Un concept relativ nou în psihologie şi derivat oarecum din cultura pop este cel de "autism digital". Denumirea nu are legătură cu autismul în sine, iar unii contestă folosirea termenului de "autism" pentru a desemna cu totul altceva, în contrast cu seriozitatea condiţiei medicale în sine.
Prin "autism digital" se înţelege acea stare de detaşare în care un utilizator de tehnologie intră după ce este acaparat de conţinutul furnizat. De exemplu, în faţa laptopului sau cu tableta ori smartphone-ul în mâini, tindem spre o imersiune în conţinutul Facebook, YouTube, spre o adâncire în filme, e-mail-uri mesaje. În această stare de detaşare afectul devine plat, nu reacţionăm la stimuli exteriori cu aceeaşi rapiditate ca în alte ocazii sau tindem să nu reacţionăm deloc la ei, atenţia este acaparată de un singur obiect sau o singură activitate (un film care se derulează pe ecran, derularea mesajelor de pe Facebook sau cititul ştirilor).
Deşi toate aceste semnalmente seamănă în parte cu cele ale autismului, de reţinut faptul că ele sunt temporare şi nu fac obiectul unei condiţii de lungă durată, ultima fiind condiţionată strict de timpul investit în imersiunea impusă de tehnologie. Cu alte cuvinte, după ce închidem ecranul telefonului sau ne abatem atenţia de la televizor, nu mai putem vorbi de "autism digital"; spre desoebire de autismul real în sine care persistă dincolo de dispariţia stimulului extern.
Printre alte lucruri pe care "autismul digital" le implică se numără detaşarea emoţională, în special în activitatea de socializare online, precum şi o distanţare de dorinţa de a socializa în sine.
Prin contrast, "autismul virtual" desemnează o cu totul altă condiţie - cea care imprimă semnalmente de tulburare de spectru autist copiilor care petrec prea mult timp în faţa tehnologiei ce furnizează conţinut.
În multe cazuri copiii sunt greşit diagnosticaţi cu autism din cauza faptului că nu mai răspund la întrebări şi afişează un dezinteres faţă de mediul înconjurător. Imersiunea în tablete şi jocuri pare să fie cauza, după cum a observat un psihiatru român.
Pe parcursul a şase ani, psihiatrul a observat o creştere drastică a diagnosticelor de autism în rândul copiilor dintr-un spital şi, negăsind o cauză genetică, a inspectat registrele de activitate ale acestor copii. A reieşit că toţi acei copii petreceau patru sau mai multe ore în faţa unui ecran, fie el tabletă, smartphone, televizor sau calculator.
Aparent, se recomandă ca până la vârsta de doi ani copilul să nu aibă contact cu astfel de medii digitale. Vestea bună este că autismul virtual se poate trata cu ajutorul unui psiholog sau psihiatru şi implică mai multă socializare cu părinţii şi copiii de aceeaşi vârstă alături de activităţi specifice tratamentului. Autismul virtual nu este o condiţie ireversibilă dar poate afecta pe termen scurt modul în care copilul socializează sau reacţionează la alţi stimuli externi.
În cazul copiilor din spitalul românesc, cei cu vârste până la un an şi jumătate şi-au revenit sub tratament în decurs de câteva luni. Un pacient în vârstă de 8 ani care prezenta aceleaşi simptome, iniţiate de aceiaşi stimuli digitali, a avut însă nevoie de doi ani de recuperare. Conform statisticilor, 80% din cei afectaţi de autismul virtual sunt băieţi şi doar 20% sunt fete.
.jpg "Orădeanca Alesia Toma de la ACS Olimpikus a devenit campioană naţională de judo şi va reprezenta România la Balcaniada din Macedonia de Nord")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.