URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iulie 2011, 16:21

Imagini de groază în Primăverii: o fostă directoare la Elle şi mama ei, descoperite moarte de cinci zile

Cristina Verona, fost jurnalist şi director de PR la agenţia Grafitti BBDO, şi mama acesteia, în vârstă de 77 de ani, au fost găsite aseară moarte, în condiţii suspecte, într-un imobil din cartierul Primăverii. Identificarea a fost făcută în această dimineaţă. Trupurile erau într-o stare avansată de putrefacţie, ceea ce-i face pe medici să creadă că decesul a avut loc în urmă cu cel puţin trei zile.

Poliţia a fost alertată prin numărul de urgenţă 112 de către unul dintre vecini, care a fost deranjat de mirosul care venea din imobil. Au fost descoperite două cadavre în stare avansată de putrefacţie Cele două au fost găsite în casă, casa era încuiată, iar cheile se aflau în interior. Aceste două femei sunt mamă şi fiică, mama în vârstă de 70 şi ceva de ani, iar fiica un pic peste 40.

Potrivit medicilor cele două femei sunt moarte de 4-5 zile, cadavrele fiind într-o stare înaintată de putrefacţie, astfel încât pe trupurile victimelor nu se puteau distinge urme de violenţă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat că anchetatorii iau în calcul trei ipoteze legate de cirumstanţele producerii decesului. Una dintre acestea este moartea naturală, a doua sinuciderea femeii mai tinere, în contextul în care vecinii spun că avea probleme psihice, fapt nedovedit însă cu documente medicale, o alta fiind cea în care fiica şi-a omorât mama, apoi s-a sinucis.

Una dintre victime a fost găsită spânzurată de calorifer şi avea multiple plăgi tăiate pe corp. Cealaltă a fost găsită dezbrăcată, într-o altă cameră. Anchetatorii nu au stabilit până acum cauzele decesului.

Cristina Verona a fost redactor şef la revista pentru femei Elle România, redactor şef al publicaţiei Reader's Digest şi manager al publicaţiei Sale & Pepe, ediţia din România.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Lipsa de profesionalism
Nu stiti sa faceti diferenta intre directoare si redactor sef???? Mai mult chiar nu are rost sa amestecati numele unei reviste cu prestigiu cu o stire atat de tragica. Cristina Verona a fost doar colaborator la revista ELLE, a lucrat ca si redactor-sef doar o luna, in 1997.
Postat 08 Iulie 2011, 14:18 de alexandra
la ce profesionisti avem clar ca s au sinucis
sa fim seriosi , cine crede trebuie sa fi nebun sa crezi asa ceva alt dosar clasat si lucrat de mantuiala :)) o crima la comnada e foarte clar, foarte transparent pentru unii, pentru altii o sinucidere, moartea e printre voi:)))
Postat 06 Iulie 2011, 20:04 de anca
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON