După ce Rihanna a stârnit dezaprobarea multora pentru că l-a iertat pe Chris Brown după ce în urmă cu câţiva ani acesta a bătut-o, cei doi s-au despărţit din nou.
Într-un interviu acordat recent unui post de radio american, Chris Brown a dezvăluit că el şi Rihanna nu mai sunt împreună.
După ce a spus că Rihanna este o persoană minunată pentru că i-a oferit o nouă şansă şi l-a iertat, artistul R'n'B a făcut afirmaţia surprinzătoare.
Întrebat de prezentator dacă formează în continuare un cuplu cu Rihanna, Chris a răspuns: "Nu. Acesta este raspunsul scurt".
Recent, Rihanna şi-a explicat decizia de a-l ierta pe Chris Brown. "Nu am permis ca părerile celorlalţi să îmi stea în cale. Chiar dacă va fi o greşeală, va fi greşeala mea", a precizat cântăreaţa.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.