URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2013, 15:45

Accident lângă Aeroport: Un bărbat de 44 de ani a murit după ce s-a înfipt cu maşina într-un stâlp (FOTO)

Accident lângă Aeroport: Un bărbat de 44 de ani a murit după ce s-a înfipt cu maşina într-un stâlp (FOTO) Accident lângă Aeroport: Un bărbat de 44 de ani a murit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean în vârstă de 44 de ani a murit, sâmbătă după amiază, pe DN79, după ce a pierdut controlul maşinii pe care o conducea, o Dacia 1300, a derapat şi a intrat într-un stâlp de electricitate.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 15, pe direcţia Nojorid-Oradea, în dreptul Aeroportului Oradea. Din primele cercetări, se pare că şoferul Daciei a încercat să schimbe banda de mers când a acroşat un mini-utilaj aparţinând firmei Selina.

"Conducătorul autoturismului Dacia a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de deplasare, acroşând un compactor care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, după care a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un stâlp de iluminat public. În urma impactului, conducătorul autoturismului Dacia a decedat", a declarat comisarul şef Traian Marnea, de la Poliţia Rutieră, care a coordonat ancheta la faţa locului.

Lovitura a fost devastatoare. Maşina a fost practic zdrobită de stâlp, iar piese din ea s-au răspândit pe o zonă de circa 100 de metri. După felul în care arăta autoturismul, şoferul n-ar fi avut nicio şansă de supravieţuire, impactul fiind chiar în dreptul său. 

De altfel, pentru scoaterea trupului dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Din fericire, muncitorul care conducea utilajul Selina nu a fost rănit. Şocat de cele întâmplate, omul a povestit că nici nu a realizat pe moment cele întâmplate.

"În continuare se fac cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului", a mai precizat comisarul şef Marnea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
24 Comentarii
Dumnezeu sa te odihneasca
Sa va iauu tot neamu in * la aia care ati comentat fara nici un rost . sa va dea Dumnezeu la fel sa vedeti cum e sa va moara un parine.
Postat 23 Aprilie 2013, 00:27 de fiica
Rest in Peace !!
Sa-mi sugii tu *, si pe cine faci taran. Ca daca traia akm te calca in picioare de sobolan de stepa Ca stii numai sa stai ascuns in fata monitorului si sa faci * mare cine esti tu... tie cumva frica sa iei muitza pe strada? Daca tot te amuza ce a patzit tatal meu, inseamna ca esti nemernic si nuj cat de tare ne-ar amuza pe noii vazandutii familia intr-o ipostaza ca asta.....
Postat 05 Februarie 2013, 00:37 de Fiu
RETRADATA o fii ma -ta cand o viola taica tu sau vecinul !!!!
nooo spune tu cum s a mai dus un TARAN in GROAPA dar pacat ca STALPUL nu l a insotit i a PROVOCAT DECESUL pe loc, MOARTE TARANILOR ce nu stiu CONDUCE MASINA, amin ! CE sa mai scriu ca trebuie sa stiu sa conduc altfel sfarsesc ca TARANUL ISTA :)))!!! RETRADATA o fi ma -ta de cand o viola taica tu cu vecinul , cine stie ca tot urli dupa ele :)) ai tu motive serioase din copilarie sa le vezi pe tate asa !!!! TAARANUL cel mai pervers si mizerabil ca caracter :))) dute ia SAPA si lasa volanul ca iti lipseste caruta :))
Postat 28 Ianuarie 2013, 12:58 de TARANI perversi :)))
isi permit
e plin de utilaje de la selina care circula in conditii de grnul asta, fara numere si pe toate soselele jud.militia le peite pt ca si fac plinul la masinile personale si pt ca le e frica sa i amendeze. doar selina e ocrotita. sunt obligati sa le urce pe platforme doar ca, asa se economiseste timp si motorina. in fiecare dimineata pe toate soselele vezi cum se plimba utilaje genul asta, de la astea mici pina la excavatoare care fac km buni pina la destinatie. sa i judece pe toti dupa merit.sunt mari si isi permit orice. oare pina cind? pun pariu ca si de data asta mortul e de vina si situatia va continua.
Postat 28 Ianuarie 2013, 08:26 de spaga militienilor
ce nesimtiti
Luavas la toti neamu in pwla care ati zis ca 'a murit un taran' sa deie dnzo sa patiti si voi ca si el :(( saracu.Dumnezeu sal ierte!!!!!
Postat 27 Ianuarie 2013, 21:13 de sohoinokop
@coruptia / @RELAX
bai corupria = RELAX, esti in continuare retardata... imposibil sa nu isi dea cineva seama de retardul sever cu care fac pariu ca ai fost diagnosticata de copil mic... te semnezi cu multe pesudonime, umpland comentariile la diferite articole, da\' tot ANKA esti, sau cum ma-ta iti spuneai... mai du-te-nvartindu-te...
Postat 27 Ianuarie 2013, 20:37 de amin
@RELAX
bai RELA, esti in continuare retardata... imposibil sa nu isi dea cineva seama de retardul sever cu care fac pariu ca ai fost diagnosticata de copil mic... te semnezi cu multe pesudonime, umpland comentariile la diferite articole, da' tot ANKA esti, sau cum ma-ta iti spuneai... mai du-te-nvartindu-te...
Postat 27 Ianuarie 2013, 20:35 de amin
RElax
RELAX 1)invata sa scri 2)imi pare ca nu ai fost tu soferu,iar daca vrei sa fii dat cu capu de stalp,DATE!!!! poate o sa iti placa .
Postat 27 Ianuarie 2013, 20:09 de nepot
Daca asa a vrut omul sa ajunga in STALP sa i respectam DECIZIA !!!
depinde nu stim cu ce viteza gonea cel cu DACIA si de ce nu a evitat impactul decat in stalp poate era BEAT, distrat, viteza , CU MANA ta ti o faci si bine :))).Daca asa a vrut omul sa ajunga in STALP sa i respectam DECIZIA !!! sinucigas :)))) s a saturat de viata si el .
Postat 27 Ianuarie 2013, 18:43 de RELAX
g
oare ce rezulta?...muncitorul care conducea acel utilaj, avea ordin de la ceva sefuletz,sa-l conduca pana la garaj ptr ca firma nu-si permite transportul pe trailer...ori era la ciubuc, ceea ce este rau ptr el. ghinion mare...pacat de moartea celui cu dacia.
Postat 27 Ianuarie 2013, 16:35 de gabi
cauza isi arata efectele !!!
mintiti OMUL dar nu te poti minti la infinit pe tine REBUT UMAN :)))) moartea te striga in orice colt al vietii :))) fugi de raspundere cazi mai repede in groapa, amin !
Postat 27 Ianuarie 2013, 10:22 de coruptia
cauza isi arata efectele !!!
ia gura , astea sunt efectele coruptiei si permise date dupa numarul foilor, moartea sa va manance pe cei ce ne puneti viata nostra si a copiilor in pericol, uite unde duce coruptia si mita in Romania, la MOARTE, amin ! citeste, citeste LEGEA in rest TACI DIN GURA , analfabet de roman care vrea drepturi dar OBLIGATII NU !!!
Postat 27 Ianuarie 2013, 10:21 de coruptia
comentariu
DOMNILOR DACA NU STITI ACEL VEHICUL NU AVEA CE SA CAUTE PE DRUMUL PUBLIC IN PRIMUL RAND. IN AL DOILEA RAND EL TREBUIA TRANSPORTAT PE UN TRAILER DE LA LOCUL UNDE ISI DESFASURA ACTIVITATEA PANA LA LOCUL DE GARARE AL AGRGATULUI .STATI LINITITI CA POLITIA ISI VA FACE DATORIA.
Postat 27 Ianuarie 2013, 09:51 de oradean
SELINA TREBUIE AMENDATA
SELINA trebuie amendata fiindca nu a folosit nici un dispozitiv/echipament de avertizare ca se lucreaza in zona!! Cand vine vorba de repararea drumurilor, constructorii sunt neglijenti cu acest aspect (avertizarea soferilor).
Postat 27 Ianuarie 2013, 08:58 de 0m
Astia suntem
Vineri dupa masa in zona aceea se plombau gropile la 0gr , -1 gr. , asa se lucreaza in RO.Inteleg ca drumul va fi decopertat in primavara dar zilele trecute cand au fost si 10 gr. nu au putut plomba,numa in weekend cand e trafic aglomerat? Bataie de joc pe banii publici.
Postat 27 Ianuarie 2013, 07:08 de Ion
rusine
sa va fie rusine celor care spun " a murit un taran " , nici voi nu a-ti vrea sa trece-ti prin suferinta prin care trece familia respectiva . sa va fie rusine , sunteti oameni fara caracter .
Postat 27 Ianuarie 2013, 00:36 de anonim
mizeria asta cum s a bagat in stalp se putea baga in altii, scapa ne Dpoamne de permise cumparate !
a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !!a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !!a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !!a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !!a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !!a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !!a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !! la COSCIUG cu cei ce isi cumpara PERMISUL DE CONDUCERE, amin!! sa te ia mama DREAKULUI stalpul e nevinovat de ce a intrat in el, pagubele cine le suporta ma -ta cretinoi imputit cu toti taranii care nu au ce face decat sa umble pe sosele cu carton.
Postat 27 Ianuarie 2013, 00:10 de amin , la cosciug cu
Ceva
Sa-ti fie rusine pt ce ai zis.Om terminat ce esti. da nu i pacat asa de mare [26.01.2013, 18:43] a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie! Astea sa te bantuie pt tot restu vietii.Asa sa zica si despre tine.
Postat 26 Ianuarie 2013, 21:49 de Someone
Daca fiecare si-ar practica meseria cum trebuia nu se ajungea aici
Nu tin partea celor de la selina care nush ce cautau cu un utilaj peacolo, dar o masina care intra intr-un stalp nu ar trebui sa se faca in asa hal. Dacia aia nu prindea viteze prea mari sa zici ca din cauza vitezei a fost impactul atat de mare mai degraba caroseria e coapta si ofera protectie cam cat ar oferi o bucata de carton. Autovehiculul nu ar fi trebuit sa aibe drept de circulatie pentru ca nu ofera un minim de protectie. Cei de la ITP nu trebuia sa lase asa ceva sa circule pe drumuri. Nu am absolut nimic cu vehiculele marca Dacia chiar sunt pentru sustinerea industriei nationale, iar daciile 130 si 1310 le consider masini foarte bune pentru vremea lor, dar vremea lor a cam apus daca au stat 20-30 ani in parcarea blocului.
Postat 26 Ianuarie 2013, 21:45 de doggy_c
da nu i pacat asa de mare
a mai murit un taran, pacat ca nu mor din cei care trebuie !!
Postat 26 Ianuarie 2013, 18:43 de pacat
de ani
De ani de zile pe ruta aia oradea-nojorid-les firma asta isi da de lucru pe o distanta de 10-15 km. In loc sa faca drumul ala odata si bine tin drumul blocat de tot felul de utilaje din astea nesemnalizate si lucrari nesemnalizate muncitori la drumuri care tin paletele de semnalizare cu rosu si verde tot aiurea...etc.Ar trwbui luate acele contracte la puricat ...dar de cine dracu ca in tara ast au murit si vor mai muri multi din cauza drumurilor si a asa ziselor lucrari la drumuri. Aa mai platim mult si bine rovinigneta si alte taxe sa se imbuibe firmw ca selina....trist foarte trist.
Postat 26 Ianuarie 2013, 18:26 de ion
Nu se poate asa ceva!
Nu se poate asa ceva! Ce cauta idiotenia aia de utilaj pe un drum National?? Circul frecvent pe ruta, Oradea-Nojorid si Oradea Felix, si vad in fiecare zi un idiot de vehicul din acesta prost semnalizat, in sensul ca Dorel de la volan nu aprinde nici o lumina (ori nu functioneaza) si pe langa mai merge si cu maxim 10 km/h! Nu il cunosc pe decedat, dar imi pare rau ca a sfarsit intr-un asemenea mod, Dumnezeu sa-l ierte! Sper sa raspunda cineva PENAL pentru fapta asta, si sa se interzica circulatia acestor utilaje pe drumul public...dar mai ales pe un DRUM NATIONAL... Locul acestor vehicule este pe un santier delimitat prin mijloace semnalizate specific, nu sa circule Doreii pe marginea unui drum intens circulat...
Postat 26 Ianuarie 2013, 18:05 de Unu cu dacie
@jurist
bine punctat !
Postat 26 Ianuarie 2013, 17:48 de cineva
despagubiri
Din cite se observa utilajul Selina nu are numar de inmatriculare, deci nu avea voie sa circule pe drum public, cu atit mai mult pe un drum national (european). Asta este o fapta penala. In plus, poate se gaseste un avocat destept care sa consilieze familia decedatului si sa traga de pe Selina vreun milion de euro despagubiri. Ca prea face Selina asta ce vrea in orasul asta.
Postat 26 Ianuarie 2013, 17:09 de jurist
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON