URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 August 2017, 17:10

Muşcătura de căpuşă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Căpuşele sunt vectorii unor boli grave, dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene.

Îndepărtarea incompletă a căpuşei poate duce la formarea locală a unui nodul care este, de asemenea, însoţit de prurit. Paralizia produsă după muşcătura de căpuşă apare în majoritatea cazurilor la copii şi în general la fetiţe.

Cel mai des sunt în cauză căpuşa de pădure şi căpuşa câinelui, manifestările fiind determinate de către o neurotoxină secretată în saliva căpuşelor şi care ajunsă în organism acţionează asupra centrilor nervoşi spinali şi bulbari.

Pacientul prezintă de obicei o stare de iritabilitate şi nelinişte urmată, la circa 24 de ore, de o slăbiciune musculară a gleznelor ce progresează în sus şi, după 24-48 de ore, se ajunge la o paralizie flască a trunchiului, braţelor, gâtului, limbii şi faringelui.

Nu există febră şi tulburări ale organelor de simţ, iar testele de laborator uzuale nu prezintă modificări. În condiţiile neîndepărtării la timp a căpuşei, se poate ajunge la paralizie respiratorie şi deces (rata mortalităţii este de circa 10%, majoritatea deceselor producându-se la copii). Despre muşcăturile de şarpe şi de "văduva neagră", în numerele viitoare.

Atenţie! Căpuşa se fixează de obicei la nivelul pielii capului, fiind mascată de păr, dar se poate găsi în orice parte a corpului, inclusiv sub braţe, în urechi sau la nivelul organelor genitale externe. Tratamentul constă în îndepărtarea căpuşei/căpuşelor, inclusiv a fragmentelor reţinute în piele, după care se produce o ameliorare spectaculoasă a simptomelor, în decurs de câteva ore, iar după 48 de ore recuperarea este completă. Pacientul va fi monitorizat  până la stabilizare în spital, deoarece au existat cazuri de evoluţie progresivă a paraliziei determinate de o altă căpuşă neobservată şi neîndepărtată.

Reţineţi! Este obligatorie extracţia căpuşelor de la locul muşcăturii prin tracţiune lentă şi continuă, folosindu-se de preferinţă pense fine fără dinţi, sau degetele ce vor fi spălate abundent ulterior. Este utilă aplicarea locală a unei picături de ulei, petrol, lac de unghii sau alţi solvenţi organici, pentru uşurarea extragerii. În cazul extracţiei incomplete, pacientul va fi dus la spital pentru îndepărtarea chirurgicală a resturilor şi monitorizare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON