După vot, Colegiul Medicilor a decis excluderea a şase medici parlamentari care au votat împotriva moţiunii de cenzură.
"Din 18 parlamentari medici, şase au ales să fie oameni politici şi nu membri ai corpului medical. În aceste condiţii, Colegiul Medicilor, care a făcut un apel la ei înainte de vot, a hotărât excluderea lor din toate structurile Colegiului Medicilor", a spus Vasile Astărăstoae.
Acesta nu i-a nominalizat pe cei excluşi şi a precizat că nici nu i-a întrebat care au fost motivele pentru care au respins moţiunea, spunând că bănuieşte că decizia de a vota împotriva moţiunii a fost generată de teama de a fi excluşi din partid.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.