URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Septembrie 2014, 18:37

3.150 kilometri: Alexandru Popescu face pe jos drumul de la Ploieşti la Bruxelles, în semn de protest faţă exploatarea gazelor de şist (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

3.150 kilometri, 6 capitale europene, 93 de zile de drum făcut pe jos, un singur ţel: lupta împotriva fracturării hidraulice, cianurilor şi exploatării gazelor de şist. Prahoveanul Alexandru Popescu, pornit din Ploieşti pe 30 august, s-a oprit luni la Oradea.

Activistul a intrat în oraş duminică seară, dinspre Oşorhei, şi a fost întâmpinat de un grup de tineri ecologişti purtând pancarde cu mesajele: "Bun venit Sandu", "Uniţi pentru a salva Roşia Montana" şi "Nu, gazelor de şist".

Alexandru Popescu a găsit orădenii ca fiind prietenoşi, iar Oradea "un oraş neaşteptat de frumos" în care îşi va face luni ultimele cumpărături înainte de ieşirea din ţară.

"Caut o pereche de bocanci în care nu intră apa. Dacă te uzi la picioare, pielea se încreţeşte, crapă şi nu mai eşti bun de nimic. Chiar dacă nu îmi găsesc, asta nu o să mă oprescă. Eu ştiu o vorbă din bătrâni: "O bătătură trece când e acoperită de altă bătătură"", a declarat Popescu.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, va face drumul spre Capitala Europei pentru a transmite mesajul miilor de români care se opun exploatării gazelor de şist. "La Bruxelles mă noi întâlni cu românii din diaspora, probabil vom organiza un protest şi voi încerca să transmit Parlamentului European mesajul nostru", a spus activistul.

Alexandru Popescu se va întâlni cu românii din diaspora în toate capitalele europene pe care le va întâlni în drum. Acesta este şi motivul pentru care a lungit drumul, de la 1.900 kilometri, de la Ploieşti la Bruxelles, la circa 3.150 kilometri, ca să ajungă inclusiv la Berlin.

"Mă voi opri la Budapesta, Viena, Praga, Berlin, Paris şi Bruxelles. Românii din diaspora ştiu care este scopul meu şi ne vom întâlni în fiecare capitală", a afirmat Popescu.

Alexandru Popescu porneşte la drum în fiecare zi în jurul orei 8:30 şi merge până seara târziu, pentru a ajunge la Bruxelles chiar de Ziua Naţională a României. "Depinde cum mă ajută puterile. Au fost zile în care la ora 22:30 eram încă pe drum, dar şi zile în care m-am oprit mai repede pentru că s-a acumulat oboseala", povesteşte bărbatul. Din 16 zile de drum în 12 nopţi a înnoptat la românii care l-au invitat în casele lor, iar patru nopţi a dormit sub cerul liber.

Ecologistul se străduieşte să străbată în medie 37 kilometri pe zi. De la cele 20 de kilograme, cât cântărea rucsacul său în prima zi de drum, astăzi a rămas cu doar 13 kilograme, reprezentând strictul necesar.

"Am mai golit din mâncare, am renunţat la primus (n.r. aragaz de campare), la cratiţă, deşi dimineaţa îmi va fi mai greu fără cafea, la tot ce am putut, până am rămas doar cu strictul necesar", a spus bărbatul.

Pentru drumul de Bruxelles, Alexandru Popescu şi-a comandat mai multe tricouri pe care a imprimat mesajul "Românii nu vor gaze de şist şi cianuri!" în limbile tuturor ţărilor pe care le străbate. Luni, la Oradea purta deja tricolul cu mesajul în limba maghiară. "Ultimul tricou în româneşte l-am dăruit, oricum urmează să ies din ţară", a motivat ecologistul.

Alexandru Popescu este tatăl unui băiat în vârstă de 24 de ani, este divorţat şi trăieşte în satul Tătărani (comuna Bătcăneşti), situat la 5 kilometri de Ploieşti. Bărbatul a lucrat 13 ani ca director de vânzări la o firmă şi a renunţat la locul de muncă după ce, pe fondul surmenajului, a suferit o hemoragie internă.

Activistul îşi finanţează drumul de Bruxelles din banii încasaţi după vânzarea colecţiei sale de obiecte vechi şi donaţiile primite de la românii care îi susţin cauza.

Ecologistul a devenit cunoscut la nivel naţional după ce pe 21 decembrie 2013 a intrat în greva foamei, pentru 22 de zile, în semn de solidaritate cu ţăranii din Pungeşti care se opuneau exploatării gazelor de şist de către compania Chevron.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Auleu...
Vrajeala de Ploiesti LA DL ACTIVIST...MA INTREB DACA A AUZIT DE independenta ENERGETICA?Si ca se inchide robinetul cu GAZ de catre rusi?Iar sloganele in lb maghiara de pe tricoaie arata ca udemereul exista si la Ploiesti....Auleu ce grija la dl activist ruda cu Dabija si tricolorul unguresc..Ba esti nebun????????Acum inteleg de ce nevasta a divortat de dinsul...
Postat 17 Septembrie 2014, 08:07 de Nea taticu
Sa-i dea D-zeu anatate
Sa-i dea D-zeu sanatate. Pacat ca astfel de oameni sunt putini in tara asta. Datorita lor nu suntem astazi pasalac turcesc.
Postat 16 Septembrie 2014, 16:52 de Om
Felicitari
Sandu Popescu are 46 de ani, nu 42, e un om obisnuit, nu e sportiv, nu e performer. E pur si simplu un om care ia atitudine si care lupta pentru viitorul nostru. Felicitari acestui om adevarat!
Postat 15 Septembrie 2014, 20:52 de Bowl
CINSTE LUI !!!!
............................FELICITARI !!!!!!!!!!!!! UN ADEVARAT OM !!!!!!!!!!!!!
Postat 15 Septembrie 2014, 19:45 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON