URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Magazin

Influencerița Ana Morodan, reținută de poliție: n-a oprit la semnalele agenților, a bușit două mașini, iar apoi a condus fără permis, băută și sub influența unor substanțe interzise
Magazin
Influenceriţa Ana Morodan, supranumită în lumea mondenă drept „contesa digitală", a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţiştii din Capitală, după ce n-a oprit la semnalele agenţilor, a lovit două maşini, iar mai târziu a fost „eroina” unui alt incident rutier: a fost prinsă conducând și băută, şi sub influenţa unor substanţe interzise, deşi poliţiştii îi reținuseră permisul înainte cu doar câteva ore.
„Parada planetară”. Un fenomen astronomic spectaculos și rar va putea fi observat în seara de 28 martie (VIDEO)
Magazin
Planetele ies la „paradă”! NASA a anunțat că spre finalul lunii martie, mai cu seamă în seara de 28 martie, va fi vizibil chiar și cu ochiul liber un fenomen astronomic spectaculos și rar. Alături de Lună se vor alinia cinci planete: Jupiter, Mercur, Venus, Uranus și Marte.
26 Martie 2023, 13:13
Magnatul Rupert Murdoch se va căsători pentru a cincea oară, la 92 de ani
Magazin
Magnatul media Rupert Murdoch, preşedintele Fox Corp, compania-mamă a Fox News Channel, care controlează și News Corp, s-a logodit și urmează să se căsătorească pentru a cincea oară la 92 de ani. Noua sa parteneră de viaţă, Ann Lesley Smith, are 66 de ani.
21 Martie 2023, 11:40
România trece la ora de vară. Care va fi cea mai scurtă zi din an
Magazin
România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie. Ceasul se va da cu o oră înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00, ceea ce înseamnă că duminica viitoare va fi cea mai scurtă zi din 2023.
19 Martie 2023, 15:02
„Am fost șocat și confuz”: Cum a aflat un bărbat că soția cu care are doi copii îi este, de fapt, soră
Magazin
O poveste incredibilă a fost relatată pe o rețea de socializare de un bărbat, care a mărturisit că este în impas: nu știe ce să facă, după ce a aflat că soția lui și mama celor doi copii ai săi îi este soră. Bărbatul a fost dat spre adopție imediat după naștere și, fără să știe, s-a căsătorit cu sora lui biologică.
18 Martie 2023, 19:55
Richard Balint și fiul său, Robert, nominalizați la Premiile Radio România Cultural pentru rolurile din spectacolul „Fiul” 
Timp liber
Actorul orădean Richard Balint și fiul său adolescent, Robert Balint, au fost nominalizați la Premiile Radio România Cultural 2023 pentru rolurile din spectacolul „Fiul” de Florian Zeller. Richard și Robert Balint interpretează roluri de tată și fiu într-un spectacol sfâșietor despre depresie și „groaza de a fi părinte”, după cum îl prezenta regizorul Bobi Pricop.
16 Martie 2023, 19:00
ChatGPT, testat de un medic la Urgențe: O pacientă ar fi putut muri!
Magazin
Poate sau nu ChatGPT să salveze vieți cu adevărat? Celebra platformă de inteligență artificială a trecut recent examenul de licență medicală din S.U.A., iar un medic a vrut să testeze cât de eficientă este aceasta în viața reală, în diagnosticarea unui pacient.
16 Martie 2023, 15:22
Sorana Cîrstea, reușită la Indian Wells: s-a calificat în sferturi și va juca împotriva liderei mondiale
Magazin
Tenismena română Sorana Cîrstea a obținut o victorie importantă în turneul american Indian Wells. Aflată în prezent pe locul 83 în ierarhia mondială, Cîrstea a trecut de Caroline Garcia în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 7-5. În sferturi, românca o va înfrunta pe poloneza Iga Swiatek, aflată pe locul 1 WTA.
15 Martie 2023, 11:25
Premiile Oscar: „Everything Everywhere All at Once”, marele câștigător al serii (VIDEO)
Magazin
Premiile Oscar au fost decernate în noaptea de duminică spre luni la Dolby Theatre din Los Angeles, într-o gală cu glume, muzică live interpretată de Rihanna și Lady Gaga și ținute glamour. Marele câștigător al serii a fost „Everything Everywhere All at Once”, tradus în România cu titlul „Orice, oriunde, oricând”.
13 Martie 2023, 11:15
Echinocțiul de primăvară 2023. Când va avea loc și ce semnifică
Magazin
Echinocțiul de primăvară va fi în 21 martie, la ora 23.24, și va maca începutul acestui anotimp, iar noaptea va fi egală cu ziua. 
12 Martie 2023, 18:08
Soția moștenitorului Ferrari e o româncă de 31 de ani. „De ce mi-am ales pe cineva mai în vârstă decât mine?” (FOTO/VIDEO)
Magazin
Soția moștenitorului imperiului Ferrari, Piero Ferrari (77 de ani), este o româncă în vârstă de 31 de ani. Se numește Romina Gingașu, locuiește în Monte Carlo și a fost director de vânzări la compania Bombardier.
Crina Abrudan a fost eliminată de la Survivor România. Orădeanca s-a certat cu o coechipieră înainte să-și stingă torța (VIDEO)
Magazin
Fosta prezentatoare TV Crina Abrudan a fost eliminată miercuri seară din show-ul Survivor România, după ce a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor dintre cei patru concurenți din echipa Faimoșilor aflați în pericol. 
09 Martie 2023, 00:30
Divorțat și bun de plată. Un bărbat, pus să-i plătească fostei neveste despăgubiri de peste 200.000 de euro pentru că femeia a avut grijă de casă
Magazin
Un bărbat din Spania este obligat să-i plătească fostei soții despăgubiri de peste 200.000 de euro drept compensație pentru că aceasta s-a îngrijit de casă și de familie în timpul celor aproape 25 de ani cât au fost căsătoriți.
08 Martie 2023, 15:03
„Pentru omul anului, generalu' generalilor”: Tzancă Uraganu i-a dedicat o manea lui Victor Micula, care a ajuns locul 1 pe YouTube (VIDEO)
Magazin
Unul dintre cei mai cunoscuţi manelişti din România, Tzancă Uraganu, a lansat la sfârșitul săptămânii trecute o piesă pe care i-a dedicat-o milionarului Victor Micula, fiul omului de afaceri bihorean Viorel Micula, şi care a ajuns în top pe YouTube.
06 Martie 2023, 16:05
Plăcinta dobrogeană, recunoscută la nivel european ca produs românesc după o „bătălie” cu Bulgaria
Magazin
România a câștigat în urma unei „bătălii” cu Bulgaria recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, după aproape doi ani de "opoziţie hotărâtă şi susţinută" din partea vecinilor noștri. România va primi, astfel, recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului „Plăcintă Dobrogeană IGP” şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat.
05 Martie 2023, 14:50
S-au bătut pe picioare și au impresionat-o pe Andra. O trupă de „percuție corporală” din Oradea a primit patru „da” la „Românii au talent” (VIDEO)
Știri Bihor
O trupă de „percuție corporală” din Oradea a obținut voturile juraților emisiunii „Românii au talent”: Andra, Andi Moisescu, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur. Orădenii le-au prezentat un moment în care au îmbinat ritmurile moderne cu cele tradiționale românești. 
04 Martie 2023, 13:11
„Aplaudaci aveţi, afonă sunteţi​​​​​​​”: Șefa Institutului Cultural Român din Londra a cântat la spectacolul de Mărțișor (VIDEO)
Magazin
Șefa Institutului Cultural Român din Londra este în centrul unui nou scandal. Catinca Maria Nistor a cântat „Mocirița” în cadrul unui spectacol organizat de ICR cu ocazia zilei de 1 Martie, momentul ei fiind criticat, căci șefa ICR nu excelează în ceea ce privește calitățile vocale, dar și fiindcă a ales să se folosească de acest eveniment pentru a ieși la rampă.
03 Martie 2023, 14:46
Aurora boreală din avion: Piloții și-au surprins pasagerii cu o întoarcere de 360 grade pentru un spectacol al luminilor nordului (FOTO)
Magazin
Piloții unui zbor din Reykjavik, Islanda, spre Regatul Unit al Marii Britanii au făcut o întoarcere de 360 ​​de grade, astfel încât toți pasagerii, indiferent de care parte a aeronavei se aflau, să se poată bucura de priveliștea spectaculoasă asupra aurorei boreale. Și echipajul unui zbor de pe ruta Kuusamo – Helsinki (Finlanda) a făcut un ocol pentru a-i surprinde pe călători cu un show al luminilor nordului.
02 Martie 2023, 13:47
Leone și jucătorii CSM Oradea au împărțit mărțișoare în centrul orașului (FOTO)
Magazin
Prima zi de primăvară a fost marcată la Oradea și de patru dintre jucătorii echipei de baschet a CSM, în frunte cu mascota Leone. Ei au împărțit mărțișoare în centrul orașului și s-au pozat cu fanii, invitându-i la următoarele meciuri.
01 Martie 2023, 18:38
O campioană olimpică laudă Oradea: „Orașul arată spectaculos” (FOTO)
Magazin
Campioană olimpică, multiplă campioană mondială și europeană, scrimera Ana-Maria Popescu (Brânză) a vizitat zilele trecute Oradea și a rămas impresionată de ceea ce a descoperit în orașul de pe Crișul Repede. 
Cel mai liniștit loc din lume. Nimeni nu rezistă mai mult de o oră aici (VIDEO)
Magazin
Tăcerea e de aur, dacă nu cumva te afli în cea mai liniștită încăpere din lume. O cameră construită în 2015 de Microsoft a intrat oficial în Cartea Recordul drept „cel mai liniștit loc de pe planetă”. Foarte puțini au reușit să reziste în interior o perioadă mai mare de timp și majoritatea au stat cel mult o oră.
A apărut sărutul de la distanță. Cum funcționează „Pupătorul”
Magazin
De câte ori nu v-ați dorit să sărutați pe cineva care nu se află în apropiere? O companie chineză pretinde că are soluția la această problemă. A pus pe piață „Pupătorul”, un gadget cu „buze” de silicon, senzori și motorașe, care, odată conectat la telefon, „transmite” un sărut. 
„Alberto, închide camera, frate!”. Un consilier a apărut dezbrăcat online, în ședința consiliului local al Sectorului 1 (VIDEO)
Magazin
Haos total în ședința de vineri dimineață a Consiliului Local al Sectorului 1 din București. Un consilier PSD a „intrat” în ședință dezbrăcat în timp ce se afla la duș, el alăturându-se online colegilor săi, probabil fără să-și dea seama că are camera video pornită. Totul a fost transmis live, pe canalul de YouTube al Primăriei Sectorului 1. 
Povestea unei tinere din Oradea, în paginile revistei Vogue din Marea Britanie în care a apărut şi Rihanna (FOTO)
Știri Bihor
Originară din Oradea, dar mutată de mai mulţi ani în Marea Britanie, Ioana Haniş se numără printre femeile ale căror poveşti apar în numărul din martie al revistei Vogue, în care este publicat şi un pictorial cu Rihanna, partenerul ei A$AP Rocky şi băieţelul lor.
Un iPhone s-a vândut cu 63.000 de dolari
Magazin
Un iPhone din prima generație s-a vândut la licitație cu 63.000 de dolari. Este vorba despre un telefon din 2007 aflat în ambalajul original care este încă sigilat. La vremea lansării iPhone-ul respectiv a costat 599 de dolari.
22 Februarie 2023, 19:31
O tânără din Oradea la Paris Fashion Week. Povestea Alexandrei (FOTO)
Știri Oradea
O orădeancă în vârstă de 19 de ani a fost selectată să concureze alături de alte 30 de fete din tot atâtea țări la „Miss Supertalent Of The World”, o importantă competiție din lumea modei, care va avea loc luni, în cadrul săptămânii modei de la Paris.
22 Februarie 2023, 12:59
Sweet child o'mine! Rockerii de la Guns N'Roses pornesc în turneu și vor concerta la 300 km de Oradea
Magazin
Veste bună pentru fanii trupei Guns N'Roses sau pentru cei care pur și simplu apreciază rock-ul de calitate. Trupa lui Axl Rose, Slash și Duff McKagan a anunțat un turneu mondial care include concerte la București și la Budapesta.
22 Februarie 2023, 10:40
O nouă reușită pentru orădeanul Darius Mabda! A câștigat premiul cel mare la Dance Star și s-a calificat la Campionatul Mondial (VIDEO)
Știri Bihor
Orădeanul Darius Mabda, câştigătorul concursului "Românii au talent" din anul 2022, uimeşte în continuare cu talentul său. Duminică, acesta a câştigat premiul de cel mai bun dansator la competiţia Dance Star România, unde au participat peste 400 de sportivi.
20 Februarie 2023, 11:50
Mickey Rourke și Loredana Groza, cină cu gulyás într-o pădure de lângă Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Filmările pentru „21 de rubini”, o producție a preotului orădean Ciprian Mega, au continuat joi într-o pădure de lângă Oradea, înspre Săldăbagiu de Munte, inclusiv cu scene de vânătoare, după cum a dezvăluit pe Instagram celebrul actor Mickey Rourke. În locația de filmare a ajuns și Loredana Groza, care va cânta în film și care a publicat imagini de la cina cu gulyás savurată în pădure de membrii echipei de producție, precum și de actori. 
Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență 
Magazin
Celebrul actor de filme de acțiune Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență, confom unui anunț publicat pe Instagram de soția sa, Emma Heming Willis, în numele întregii familii.
17 Februarie 2023, 12:05
  5 6 7  9  11 12 13  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON