URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iulie 2013, 16:12

Flagrant cu scandal: Un primar prins cu o şpagă de 10.000 euro a aruncat banii şi a încercat să fugă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primar tăcut

Tribunalul Bihor a judecat, sâmbătă, solicitarea de arestare preventivă formulată de procurorii Serviciului Teritorial Oradea al DNA pe numele primarului din comuna arădeană Zărand, Ion Moţ, prins în flagrant cu o zi mai devreme, după ce a primit 10.000 euro din cei 40.000 pretinşi de la un orădean, pe numele său Florin Lele, pentru a-i aviza actele necesare la întăbularea unui teren.

În timpul procesului, edilul, care este anchetat pentru luare de mită şi spălare de bani, a refuzat să facă vreo declaraţie, prevalându-se, la fel cum a făcut-o şi în faţa procurorilor, de dreptul la tăcere.

În urma dezbaterilor, completul de judecată a admis solicitarea procurorilor DNA şi a dispus arestarea primarului pentru o perioadă de 29 de zile. Încheierea Tribunalului Bihor nu este definitivă. Ea poate fi atacată prin recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.

Supravegheaţi de procurori

Ancheta împotriva edilului Ion Moţ a pornit în urma unui denunţ formulat de Lele. În aprilie, orădeanul a cumpărat 250 hectare de teren în comuna arădeană iar primarul, care era și preşedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Zărand, i-a cerut o șpagă de câte 100 euro pentru fiecare hectar ca să-i semneze planurile de încadrare în tarla și certificatele fiscale, obligatorii pentru ca proprietarul să se poată întăbula la Serviciul de Carte Funciară.

Orădeanul i-a și plătit, în două tranşe, 5.000 lei şi 250 euro, în cursul lunilor mai şi iunie 2013. Pentru a ascunde provenienţa banilor, cu ocazia primei tranzacţii, care s-a derulat pe 29 mai, primarul şi denunţătorul său au încheiat un contract de împrumut potrivit căruia orădeanul îi era dator edilului cu suma pe care acesta din urmă a primit-o, adică 5.000 lei.

Ulterior, însă, Moț a considerat că șpaga cerută nu este suficientă și aproape că dublat suma pe care orădeanul trebuia să i-o plătească pentru a obține documentele, care a ajuns la 40.000 euro. Sătul de pretențiile edilului, Lele s-a prezentat la sediul DNA Oradea şi l-a denunţat.

Ca urmare, vineri, când Moţ trebuia să primească o nouă tranşă de 10.000 euro în parcarea complexului comercial Era Shopping Park, tranzacţia a fost supravegheată îndeaproape, iar în momentul în care edilul a luat banii, a fost oprit de procurori, care i-au cerut să-şi golească buzunarele.

Potrivit unor surse din anchetă, în acel moment primarul a aruncat banii primiţi şi a încercat să fugă, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de poliţişti, pentru a-l imobiliza.

Denunţătorul lui "domnu' Dan"

Ion Moţ a fost dus la sediul DNA Oradea pentru audieri. În aceeaşi zi, edilul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă.

La instrumentarea cazului, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor şi Serviciul Român de Informaţii - Secţia Judeţeană Bihor.

Ion Moţ e primarul care, în 2010, l-a denunţat pe Dan Diaconescu, administratorul OTV, susţinând că acesta, cu ajutorul colaboratorului său, Doru Pârv, i-ar fi pretins 200.000 euro ca să nu dea în vileag faptul că ar deţine o avere importantă, fără justificare legală, precum şi faptul că ar fi efectuat tranzacţii ilicite cu terenuri agricole, păgubindu-i pe localnici.

La vremea respectivă, Diaconescu şi Pârv au fost arestaţi şi trimişi în judecată pentru şantaj, procesul lor fiind încă pe rolul Judecătoriei din sectorul 1 al capitalei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
jjjooos cu mafia !
cand faceti curatenie in ANTREPRENORIAT, cum poate garada financiara sa afvorizeze anumti infractori care se sustrag ? de cand rudele lor fac si tin evidente contabilie inclusiv PRIMARA, sunt PRIMARI care tin contabilitati, cum se poate asa ceva ?!!!!!! SEFI la finante au firme si tin contabilitate prin n persoane interpuse si iau banii , cum asa ?!!! ce faceti cu noi in final ?
Postat 20 Iulie 2013, 14:49 de jooos cu talharii
el
Si eu stiu un guru care bea si face presiune pe profesori sa-i fie trecuta fiica si fiul de la constructii . Parca asa-l cheama : A. I.
Postat 20 Iulie 2013, 09:24 de logic
bravos
Felicitari politia. Cand aveti timp faceti o incursiune prin INSTITUTII PUBLICE sa vedeti ca anumiti functionari , beau si apoi sigur au tupeu sa pretinda bani sau foloase necuvenite . De fapt , printr-o simpla intrebare la aceste institutii veti afla persoanele care beau / pretind . Nu chiar oricine va va confirma .
Postat 20 Iulie 2013, 09:20 de goie
Florine ai facut ce trebuia
Florine,ai facut ce trebuia! Un TICALOS ca si acest primat nenorocit merita sa infunde puscaria minim 25 ani. Nu stiu cum ai rabdat 5 ani. Ma asteptam demult sa fie dovedit nenorocitul ala. Lua bani de la oricine mergea sa cumpere ceva in zona la el,totul pe acte false. A vandut peste 1500 ha de 2 si de 3 ori. Din cauza unuia ca el nu ne vin investitori in Romania.Sunt o gramada de oameni care ar fi trebuit sa faca ce ai facut tu: sa se autodenunte ca i-au dat bani sa le rezolve una si alta. Oameni ca ei intretin sistemul corupt din tara noastra. Te sustin si cred intr-o justitie dreapta. Dumnezeu sa ne ajute pe toti !
Postat 19 Iulie 2013, 10:12 de Tinu
reteta de furat STATUL !
Reteta de hotie: Investitii prin TVA returnat. Sa zicem ca, cumperi de la o firma X care are un asociat unic un cetatean X cu 124 de lei o marfa, de regula materiale de constructii, pe care in realitate platesti doar 24 de lei. Ceri si primesti de la ANAF cei 24 de lei pe care i-ai platit pe factura ca TVA. Pe tine investitia te costa 0 lei, iar firma X se incarca cu venituri de 124 de lei. Firma X, dupa mai multe tranzactii de acest fel, intra in insolventa. Proprietarul acestei firme, executat fiind de fisc, dar neavand niciun bun care sa fie valorificat, nu pateste nimic, iar dosarul de urmarire fiscala se claseaza dupa o perioada. Daca vreti sa aflati cine a folosit aceasta reteta, uitati-va la cei care au solicitat cele mai mari sume pentru returnarea TVA-ului.
Postat 15 Iulie 2013, 13:23 de instrumente !
UNDE s comunisti care doreau DEMOCRATIE,
mai cretini care va spuneti ROMANI cum poate POLITICA asa si sustina camapaniile daca PRIVATUL e in FALIMENT, uite cine intretine ECONOMIA SUBTERANA, uitati va ce GRUP ORGANIZAT CRIMINAL politic avem de 23 de ani, nu vedeti nici acum ca sunteti niste amrati de IOBAGI care v ati nascut copii sa i IMBOGATITI pe cei care va sunt "STAPANI" sunteti dusi cu capul multi daca credeti ca BISERICA va scoate din ghearele lor, sunteti TERMINATI ca POPOR , de ce ? UNDE s comunisti care doreau DEMOCRATIE, unde E BLAGA, UDREA sa starpesca USL din ROmania ? va nenorociti cu pensii de nimic, cu intrare gratuita la strand, OTL gratuit si ei va fura viata copiilor vostri , ce neam de papa lapte avem ?
Postat 14 Iulie 2013, 22:48 de UNDE s comunisti ca
Primaria Sintandrei
Dar la primaria Sintandrei ,cand mergeti?sa vedeti acolo tunuri imobiliare date de primar,cum s-au mutat terenurile dintr-o zona-o neimportanta int-o zona buna,de intravilan,de unde apoi a fost parcelat de cine trebuie si vandut la preturi enorme.
Postat 14 Iulie 2013, 13:52 de bihorean
Primaria Lunca
La primaria din Lunca,Stei, cand merge DNA-ul?
Postat 14 Iulie 2013, 12:10 de bihoreanu
CINE este acest JEG PENAL care impiedica PROSPERITATE ROMANIEI ?
aici se regasesc un CONCURS de infractiuni, inclusiv impiedicarea unei activitati economice care atrax TAXE la BUGETUL DE STAT !! CINE este acest JEG PENAL care impiedica PROSPERITATE ROMANIEI ? suntem prea toleranti , de ce ?
Postat 14 Iulie 2013, 10:57 de huuuuuuuuu
OMUL este LEGEA daca TREBUIE ! FAC ceva pe o JUSTITIE INCOMPETENTA ne strangem 1 milion
Art. 44 Legitima apărare Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. Detalii: http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-44-cpen
Postat 14 Iulie 2013, 10:48 de OMUL este LEGEA daca
LEGEA nu sustine HOTII, OMUL este LEGEA daca TREBUIE !
PRIMARUL executa ordine de sus fiecare are un targhet de bani la negru de adus in partid , nu v ati saturat de asemenea mizerii , jeguri penale, cum sa i ceri MITA ca dau si STATUL IN JUDECATA nu ma duc la DNA, fac ROMANIA DE RUSINE , fac ROMANIA de COSMAR , ce intretinem noi OBLIGAT un STAT TRADATOR, nu fugiti in STRAINATATE, lupaytati pentru LIBERTATE , asta e datoria TUTURORA, nu sa fugim ca niste lasi OSANDITI de niste miazerii care trebuie ARSE nu intretinute !! LEGEA nu sustine HOTII, OMUL este LEGEA daca TREBUIE ! FAC ceva pe o JUSTITIE INCOMPETENTA ne strangem 1 milion si face DERATIZARE daca nu va bagati MINTILE la GHIOZDAN, nu intretinem INCHISORI si INCHISORI ca asa vrea un STAT de DEBILI MINTALI< LIBERTATE< LIBERTATE nu HOTIE si jaf continuat ! ORICUM MURIM , dar ca EROI nu CRIMINALI in structura STATULUI!!
Postat 14 Iulie 2013, 10:04 de LEGEA nu sustine HOT
Lacomia manca omenia !
De ce a scapat mituitorul ? Se numeste DESISTARE : ,,Este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului." Primarul e un tembel sadea : cand a vazut ca-l poate mulge pe ala, a plusat. Si asta a fost !
Postat 14 Iulie 2013, 06:15 de DlGoe
:)) nu am dat MITA si nu voi da mita dar nici nu sar limitele BUNULUI simt :)
BRAVO GABI tu ai fost FINUZT :)))) la mana mea sa ajunga UNUL ca isi bleastama si NEAMUL :)) ! ORICUM nu au astia ONOARE< DEMNITATE niste MORTI :)) nu mai simt FRICA deloc ! DNA multe nu va face si FLORIN LELE tot nefinalizat ramane .PRIMARIOA este o afacere oare si pentru BOLOJAN, toti primari fac asta cat i aEMERSON atunci ca au inchiriat :))? INTERESANT mod de a si bate joc de oameni au unii! Dar parcarea cata mita a inghitit ? TOTUSI e o afacere !! vai, vai, vai ce rug in picioare vor simti multe daca unii se vand asa !
Postat 13 Iulie 2013, 20:09 de PRimaria nu este
A dat mita si el e vinovat nu numai care cere !!!
acum e un caz de mita dar poate fi si de VIOL :))))))))
Postat 13 Iulie 2013, 19:24 de de ce a dat mita
A dat mita si el e vinovat nu numai care cere !!!
dar pe bune de unde a avut FLORIN bani pentru teren sau sare si el de la plata taxelor ? A dat mita si el e vinovat nu numai care cere !!! Daca un barbat nu face fata cu demnitate la aceste provocari femeile sigur fac fata cu brio :))))
Postat 13 Iulie 2013, 19:20 de de ce a dat mita
toti sunt la fel
Primarelul (desi are fata de primata) asta, daca nu ma insel, este unul care are un casoi mare, plin de camere de luat vederi in curte si foarte foarte foarte paranoic. Daca E PROST ISI MERITA SOARTA. Dar daca se poate am vrea sa stim si noi cine e oradeanul care a cumparat 250ha teren arabil (care valoreaza minim 1,5 milioane euro) si care investeste in Arad si nu in Oradea. :(((( (mai mult ca sigur ca o fi Pop&Co).
Postat 13 Iulie 2013, 17:23 de spagarica
dumnezeu nu bate cu bota
Deci Dumnezeu nu bate cu bota niciodata si roata se invarte totdeauna. Cine a spus astea doua pilde nu a fost prost. Iata ca i-a venit randul si celui drept, sfant si nevinovat! Proba mai clara ca si aici ce mai poate fi?
Postat 13 Iulie 2013, 16:40 de oradeanu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON