URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Februarie 2015, 12:24

Cancerul de col uterin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col. Colul uterin are o porţiune denumită exocol, aflată în partea superioară a vaginului, vizibilă la examenul ginecologic cu valve şi o porţiune denumită endocol, care se poate vizualiza numai parţial.

Zona de trecere între exocol şi endocol este locul în care debutează majoritatea tumorilor colului uterin. Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare. Prin contrast, este puţin frecvent la nulipare (femei care nu au născut) şi la cele cu viaţă sexuală inactivă.

Există peste 20 de tipuri de virusuri papilloma (HPV) asociate cu cancerul de col uterin, deşi rolul agenţilor virali continuă să fie controversat.

Formele incipiente de boală sunt asimptomatice, fiind descoperite numai prin examenul citologic Papanicolau. Pe măsură ce tumora creşte, pacienta poate acuza sângerări vaginale spontane sau la contactul sexual, de cele mai multe ori asociate şi cu o secreţie.

Durerea nu este comună, ea apărând în stadiile avansate şi fiind determinată de o multitudine de cauze: necroza tumorală, inflamaţie pelvină asociată, invazia unui ureter, a vezicii urinare sau a rectului. Diagnosticul leziunilor precursoare (preinvazive) este dat de examenul citologic Papanicolau, iar dacă citologia este anormală dar fără prezenţa unei leziuni vizibile pe col, se efectuează colposcopia, metodă care analizează foarte atent suprafaţa exocolului uterin şi porţiunea iniţială a canalului cervical. Biopsia ghidată colposcopic şi eventual chiuretajul endocervical pun diagnosticul.

Diagnosticul leziunilor invazive este dat de leziunile vizibile (macroscopice) de la nivelul colului uterin care se biopsiază, eventual se face şi chiuretajul endocervical dacă leziunea se prelungeşte spre canalul cervical, examinarea la microscop a materialului excizat punând diagnosticul de malignitate.

După confirmarea malignităţii, evaluarea preterapeutică a cazului necesită efectuarea altor investigaţii uzuale (radiografie toracică, examene de sânge, ECG) şi alte investigaţii complementare utile pentru aprecierea extensiei locoregionale a bolii (tomografie computerizată abdomino-pelvină, urografie, eventual cistoscopie sau rectoscopie, dacă există suspiciune de invazie a organelor vecine).

Cancerul de col uterin confirmat histopatologic se încadrează într-un anumit stadiu. Stadializarea reprezintă încadrarea pe grupe a cazurilor cu aceeaşi gravitate, acelaşi prognostic şi tratament similar. Stadiul I cuprinde bolile limitate la uter (cu prognosticul cel mai bun), stadiile II şi III tumorile extinse în pelvis, în afara uterului, iar stadiul IV cancerele de col invadante în vezica urinară sau rect şi cele cu metastaze la distanţă.

Tratamentul cancerului de col uterin se bazează pe chirurgie şi radioterapie. Tratamentul chirurgical cuprinde metode conservatoare (cum este conizaţia din lezunile preinvazive) sau radicale, cea mai utilizată fiind histerectomia totală cu anexectomie bilaterală (se rezecă uterul împreună cu ambele ovare) şi limfadenectomie pelvină (excizia ganglionilor limfatici pelvini). Radioterapia este o metodă de tratament importantă, fiind utilizată ca tratament exclusiv, pre- sau postoperator. Se utilizează iradierea externă (cu fotoni, folosindu-se acceleratorul liniar sau aparatele de telecobaltoterapie) şi brahiterapia (sau iradierea intracavitară, adică introducerea de surse radioactive la nivelul uterului sau vaginului). Pentru stadiile incipiente, radioterapia exclusivă şi chirurgia au rezultate similare. Pentru restul stadiilor tratamentul este de obicei combinat radio-chirurgical.

ATENŢIE! Orice femeie care prezintă sângerare vaginală la contactul sexual, hemoragie abundentă şi prelungită în perimenopauză (perioada de instalare a menopauzei şi cea care urmează menopauzei), sau hemoragie anormală înainte de instalarea menopauzei trebuie să se prezinte la medicul de familie sau la specialistul ginecolog pentru completarea investigaţiilor. Cancerul de col uterin trebuie diagnosticat în faza incipientă, reducându-se în acest fel prevalenţa cancerului invaziv şi mortalitatea. Este mai uşor de depistat un cancer de col decât de tratat. Colul uterin este uşor de investigat, astfel încât examenul ginecologic anual oferă posibilitatea diagnosticului leziunilor precursoare şi tratamentul lor adecvat. De aceea se recomandă examenul citologic Papanicolau pentru femeile asimptomatice cu vârsta peste 20 de ani şi pentru cele sub 20 de ani sexual active (se fac 2 teste consecutive anual, apoi cel puţin un test la fiecare 3 ani, până la vârsta de 65 ani).

REŢINEŢI! Atenţie la prevenirea bolilor cu transmitere sexuală! Se recomandă folosirea prezervativului în cazul în care există parteneri multipli. Consultul pacientei cu cancer de col uterin confirmat histopatologic trebuie făcut în echipă chirurg - radioterapeut înainte de începerea oricărui tratament.

Puţină istorie! Denumirea completă a testului Papanicolau este "Babeş-Papanicolau" după numele medicilor care, prin cercetările lor, au dat posibilitatea punerii la punct a tehnicii: Aurel Babeş şi Georgios Papanikolaou. Dr. Aurel Babeş a efectuat primul citotest în 1926, iar dr. Georgios Papanikolaou a standardizat rezultatele acestui test, în 1928.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON