URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Noiembrie 2013, 08:26

A început Postul Crăciunului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Postul Crăciunului începe vineri şi durează 40 de zile, printre care sunt multe cu dezlegare la peşte, ulei şi vin, până în Ajunul Crăciunului, când se ţine post negru până în jurul orei 15.00 şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului.

Anul acesta lăsatul de sec se face joi seară. Postul Crăciunului ţine de vineri, 15 noiembrie, şi se încheie marţi, 24 decembrie, ziua din Ajunul Crăciunului fiind o zi de post aspru. Dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun, din data de 25 decembrie.

"Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decât celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea (ora 15.00), când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Sfântului Prooroc Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumeni care, în seara acestei zile, primeau botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la liturghia săvârşită atunci în acest scop", a explicat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Conform Calendarului creştin ortodox pe anul 2013, zilele din Postul Crăciunului cu dezlegare la peşte sunt: 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului; 23, 24 şi 25 noiembrie, în această din urmă zi fiind sărbătoriţi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina şi Sfântul Mare Mucenic Mercurie; 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României; 1 decembrie; 3 decembrie - ziua Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; 5 decembrie - Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit; 6 decembrie - Sfântul Ierarh Nicolae; 7 decembrie; 8 decembrie; 12 decembrie, când este sărbătorit Sfântul Ierarh Spiridon; 14 şi 15 decembrie.

În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri şi vineri, până în ceasul al IX-lea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţi şi joi se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbătă şi duminică se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă luni, marţi sau joi cade prăznuirea unui sfânt important, se dă dezlegare la peşte, iar miercuri şi vineri, la vin şi untdelemn, dar acestea se consumă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON