Wesley are patru ani şi a învăţat snowboard la sfârşitul anului 2009, pe când avea doar trei ani. Însă a trecut rapid de la începători la avansaţi, ba chiar a câştigat locul al doilea într-un concurs adresat copiilor de 8 ani.
Talentul micuţului de origine română, care acum a împlinit patru anişori, i-a uimit atât pe americanii de rând, cât şi pe instructorii de snowboard din America.
"Vreau să fac snowboard cu Shaun White, pe pista lui secretă şi să fac tot felul de trucuri", a spus Wesley Mureşan, potrivit presei din SUA. Cunoscătorii cred că Wesley Mureşan este cel mai mare talent descoperit în Statele Unite, în ultimii ani. De aceea, îi spun "Copilul Viitorului".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.