URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Noiembrie 2014, 16:45

Aleşii locali vor avea dreptul doar la două mandate succesive - iniţiativă legislativă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, conform unei iniţiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor.

Iniţiativa aparţine deputaţilor PDL Cezar Preda şi Gheorghe Udrişte. Proiectul prevede că nicio persoană nu poate îndeplini succesiv funcţia de primar, consilier local, consilier judeţean, preşedinte consiliu judeţean decât cel mult pentru două mandate.

Iniţiatorii au considerat că după două mandate consecutive, aleşii locali construiesc în jurul lor un sistem politic şi instituţional local în care orice competiţie electorală locală reală devine imposibilă şi există situaţii concrete în care monopolul unei persoane sau a unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunităţi a dus la acuzaţiile de nepotism, conflict de interese sau corupţie.

Proiectul a fost adoptat tacit, deoarece termenul de dezbatere şi vot final din 15 octombrie a fost depăşit.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul este for decizional.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Si tu frate?
Lovitura sub centura.... Cezar Preda si Udriste ne saboteaza primarul... Cum adica sa nu mai poata fi ales, fix in momentul cand proiectele mari CET-ul,cetatea, centrul, pasajele (bretelele mai exact - dar nu e sigur) vor fi gata... Sigur si bugetul nostru (al orasului) va fi incarcat la maxim... pe langa bugetul lor... Sariti Davide, Oradean l-a lupta... PSD-isti astia n-au nici o limita... SCUZE: Preda si Udriste sunt PD adica NOUL PNL!!! Nu-i bai ii injuram pe PSD-isti... ca sa avem o tara normala.
Postat 19 Noiembrie 2014, 20:58 de Adi_Oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON