rănit o altă persoană în acelaşi atac.

Ucis în asaltul forţelor de ordine, Coulibaly ar fi avut legături cu fraţii Kouachi şi chiar a afirmat, pe un post de ştiri, BFMTV, că şi-a sincronizat acţiunea cu fraţii Kouachi şi că este afiliat grupării Statul Islamic, mai arată agerpres.ro.

Urmărirea lui Chérif şi Said Kouachi, doi fraţi francezi de origine algeriană, intrase vineri dimineaţă în faza finală, după căutări intense în nordul Franţei de miercuri.

Potrivit Digi24.ro, cele trei zile de teroare în Paris s-au lăsat în total cu 20 de morţi.

"Simţim o imensă tristeţe pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa şi le mulţumim din toată inima forţelor de ordine care au intervenit cu un sânge rece care îi onorează", a declarat ministrul de interne, Bernard Cazeneuve.

Autorităţile franceze s-au confruntat cu o situaţie fără precedent în istoria modernă a ţării: două luări de ostatici la 50 km distanţă comise de persoane puternic înarmate şi hotărâte, ultimul act al unei tragedii care a început miercuri cu atentatul de la redacţia Charlie Hebdo, mai notează agerpres.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON