![]() | ![]() |
![]() | Ediţia tipărită
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Părerea noastră
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Folclor de Mircea Chirilă N-am fost un fan al piramidei din Primărie, m-am îndoit mai ales de oportunitatea construirii ei, pe seceta asta bugetară. Dar sunt convins că, până la urmă, orădenii se vor bucura de noile condiţii, iar primarul nici nu-şi va face vilă la Paleu din comisioane şi nici nu se va încurca, de exemplu, cu nora şefului comunităţii armene. ![]() Zic şi eu de Adrian Criş Ca unul care am furnizat destule probe ale imposturii practicate pe scară largă şi aproape instituţional, adică de sus în jos, la vechea Sorbonică, săptămâna trecută am apreciat fără nicio rezervă exerciţiul de sinceritate al conducerii Facultăţii de Medicină cu ocazia examenului de admitere. |
![]() | ![]() |
![]() | Newsletter
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Cele mai citite
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Spune ce crezi
| ![]() |
![]() | ![]() |
Credeţi că pretinsul abuz sexual săvârşit de Cristian Tabără asupra unei fetiţe de 12 ani este real? sau vezi rezultatele
|
![]() | ![]() |
![]() | Ca-n Cannes
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Trei dintre concurentele reality-show-ului "Burlacul", care îşi propune să-i găsească sufletul pereche designerului Cătălin Botezatu, s-au împins, zgâriat şi înjurat pornind de la o joacă în piscină.
Cel mai căutat model român de lenjerie intimă şi-a postat pe pagina de Facebook o poză în care apare dezbrăcată. Fotografia nu este din vreun pictorial de modă, ci e făcută chiar de Catrinel Menghia în casă.
Pamela Anderson, femeia cu cele mai vestite silicoane din lume locuieşte într-o rulotă, pe o plajă din Malibu. Blonda este înglodată în datorii şi nu are bani să-şi renoveze casele pe care le deţine.
|
![]() | ![]() |
![]() | De ştiut
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Bihoreanul de Mircea Dumitrescu Spectrul radiaţiei solare se compune din radiaţii infraroşii (57%), luminoase (41-42%) şi ultraviolete (1-2%). Intensitatea radiaţiei solare variază în raport cu zona geografică, relieful ei, anotimpul, gradul de poluare atmosferică etc. Radiaţiile infraroşii constituie partea cea mai importantă a spectrului radiant, din punct de vedere cantitativ. ![]() Avocatul Bihoreanului de Mircea Ursuţa Săptămâna trecută am arătat cum trebuie formulată o cerere de chemare în judecată, ce trebuie să conţină aceasta şi ce efecte produce. Săptămana aceasta vom privi problema din celălalt punct de vedere, adică din poziţia celui acţionat în instanţă. |
Miss Bihoreanul
26.07.2010, 10:57
Anca Brisc, o învăţătoare dedicată şi o studentă cu ambiţii de creator de modă. După ce a încheiat anul cu note mari la Facultatea de Artă, creaţiile ei vestimentare fiind bine apreciate, tânăra învăţătoare se pregăteşte pentru examenul de definitivat.
19.07.2010, 09:04
Ilina Roba a învăţat în liceu de la secretele pregătirii şi servirii bucatelor până la arta pregătirii unui eveniment. Deşi a ajuns o bucătăreasă desăvârşită, bruneta vrea să se specializeze şi ca manichiuristă, până ce-şi va alege o carieră pentru tot restul vieţii.
12.07.2010, 08:58
După ce a terminat Ştiinţele Economice, Cristina Sabău şi-a descoperit pasiunea: hair-stylingul. Când nu lucrează la salon, orădeanca îşi cheltuie energia şi se relaxează la câte o partidă de tenis, sport pe care l-a practicat timp ce trei ani.
05.07.2010, 09:58
După ce a terminat cu Bac-ul, Adela Martin se frământă: Ce facultate va urma? Deşi se visează studentă în Cluj, la management hotelier, deocamdată adolescenta nu şi-a putut convinge părinţii s-o lase singură şi departe de ei.
28.06.2010, 09:53
Deşi îi place distracţia, Diana Maghiar a terminat primul an de studenţie cu cea mai mare medie. Cu ambii părinţi medici, frumoasa urmează tradiţia familiei şi se îndreaptă spre o carieră de chirurg estetician. Însă, până acolo e drum lung de bătut... cu mici opriri la shopping şi în cluburi.
21.06.2010, 10:33
Deşi a terminat liceul la jurnalism şi a lucrat la radio, Maria Ursente vrea să devină psiholog. Bruneta a ajuns specialistă în strategii prin care îşi învinge adversarii, după ce a jucat şah timp de 11 ani şi a fost medaliată cu bronz la Campionatul European.
14.06.2010, 09:12
Fiind aproape surdă, dar frumoasă foc, bihoreanca Violeta Cuc, 24 de ani, va reprezenta România la Miss Deaf of The World. Deşi s-a născut fără să audă aproape deloc, Violeta nu a învăţat niciodată la o şcoală pentru copiii cu deficienţe, iar acum e masterandă de frunte la Universitatea Babeş Bolyai. Citiţi povestea unei luptătoare...
07.06.2010, 09:06
Pe calea spre diploma de arhitect, Suzana Marin e pasionată deopotrivă de modeling şi de filozofie. Studentă în anul II, tânăra îşi petrece nopţile la planşetă schiţând proiecte ale unor clădiri pe care speră să le vadă înălţate într-o zi.
31.05.2010, 09:52
Aflată în prag de Bac, Cristina se răfuieşte cu matematica pentru a da apoi admitere la Farmacie. Deşi se declară pasionată de programarea pe calculator, adolescenta crede că un job în domeniul medicamentelor îi va asigura un viitor mai liniştit.
25.05.2010, 10:50
Diana Paşcu e pasionată de dansul din buric, ale cărui mişcări le-a învăţat la Cluj. Fiindcă îi place să fie admirată, tânăra îşi creează propriile rochii pentru ocazii speciale. Cea mai deosebită e chiar ţinuta de cadână...

17.05.2010, 09:57
Deşi e curtată pentru reclame, Alexandra Voroneanu se concentrează pe învăţat, căci se apropie Bac-ul. Fiindcă vrea să devină un medic stomatolog cu cabinet propriu, orădeanca se pregăteşte şi pentru examenul de admitere la facultate.
10.05.2010, 10:49
Aura Monenci a terminat Dreptul şi vrea să devină un avocat-model. Pentru a intra în Barou, orădeanca face practică la un cabinet de avocatură şi repetă teancurile de norme ale Codurilor Civil şi Penal. De o vreme s-a decis să încerce modelingul, dar spune că nu vrea să facă o carieră din modă. Vedeţi un pictorial de excepţie!
03.05.2010, 10:32
Florina Bortiş se simte în lumea ei la magazinul de bijuterii unde lucrează ca asistent manager. Chiar dacă frumoasa îşi îmbunătăţeşte în fiecare zi look-ul mergând la fitness, crede că până la a avea formele unui model de top mai are de făcut un pas: implanturile cu silicon!
26.04.2010, 11:13
Orădeanca Sorana Nistor a apărut în filmul Shanghai cu starul John Cusack. După ani petrecuţi pe podiumurile de modă, Sorana a ajuns vedetă într-o reclamă a celebrei firme de lenjerie şi de costume de baie Triumph.
20.04.2010, 09:03
Ca să-şi mai consume din energia debordantă, Ioana Gavra se rupe în figuri de dans. Boboacă la Facultatea de Protecţie a Mediului, bruneta e mai preocupată de repetiţiile cu trupa de street dance Cool Style, din care face parte.
12.04.2010, 11:21
După ce a absolvit liceul acasă, orădeanca Reka Felfoldi face facultatea la Szeged. Tânăra s-a acomodat rapid printre străini căci, fiind mereu plecată în lumea largă cu joburi de model, e de mult obişnuită cu schimbările de peisaj.
06.04.2010, 10:00
Elevă la arhitectură, Teodora Bara se visează actriţă de teatru şi cinema. În paralel cu arhitectura, Dora urmează şi o şcoală de artă dramatică. Până să ajungă un star, se mulţumeşte cu apariţii în clipuri şi prezentări de modă.
29.03.2010, 13:00
Ofelia Praja îşi aşteaptă majoratul ca să poată... sări cu paraşuta. Pentru că are o fire de lider, adolescenta organizează toate spectacolele din liceul ei, iar pentru relaxare participă la serate de tango şi cha-cha.
22.03.2010, 11:35
Salontanca Florentina Lung îmbină utilitatea facultăţii de calculatoare cu plăcerea cursurilor de salsa. Ea se pregăteşte să devină programator web cu diplomă, iar între cursurile de la facultate se perfecţionează în dansurile latino.
16.03.2010, 09:53
O bihoreancă apare în flimul "Pushing Tin" alături de Angelina Jolie şi Cate Blanchett. Mariana Kofler a jucat în reclame încă de la 19 ani, vârsta la care a emigrat în Canada. Ajunsă la maturitate, s-a întors acasă împreună cu familia.
09.03.2010, 13:22
La 19 ani, Florina Gug se pregăteşte să le înveţe şi pe alte fete secretele din modeling. Deşi este în ultimul an de liceu, relaxată şi dezinvoltă, frumoasa orădeancă nu îşi face probleme în privinţa examenului de bacalaureat şi visează să devină ori procuror, ori moderatoare TV.
01.03.2010, 17:50
De dragul bănoaselor contracte de manechin, Natalia Pitaci a devenit navetistă pe ruta Oradea-Constanţa. Pentru că de opt ani s-a obişnuit cu lumea mondenă şi cu atmosfera prezentărilor de modă, frumoasa vrea să-şi deschidă o firmă de organizare a evenimentelor fashion.
15.02.2010, 11:37
Ca să-şi menţină silueta de puştoaică şi la cei 33 de ani, Ruxanda Găvruţa se hrăneşte numai cu mâncare ecologică. Între sesiunea lunară de shopping la Viena şi un sejur la Barcelona, orădeanca îşi face timp şi ca să se pregătească pentru examenul de intrare în Baroul de avocaţi.
08.02.2010, 11:31
Pasionată de bucătărie, Erika Toth plănuieşte un sejur la Veneţia încheiat musai cu o cină romantică. De când locuieşte cu alesul inimii ei, tânăra găteşte mai ceva ca un profesionist, după reţete găsite pe internet.
01.02.2010, 14:43
Carina Şuteu îşi datorează formele unduitoare celor zece ani în care a jucat tenis de performanţă. Experimentată în modeling încă de la 11 ani, adolescenta obţine contract după contract, cel mai recent filmând în Turcia o reclamă turistică.
25.01.2010, 12:27
În febra Bac-ului, Andreea Marincaş îşi face timp şi pentru un job de hostess într-un club din Oradea. Andreea aşteaptă cu nerăbdare Valentine's Day, când îşi serbează şi ziua de naştere, bănuind că iubitul îi pregăteşte ceva cu totul special. Ea e frumoasa BIHOREANULUI din această săptămână. Admiraţi-o în galeria de imagini!
19.01.2010, 10:10
Fiindcă îi place să fie admirată, Cristina se simte în largul ei înconjurată de bărbaţi. Deşi e absolventă de ştiinţe sociale, tânăra lucrează în contabilitatea unui service auto, unde este răsfăţată de complimentele generoase ale colegilor.
13.01.2010, 13:31
După ce toată lumea a asigurat-o că are talent, Anita vrea să studieze pictura. Complexată că era cea mai înaltă şi slabă din clasa ei, adolescenta şi-a găsit un hobby în care aceste "defecte" sunt considerate calităţi: modelingul.
23.12.2009, 17:22
Cea mai bună solistă de show-dance vrea de la Moş Crăciun încă un titlu mondial, pe lângă cel deja cucerit. Cu picioarele bandajate de la atâtea antrenamente, orădeanca Luana Chebeleu surâde la gândul că, după 11 ani de pregătire, a început în sfârşit să culeagă roadele eforturilor depuse.
![]() | ![]() |
![]() | Foto Bihoreanul
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Actual
|
![]() |
Peste 100.000 de turişti străini, inclusiv români, sunt blocaţi în nordul Greciei din cauza grevei proprietarilor de camioane, care afectează staţiile de alimentare cu combustibili auto.
Televizoare la 180 de lei şi notebook-uri la 130 de lei. Chilipir, nu-i aşa? Din cauza unor defecţiuni tehnice, preţurile de vânzare pentru 463 de produse de pe site-ul eMag.ro au fost afectate, iar mulţi cumpărători au profitat de "discounturile" de ocazie.
Peste cinci milioane de euro, marele premiu la loto 6/49
O fata de 12 ani din Braila, insarcinata a doua oara
Cinci persoane care racolau minore pentru prostitutie au fost arestate
Traficul la intrarea in Romania prin Nadlac s-a triplat in ultimele 24 de ore
Vijelii si temperaturi ridicate pana duminica seara - ANM
Accidente rutiere grave in tara![]() | ![]() |
![]() | Anunţuri gratuite
|
![]() |

![]() | ![]() |
![]() | Bizar
|
![]() |
Nayara Goncalves, vânzătoare într-un magazin din statul Florida, a început să-i vorbească unui hoţ care o ameninţa cu pistolul, vrând să jefuiască magazinul despre învăţăturile lui Iisus. Culmea este că bărbatul a plecat fără să ia niciun ban.
O nouă nebunie în lumea farmaceutică: Pfizer a anunţat că va pune în vânzare o formă de Viagra pentru copii, menită să trateze o formă rară de afecţiune pulmonară.
Clujeanca Lidia Roman este femeia cu cel mai lung păr din România. Părul tinerei are 1,65 de centimetri şi cântăreşte 2,4 kg.
![]() | ![]() |
![]() | Bihoreanul TV
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | De tot râsul
|
![]() |
Românii au dovedit încă o dată că au simţul umorului şi al ironiei. În urma izbucnirii scandalului în jurul logo-ul turistic al României, pe internet au apărut variante alternative pentru acesta, simbolizând cerşetori, oameni care "taie frunze la câini" şi marijuana.
Un ziar din SUA plăteşte un om ca să fie critic de marijuana. La fel precum criticii de restaurante, acesta testează "marfa" înainte de a scrie: fumează marijuana şi apoi relatează cum a fost.
Fiica unui candidat la funcţia de judecător districtual din Statele Unite a publicat un anunţ în ziarul local, prin care îi îndeamnă pe alegători să nu voteze pentru tatăl ei pentru că nu este "un tată bun şi nici un bunic bun".
![]() | ![]() |
![]() | Vremea în Oradea
|
![]() |
Acum în Oradea sunt 29° C
![]() | Fenomene meteo: Umiditatea: 51 % Viteza vântului: 11.27 km/h |
Prognoza:
Duminică - Însorit, Temperatura 26° C
![]() | ![]() |
![]() | Curs valutar
|
![]() |
Curs BNR, sâmbătă, iulie 31,2010
1 USD = 3,2522 RON
1 EUR = 4,2529 RON
1 HUF = 0,0150 RON
convertor valutar







.jpg)





.jpg)

.jpg)











































.jpg)
.jpg)


.jpg)

.jpg)

