URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Aprilie 2015, 16:05

Alte mutări la RCS&RDS: a trimis un român să conducă afacerea din Italia

Alte mutări la RCS&RDS: a trimis un român să conducă afacerea din Italia foto: zf.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noi mutări la compania RCS&RDS, controlată de magnatul orădean Zoltan Teszari. Conducerea companiei l-a recrutat pe unul dintre cei mai cunoscuţi manageri din industria locală de comunicaţii, Dragoş Chivu, şi l-a trimis să conducă afacerea în Italia.

Potrivit zf.ro, Chivu a ocupat poziţii de conducere în companii precum Orange, Vodafone, Zapp sau Nokia Siemens, iar în luna  martie a devenit CEO al operaţiunilor sale de telefonie mobilă din Italia. Atunci, el a plecat din funcţia de şef al operaţiunilor din România şi Republica Moldova ale grupului Printec, pe care o ocupa de doi ani de zile.

Printec este o companie cu afaceri anuale de aproximativ 80 de milioane de euro specializată în furnizarea de soluţii de tip POS şi ATM-uri pe pieţele din Europa de Sud-Est.

Conform zf.ro, la jumătatea anului 2013, RCS&RDS avea aproximativ 60.000 de clienţi pentru serviciile de comunicaţii mobile, care sunt furnizate sub forma unui operator virtual de telefonie mobilă (folosind reţeaua dezvoltată de o altă companie şi nu una proprie). RCS&RDS mai are ope­raţiuni de telefonie mobilă şi în Spania, unde avea la aceeaşi dată peste 300.000 de clienţi, menţionează sursa citată.

Compania orădeană dezvoltă anual afaceri în valoare de 600 de milioane de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON