Cântăreţul de manele Florin Salam a fost reţinut pentru 24 de ore de polițiști, el fiind anchetat într-un dosar de înşelăciune, după ce ar fi luat peste 18.000 de euro în avans de la trei persoane pentru a cânta la evenimente la care în final nu s-a mai dus.
`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Actual
14 Martie 2024, 11:22
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi extrădat în România pentru a-și executa pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia privind trimiterea lui Cherecheș în România a fost luată miercuri de judecătorii Tribunalului Regional din Munchen.
13 Martie 2024, 18:35
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit informarea de ploi și vreme rea până pe 15 martie, la ora 10. În acest interval, în toate regiunile țării va ploua, cel mai tare în zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și în Muntenia.
13 Martie 2024, 10:56
Europarlamentarii au aprobat marți - cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri - o directivă ce urmărește reducerea substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră și reducerea consumului de energie, prin renovarea clădirilor neperformante energetic, precum și prin eliminarea centralelor termice care folosesc combustibilii fosili (gaze naturale, cărbuni, combustibili petrolieri) până în 2040.
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat marți după-amiaza că își depune candidatura pentru funcția de șef al Alianței Nord-Atlantice, spunând că o face „în numele României”.
Ministerul Mediului dă startul înscrierilor în programele Rabla Clasic și Rabla Plus, prin care românii vor primi finanțare între 7.000 și 25.500 lei pentru achiziția unei mașini noi, cu condiția să predea una veche spre casare. O noutate a ediției este că mașinile achiziționate prin cele două programe vor trebui să poarte un autocolant anume.
12 Martie 2024, 17:04
Zece femei din România au depus plângere penală pentru vătămare corporală împotriva unui medic care le-ar fi operat în Constanţa şi în Bucureşti. Se pare că doctorul ar fi efectuat intervenţii chirurgicale care au dus la mai multe complicaţii, una dintre victime pierzându-şi mameloanele.
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat platforma bac.uvt.ro, unde elevii din toată țara pot găsi materiale didactice realizate de cadre didactice universitare și menite să-i ajute la pregătirea pentru examenul de Bacalaureat. În plus, în fiecare sâmbătă, se țin sesiuni de pregătire, online și gratuite, la care orice licean se poate înscrie.
12 Martie 2024, 13:00
Frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți luni seară de polițiștii din Ilfov, de data aceasta la solicitarea autorităților din Marea Britanie. Ei sunt acuzați că ar fi implicați în activități ilegale de natură sexuală pe teritoriul Regatului Unit.
Meteorologii au emis marți o informare care arată că, până miercuri la ora 10, vor fi ploi moderate cantitativ în toată țara, dar și rafale de vânt.
12 Martie 2024, 09:41
Guvernul a aprobat luni seara calendarul alegerilor comasate, cele locale și cele europarlamentare, care vor avea loc pe 9 iunie. Au fost stabiliți astfel pașii premergători acestui scrutin, precum și perioada oficială de campanie electorală.
11 Martie 2024, 20:55
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a publicat un îndreptar în anul alegerilor care arată că preoţii sunt obligaţi să se abţină de la orice implicare politică în declaraţiile publice sau în activitatea lor, exprimându-și opţiunile politice doar prin propriul vot.
11 Martie 2024, 17:25
Premieră medicală în România: la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” din capitală a avut loc prima operație pe creier prin pleoapă.
Fiți cu băgare de seamă la ce mâncați dacă mergeți în vacanțe exotice. Nouă persoane, dintre care opt copii, au murit săptămâna aceasta, iar alte 77 de persoane sunt tratate în spital, după ce ar fi mâncat carne de broască țestoasă de mare pe o insulă din Zanzibar.
10 Martie 2024, 15:55
Doi indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, după ce au pretins sume cuprinse între 7.000 - 30.000 euro, pentru a interveni la judecători. Unul a fost prins în flagrant luând 26.000 de euro.
Echipa de avocați din consorțiul LALIVE și Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP), care a câștigat procesul Roșia Montană la Curtea de Arbitraj internațională, a făcut publice primele detalii legate de victoria obținută. „Dreptatea a prevalat”, spune unul dintre membrii echipei, despre decizia pe care Gabriel Resources o califică drept „profund eronată”. Anterior, LALIVE și LDDP au obținut pentru România și victoria într-un proces în care frații Ioan și Viorel Micula au pretins de la statul român suma de 9 miliarde de lei ca despăgubiri.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, s-a întâlnit vineri seară, în Florida, cu fostul președinte al SUA Donald Trump, căruia i-a spus că îl sprijină în încercarea sa de a reveni la Casa Albă şi că numai el poate aduce pacea în Ucraina. Reacția actualului preşedinte american, Joe Biden, nu a întârziat să apară: l-a criticat pe rivalul său republican pentru întrevedere, arătând că prim-ministrul ungar caută să instaureze o "dictatură".
Decizie istorică în favoarea României în procesul Roșia Montană. Statul român a câștigat acțiunea arbitrală în care compania Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.
Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport au aprobat lista campionatelor naționale pentru care elevii de gimnaziu și de liceu medaliați cu aur vor primi și burse de merit. Estimările arată că, în următorul an școlar, ar putea fi recompensați pentru aceste rezultate 30.000 de elevi.
08 Martie 2024, 13:55
Inginerul Ciprian Blejan va cere votul bihorenilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, din partea partidului AUR. Anunțul a fost făcut de reprezentanții acestui partid, care au mai precizat că în județul Olt, de pildă, pentru această funcție va candida actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul Garcea al grupului Vacanța Mare.
Simona Halep s-a întors miercuri noaptea în România, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea pentru dopaj, permițându-i practic să revină pe teren. La Aeroportul Henri Coandă, dubla câștigătoare de Grand Slam a spus că „adevărul a ieșit la suprafață”. Pe de altă parte, Miami Open i-a acordat un „wild card” tenismenei române, turneul fiind organizat în perioada 17-31 martie.
Cozmin Guşă este contestat dur de campioana olimpică Alina Dumitru şi mulţi alţi medaliaţi din acest sport, care au semnat o moţiune pentru demiterea sa. „Cozmin Gușă a adus judo-ul românesc într-o situație disperată, marcată prin lipsa rezultatelor la competițiile majore internaționale, nesiguranță și precaritate în pregătirea loturilor olimpice de judo, atât masculin cât și feminin”, se arată în document.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, anunță că Rusia este dispusă să ajute Transnistria, ai cărei cetățeni ar fi persecutați de autoritățile Republicii Moldova. Oficialul rus susține că în Moldova rusofobia ar fi un „bacil” care se dezvoltă, iar integrarea acesteia în UE în detrimentul Rusiei ar fi o decizie „catastrofală” și „monstruoasă”. Un alt oficial rus reia declarațiile șefei partidului SOS din România, Diana Șoșoacă, care și ea acuză guvernul de la Chișinău.
Un incident neplăcut a avut loc în noaptea marţi spre miercuri într-un avion Wizz Air care efectua o cursă de la Memmingen, Germania, către Kutaisi, Georgia. Aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgenţă la Cluj-Napoca, după ce trei pasageri, aflaţi sub influenţa alcoolului, au început să se certe.
06 Martie 2024, 15:11
Ministerul Finanţelor a lansat varianta simplificată a aplicaţiei e-Factura, menită să facă gestionarea facturilor mai ușoară pentru toți utilizatorii. „Ne-am gândit în primul rând la cei aproximativ 670.000 de contribuabili mici care trebuie să utilizeze sistemul și au nevoie de o aplicație gratuită, intuitivă și ușor de folosit”, a spus ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Meteorologii au emis miercuri o informare privind vremea în țară, precizând că începând din această după-amiază vor fi ploi, inclusiv în regiunea Crișana, ce cuprinde și județul Bihor, în timp ce la munte vor fi și ninsori.
06 Martie 2024, 10:38
Parlamentul European va dezbate pe 14 martie, la Strasbourg, rezoluția „Restituirea tezaurului național românesc însușit ilegal de Rusia”. O astfel de dezbatere va avea loc în premieră la nivelul Parlamentului European și va fi urmată de un vot asupra rezoluției privitoare la aurul românesc păstrat de ruși.
Toate beneficiile sociale care se raportează la indicatorul social de referință au crescut, de la 1 martie, cu 10,4%. Astfel, de luna viitoare, indemnizația minimă pentru creșterea copilului se majorează la 1.651 lei, cea pentru persoanele cu dizabilități grave la 662 lei, iar alocația lunară de plasament la 1.194 lei.
05 Martie 2024, 19:00
Camera Deputaţilor a adoptat marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege denumit "Legea 2 Mai", care prevede ca traficanţii de droguri de mare risc să nu mai poată primi pedepse cu suspendare, ci să ajungă la închisoare.
05 Martie 2024, 18:25
Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate a lansat a doua ediție a Ghidului Asiguratului, pentru a crește gradul de cunoaștere a serviciilor oferite în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate și a modului în care funcționează acest sistem. „Este o carte de căpătâi atât pentru persoanele asigurate, cât și pentru cele neasigurate, cuprinzând toate drepturile asiguraților și serviciilor medicale la care au acces ambele categorii de persoane”, spune șeful CAS Bihor, Dorel Dulău.
- 1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO) 07:59, 19 Apr 2024
- Prăduială de Paleu: Cum sunt tocați banii publici pentru apropiații primarului Somogyi 08:55, 19 Apr 2024
- „Autostrăzi” pentru cicliști: În numai doi ani, pasionații de ciclism în natură vor avea 330 kilometri de piste în Bihor 10:15, 19 Apr 2024
- Doi plopi din lunca Crișului, în centrul Oradiei, rupți din cauza debitului crescut al râului (FOTO) 12:45, 19 Apr 2024
- Nufăr... fără frunze : Primăria pune la pământ peste 2.000 de copaci, în proiectul privind regenerarea cartierului Nufărul I 13:39, 08 Apr 2024
- PSD și-a anunțat candidații la CJ Bihor și Primăria Oradea: medicul Aurel Mohan și economistul Adrian Madar 16:55, 09 Apr 2024
- Amintirile ne chinuiesc: De unde provine duhoarea care acoperă Oradea zilele acestea 09:02, 08 Apr 2024
- "Nagyvárad, ca alternativă la Oradea". Biró Rozália, candidata UDMR Bihor pentru funcţia de primar al Oradiei 19:00, 15 Apr 2024
- Pentru Oradea curată: Elevi de la patru colegii din oraș au adunat gunoaiele din centru (FOTO) 21:00, 19 Apr 2024
- A fost respinsă cererea de abținere a judecătoarei bihorene în procesul lui Vlad Pascu 20:00, 19 Apr 2024
- Reabilitarea Parcului 1 Decembrie din Oradea va fi cofinanţată cu 4 milioane de euro din fonduri europene (FOTO) 19:21, 19 Apr 2024
- Prostituată din Oradea, încarcerată pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului. Judecătorii au condamnat-o la 3 ani de detenţie 18:31, 19 Apr 2024
- Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri
- Agenția Națională de Integritate îl protejează pe Cătălin Cîrstoiu. Nu răspunde dacă este în incompatibilitate
- De la mare la golf. Iranul nu a fost întotdeauna dușmanul Israelului
- Spitalul Dăruiește viață a început să funcționeze. Primii copii transferați
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:25, 06 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Succes! Viitorul arata bine si la volei. Postat 19 Apr 2024, 23:43 de Riviera
- Astia din pmo sunt din alta lume, paralela cu realitatea Se poate face chiar circuit de formula 1... Postat 19 Apr 2024, 20:39 de Traian
- e buna si idea cu o zona de parkour in oras dar nu trebuie sa fie in parcul cental,... Postat 19 Apr 2024, 20:34 de unu
- Ce aveți mă ::::))) Ce nu va convine :::::)))) Postat 19 Apr 2024, 20:32 de Sandu2100
- 13 mil eur pentru 5 ha? 2,6 mil eur pe hectar??? Foita de aur pe alei oare? Fantinele vor... Postat 19 Apr 2024, 20:31 de Traian
Bihoreanul tipărit
- „Autostrăzi” pentru cicliști: În numai doi ani, pasionații de ciclism în natură vor avea 330 kilometri de piste în Bihor 10:15, 19 Apr 2024
- 1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO) 07:59, 19 Apr 2024
- Oradea să trăiască! Orădenii sunt aşteptaţi la o mare sărbătoare românească, la 105 ani de la eliberarea oraşului 11:48, 18 Apr 2024
- Şpagă „de-un grătar”: Cum cereau mită doi ingineri de la Electrica Oradea pentru avizele de amplasament 08:02, 18 Apr 2024
ACTUAL
- A fost respinsă cererea de abținere a judecătoarei bihorene în procesul lui Vlad Pascu 20:00, 19 Apr 2024
- Rusia susține că România vrea să „anuleze” cultura rusă, după ce a interzis difuzarea unor filme considerate de propagandă 15:56, 19 Apr 2024
- Declarație revoltătoare a unui preot ortodox: Fetele frumoase care sunt agresate sexual „nu sunt chiar nevinovate” și ar trebui să facă pușcărie (VIDEO) 11:40, 19 Apr 2024
- Judecătoarea din cazul Vlad Pascu, originară din Bihor, a făcut cerere de abținere în acest proces 19:43, 18 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- CSM Oradea susţine sâmbătă primul joc din finala mică a Superligii Naţionale de polo 17:18, 19 Apr 2024
- Salonta găzduieşte în weekend etapa a II-a a Campionatului Naţional de Fotbal-Tenis (FOTO) 16:16, 19 Apr 2024
- Şase medalii pentru sportivii orădeni de la ACS Royal Kwon, la Cupa Internaţională de Taekwondo Spirit Open din Ungaria (FOTO) 14:50, 19 Apr 2024
- CSU Oradea luptă în acest weekend, la Medgidia, pentru promovarea în Divizia A1 la volei feminin 13:01, 19 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- „Visăm împreună”. A fost lansat imnul oficial al echipei naționale a României pentru EURO 2024, cu Andra, Smiley, Theo Rose și alte vedete (VIDEO)
- Sintezis premium: Compania din Oradea aduce pe piața românească cele mai recente inovații tehnologice (FOTO/VIDEO)
- VIDEO - Mesajul lui Michael Flatley pentru orădeni înaintea show-ului Lord of the Dance de la Oradea
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Un oraș al contrastelor, încă din perioada interbelică (FOTO) 18:41, 14 Apr 2024
- Ghid spre aurore: Orădeanul Horia Bogdan duce fotografi profesioniști sau amatori în locuri naturale spectaculoase (FOTO) 10:31, 14 Apr 2024
- Pericol fără leac: Orădenii n-au unde să arunce medicamentele expirate. Spitalele refuză să le primească! 09:37, 12 Apr 2024
- Ori sac, ori pubelă! Ca să evite amenzile, orădenii trebuie să opteze pentru un singur fel de colectare a deșeurilor reciclabile 11:19, 11 Apr 2024
Bihor
- Reabilitarea Parcului 1 Decembrie din Oradea va fi cofinanţată cu 4 milioane de euro din fonduri europene (FOTO) 19:21, 19 Apr 2024
- Prostituată din Oradea, încarcerată pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului. Judecătorii au condamnat-o la 3 ani de detenţie 18:31, 19 Apr 2024
- A început turnarea asfaltului pe Centura Oșorhei (FOTO) 16:49, 19 Apr 2024
- Trei orădence au lansat un ONG prin care vor oferi gratuit şedinţe de muzicoterapie persoanelor cu dizabilităţi 15:28, 19 Apr 2024
Stiri Oradea
- Pentru Oradea curată: Elevi de la patru colegii din oraș au adunat gunoaiele din centru (FOTO) 21:00, 19 Apr 2024
- Reabilitarea Parcului 1 Decembrie din Oradea va fi cofinanţată cu 4 milioane de euro din fonduri europene (FOTO) 19:21, 19 Apr 2024
- Spectacole, ateliere și seri de povești în pijamale, la sala Arcadia din Oradea 17:51, 19 Apr 2024
- Circulaţie deviată. Sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Oneştilor din Oradea rămâne închis traficului auto vineri (FOTO) 13:25, 19 Apr 2024
Timp Liber
- Spectacole, ateliere și seri de povești în pijamale, la sala Arcadia din Oradea 17:51, 19 Apr 2024
- Iepurașul vine cu distracție la ERA Park Oradea: flori, petreceri, dar și super premii! 12:00, 19 Apr 2024
- Festum Varadinum: Edda Művek va concerta la Oradea! (VIDEO) 20:33, 18 Apr 2024
- Concurs internațional de dans la Oradea. 1.000 de sportivi din 20 de țări sunt așteptați la ORRO International Dance Championship 18:02, 18 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
- Anunț Termoficare: de marți se oprește căldura în Oradea și Sânmartin 12:47, 30 Mar 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6625 RON
- 1 EUR = 4.9763 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON