URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iulie 2012, 15:55

Avocat după gratii: Scos nevinovat la Oradea pentru trafic de influenţă, a încasat puşcărie de la Înalta Curte

Avocat după gratii: Scos nevinovat la Oradea pentru trafic de influenţă, a încasat puşcărie de la Înalta Curte LUCRAT? În 2003, odată cu trimiterea sa în judecată, avocatul Dumitru Codrean (foto) declara BIHOREANULUI că dosarul său penal este fabricat. "Vă vine să credeţi că procurorii i-au crezut pe amărâţii ăştia?", spunea despre propriii clienţi. "Nişte nenorociţi, asta sunt. Dacă nu-i laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Mi-au dat ceea ce mi se cuvenea. Nici măcar nu le-am luat mult. Am fost echitabil, nu i-am uscat de bani, ca alţii". Judecătorii, cum se vede, au fost de altă părere...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La sfârşitul săptămânii trecute, cunoscutul avocat Dumitru Codrean a fost încarcerat la Penitenciarul Oradea după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Avocatul a fost trimis în judecată în 2003, sub acuza că a pretins şi primit de la un client 5.000 de mărci germane cu care să "ungă" procurorii şi să-l scape de arest şi de dosarul penal, iar ulterior, când respectivul a fost trimis în judecată şi condamnat într-o primă fază de Judecătorie la 4 ani de închisoare, alţi 1.500 lei pentru a-i cumpăra o sentinţă mai blândă la Curtea de Apel.

Sentinţa Curţii Supreme constituie o surpriză de proporţii. Asta pentru că, iniţial, Curtea de Apel din Oradea l-a achitat pe avocat, pe motiv că denunţătorii ar fi "îndoielnici"...

Şpagă pe numărate

04 Bara.jpgDumitru Codrean, 63 de ani, membru al Baroului Bihor din 1993, a fost trimis în judecată în 2003, după ce a fost reclamat de Florin Bara (foto), un bătrân din Vârciorog, al cărui fiu fusese apărat de avocat într-un proces de furt. Povestea, prezentată la acea vreme de BIHOREANUL, a început în toamna lui 2000, când Bara l-a angajat pe Codrean să-l apere pe fiul său, Gheorghe, prins transportând plăci de inox furate de la fabrica de ciment Chistag. La câteva zile după ce omul i-a plătit onorariul, Codrean a venit cu o nouă pretenţie de "urgenţă": 5.000 de mărci germane pentru a-i îmbuna pe poliţiştii din Aleşd care urmau să-i reţină şi aresteze băiatul. "Banii sunt pentru un ofiţer care va aranja ca dosarul să se închidă, iar băiatul să nu mai fie arestat", i-a zis avocatul.

Speriat, Bara a împrumutat 1.800 de dolari de la o cunoştinţă şi, o zi mai târziu, s-a înfiinţat la Baroul din Oradea, unde avocatul îşi avea biroul. Aici, Codrean a numărat banii, verificând atent fiecare bancnotă, pentru a se asigura că nu sunt falsificate. Apoi a făcut un calcul şi a plusat: "5.000 de mărci înseamnă 54 de milioane de lei (vechi). 1.800 de dolari sunt doar 50 de milioane. Să-mi aduceţi diferenţa!". Iar bătrânul s-a executat.

Problemele au apărut la scurt timp după tranzacţie, pe 13 noiembrie 2000, când băiatul pentru care s-a dat şpaga a fost arestat pentru 5 zile, iar o săptămână mai târziu era trimis în judecată şi condamnat la 4 ani de închisoare cu executare de către Judecătoria Aleşd.

Banii înapoi!

Îngrijoraţi, părinţii i-au cerut explicaţii avocatului, care le-a spus că trebuie să aibă răbdare. "Se rezolvă", le-a spus Codrean. "Am declarat recurs la Tribunal. Acolo nu ştiu pe nimeni, dar când dosarul va ajunge la Curtea de Apel va trebui, probabil, să dăm nişte bani unei judecătoare pe care o cunosc, ca să reducă pedeapsa". "Cât?", a întrebat speriată mama băiatului. "Cam 15 milioane de lei", a zis avocatul. "Dacă nu rezolv, vă dau banii înapoi".

În iunie 2002, Curtea de Apel a respins recursul, menţinând sentinţa iniţială, însă avocatul şi-a uitat promisiunea, returnând doar jumătate din ultima şpagă, motiv pentru care, două luni mai târziu, tatăl tânărului l-a reclamat la Parchetul Bihor. Aflând că foştii clienţi l-au denunţat, Codrean i-a chemat la o discuţie, la casa de vacanţă. "Să ne spunem pretenţiile faţă de el, adică. I-am zis că-mi datorează 61 de milioane şi îi vreau pe toţi înapoi. N-a vrut. A zis că-mi dă 40 de milioane, că a avut şi el cheltuieli în timpul procesului. Cu benzina, cu atenţiile...", povestea bătrânul.

După ce i-a predat banii, sub pretextul că lui îi tremură mâna, Codrean l-a convins pe bărbat să scrie şi o chitanţă în care să specifice că suma primită reprezenta o diferenţă din suma avansată ca "onorariu avocat" şi cheltuieli de judecată, iar odată cu restituirea banilor nu mai are nicio pretenţie faţă de el. "Am scris cum a zis el. Mai bine aşa, decât să nu văd nici un leu înapoi", a spus Bara.

Judecată în prelungiri

Bărbatul nu şi-a retras însă acuzaţiile, iar ancheta a continuat până în decembrie 2003, când Codrean a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Procesul a început la Tribunalul Bihor, dar a fost întrerupt şi reluat după o pauză de 6 ani, în 2009, la Curtea de Apel. Asta din bunăvoinţa judecătorilor, care au admis două excepţii de neconstituţionalitate invocate de Codrean, ambele vizând acelaşi lucru. Şi anume că, potrivit noilor reglementări ale Codului de procedură penală, intrate în vigoare în 2003, anchetarea acuzaţiilor de corupţie aduse avocaţilor intrau în competenţa Parchetului Curţii de Apel Oradea, şi nu a Parchetului Bihor, unde a fost cercetat Codreanu.

Deşi excepţiile au fost respinse, judecătorii au decis să trimită, totuşi, dosarul, la Parchetul Curţii, "pentru competentă soluţionare" de unde, mai apoi, în 2007 a fost înaintat Curţii de Apel Oradea, pentru judecare. Procesul n-a început, însă, nici atunci. Cu o altă excepţie, avocatul a oprit judecata pentru încă 2 ani. În final, în 2009, procesul s-a reluat şi a ţinut-o în amânări mai bine de un an, pentru ca, în final, pe 23 februarie, Codrean să fie achitat... pentru inexistenţa faptei.

Şpagă cu martori

Motivul? În opinia judecătoarei Adela Condrovici, împotriva avocatului nu exista nicio probă certă care să confirme acuzaţiile. În primul rând, se arată în soluţie, în vreme ce avocatul a fost consecvent în declaraţii, negându-le, atât denunţătorul, cât şi martorii acestuia au avut declaraţii contradictorii. Adică nu şi-au mai adus aminte cu exactitate nici sumele pe care le-au dat şi nici destinaţia acestora, "ceea ce duce la concluzia că sunt nesincere şi vădit interesate, conţinând informaţii îndoielnice". Chestiune explicabilă, însă, în ambele cazuri. Avocatul avea tot interesul să nege fapta, în vreme ce bătrânii care l-au reclamat puteau să uite "datele certe", în condiţiile în care faptele erau vechi de aproape 10 ani.

Un alt argument adus de judecătoare în favoarea avocatului era că acesta a încasat şpaga cu martori. "Însuşi modul în care s-au plătit cele 5.000 de mărci demonstrează că acuzaţiile sunt nefondate. Se susţine de martor că suma în dolari a fost dată la cabinetul avocaţial al inculpatului, în prezenţa fiilor şi a cumnatului său, or este greu de crezut că inculpatul ar fi acceptat prezenţa atâtor persoane cu acea ocazie în biroul său, în condiţiile în care această sumă i-ar fi fost dată pentru a-şi trafica influenţa", se mai spune în sentinţă.

Din robă, în zeghe

Soluţia dată la Oradea a fost atacată prin recurs de procurori, iar procesul s-a reluat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Care, săptămâna trecută, a casat sentinţa magistraţilor orădeni şi a dispus condamnarea lui Dumitru Codrean la 2 ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost comunicată, vineri, şi Poliţiei Bihor, şi pusă în aplicare în aceeaşi zi, avocatul fiind ridicat de acasă şi încarcerat la Penitenciarul Oradea pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Contactată de BIHOREANUL, fiica avocatului, Ramona Codrean, şi ea avocat, a refuzat orice discuţie despre acuzaţiile care au dus la condamnarea tatălui său. Pe de altă parte, însă, decanul Baroului, avocatul Cristian Domocoş, a declarat că, după ce sentinţa de condamnare a avocatului va fi motivată şi comunicată, cazul va fi discutat şi în Consiliul Baroului, pentru a decide măsurile profesionale împotriva acestuia. "Există mai multe măsuri care se pot dispune, dintre care cea mai gravă este excluderea din profesia de avocat. Asta dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă penală care îl face nedemn de a mai profesa", a explicat Domocoş. Şi ghici ghicitoare: şpaga oare unde se încadrează?


AMENDAT
Farmacist ilegalist

Avocatul Dumitru Codrean nu este la prima întâlnire cu procurorii. În 2002, el a fost cercetat împreună cu o farmacistă din Oradea, Ioana Gomboş, pentru încălcarea Legii 143/2000 privind traficul şi consumul de droguri. Cei doi au înfiinţat în august 2002 o firmă de distribuţie a medicamentelor, "Agrimonia Farm", şi, fără să mai aştepte autorizaţia de funcţionare din partea Ministerului Sănătăţii şi aprobarea pentru distribuţia substanţelor incluse în categoria drogurilor de risc, au deschis două farmacii în Săcueni şi Căpâlna, prin care au vândut cantităţi însemnate de medicamente periculoase, printre care metrobamat, fenobarbital, diazepam, medazepam. Depistaţi după o lună şi puşi sub urmărire penală de Parchetul Bihor, Codrean şi Gomboş au scăpat doar cu câte o amendă administrativă de 1.000 lei pe considerentul că nu aveau antecedente penale şi şi-au recunoscut faptele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON