URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Mai 2013, 16:51

Secretarul unei şcoli din Năsăud a pierdut salariile profesorilor la jocuri de noroc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

12 cadre didactice de la o şcoală gimnazială din Ilva Mică, judeţul Năsăud, au rămas fără salarii, după ce secretarul şcolii la care predau profesorii a pierdut banii, în total 11.000 de lei, la jocuri de noroc.

Bărbatul în vârstă de 63 de ani, a ridicat înainte de Paşte salariile profesorilor de la Trezoreria Năsăud, căci aceştia nu au carduri bancare.

"Noi, Primăria Ilva Mică, suntem ordonatori principali de credite şi am virat banii pentru salariile de pe aprilie în contul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Ilva Mică ceva mai repede ca să aibă oamenii bani de Paşte. Cei care au carduri, peste 30 de angajaţi, au primit banii. Pentru cei care îi primesc pe state de plată s-a dus secretarul şcolii la Trezoreria Năsăud să îi ridice. Din câte am aflat, nu a mai ajuns cu banii la şcoală. I-a jucat la jocuri de noroc şi i-a pierdut. M-au sunat oamenii să se plângă, dar eu nu am ce face. Nu avea voie să meargă singur. Cred că directorul e de vină că nu a asigurat condiţiile legale pentru ridicarea banilor. Nu au decât să urmeze căile legale să-şi recupereze banii", a spus Aurel Horea.

Şcoala Gimnazială nr. 1 Ilva Mică nu are nici cutie de valori, aşa cum prevede legea. "Eu am avut nişte informaţii legate de ce se întâmplă la şcoală şi am insistat ca toţi profesorii să-şi deschidă carduri. Cei care m-au ascultat au avut bani de sărbători. Nu se poate să trimiţi un singur om să ridice banii şi să nu-i ţii în casă de valori. E interzis şi ilegal", a declarat Aurel Horea.

Secretarul şcolii este acum cercetat penal pentru delapidare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON