URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 August 2014, 18:39

Spărgători la export: Trei orădeni au devenit vedete în Italia: în 6 luni au jefuit 5 bănci (FOTO)

Spărgători la export: Trei orădeni au devenit vedete în Italia: în 6 luni au jefuit 5 bănci (FOTO) TRĂDAŢI DE CAMERE. Poliţiştii italieni au făcut publice imagini surprinse de camerele de supraveghere ale băncilor atacate de Andrei Benea, Ionuţ Ştefănică şi Marius Junc Cioban, între care se afla şi cea care a constituit primul indiciu clar împotriva lor. Fotografia îl prezintă pe Benea având în ureche o cască de telefon prin care comunica cu ceilalţi doi tovarăşi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Navetiştii. Astfel i-au poreclit poliţiştii din provincia italiană Varese pe cei trei orădeni acuzaţi că au jefuit sediile a 5 bănci din zonă, în plină zi, de unde au furat bani, dar şi bijuterii şi portofele de la angajaţi şi clienţi deopotrivă.

Cine sunt "vedetele"? Andrei Benea, Marius Junc Cioban şi Ionuţ Ştefănică, spărgători cu state vechi şi în Oradea, notorii după ce, în urmă cu 4 ani, intraseră în locuinţa notarului Florin Pană, situată la etajul 8 al unui bloc, de unde au plecat cu bani, arme şi cartuşe.

Culmea e că, după cum a aflat BIHOREANUL, cei trei au comis jafurile în Italia imediat după spargerea de la notar, dispărând de sub nasul poliţiştilor orădeni care îi luaseră deja în vizor şi îi filau pentru a da de urma armelor furate...

Dă lovitura şi fugi

Tâlhărie calificată. Aceasta este acuzaţia formulată de autorităţile judiciare italiene pe numele a trei orădeni acuzaţi că, în perioada ianuarie - iunie 2010, au jefuit sediile a 5 bănci din provincia Varese: pe 22 ianuarie şi 11 februarie au intrat în filiale ale Intesa San Paolo, pe 30 aprilie au dat atacul la o sucursală a Băncii Populare Milano, pe 3 iunie au jefuit o unitate Credito Bergamasco, iar în 8 iunie banca Ubi di Legnano.

Toate spargerile au fost comise în plină zi, când băncile aveau clienţi. Spărgătorii intrau în incintă înarmaţi cu cuttere şi luau atât banii din casierie, cât şi bijuteriile şi portofelele angajaţilor şi ale clienţilor, în total paguba fiind calculată la 60.000 euro.

06_stefanica_bihoreanul.jpgPotrivit autorităţilor italiene, identificarea tâlharilor a fost o procedură de durată. Deşi iniţial au crezut că e vorba de infractori autohtoni, probele strânse au condus ulterior spre cei trei orădeni. "Ne-au ajutat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, faptul că au lăsat unele amprente şi au comunicat prin telefon în timpul acţiunilor. Am pornit de la puţin, dar am reuşit să-i dovedim", a explicat comisarul şef Silvia Carozzo, şeful Poliţiei mobile din Varese, într-o conferinţă de presă susţinută la începutul acestui an, pe 17 februarie, imediat după reţinerea a doi dintre cei trei făptaşi, Andrei Benea şi Ionuţ Ştefănică (foto).

Nuntă amânată

Cei doi fuseseră săltaţi cu o zi înainte, pe 16 februarie, dintr-un apartament închiriat în comuna Gavirate. "Aveau şi acoperire. Lucrau într-o echipă de constructori români care are şantier deschis într-o altă comună, Ternate, şi care este coordonată tot de un român", a mai spus Carozzo, precizând că echipa românului rămâne în atenţia poliţiei până la finalizarea anchetei. Motivul? Există bănuiala că cei trei orădeni au acţionat la pont şi la comandă, iar "creierul" bandei nu a fost încă prins.

Potrivit presei italiene, Ştefănică a fost cel mai afectat de prinderea sa, deoarece s-a trezit încătuşat cu doar câteva zile înainte de propria-i nuntă, programată să aibă loc în Gavirate pe 22 februarie, chiar în zi de sărbătoare.

Complice la Oradea

06_ciobanu_bihoreanul.jpgLa Oradea, despre aventurile celor trei hoţi s-a aflat abia săptămâna trecută când, pe 20 august, ultimul membru al bandei, Marius Junc Cioban (foto), a fost ridicat de acasă şi depus în arestul Poliţiei Bihor, în baza mandatului de arestare emis pe numele lui de autorităţile italiene.

"După ce Curtea de Apel va confirma mandatul european de arestare existent pe numele inculpatului, acesta va fi predat autorităţilor judicare italiene", a explicat BIHOREANULUI Aurel Mascaş, procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Oradea.

Un trio formidabil

Cioban abia ieşise din Penitenciar cu câteva zile mai devreme, pe 12 august, după ce Judecătoria Oradea i-a admis cererea de eliberare condiţionată, pentru bună purtare. În spatele gratiilor ajunsese pentru o lovitură reuşită tot cu amicii săi Benea şi Ştefănică, care îi făcuse celebri în Oradea: spargerea dată pe 8 ianuarie 2010 în apartamentul notarului orădean Florin Pană, situat la etajul 8 al unui bloc din Nufărul, de unde au plecat cu bani, cinci arme şi cartuşe.

În timp ce Benea îl urmărea pe notarul plecat la o petrecere, Ciobanu şi Ştefănică intraseră în locuinţă de pe acoperişul blocului, coborând pe o frânghie în balcon şi, apoi, prin forţarea geamului de la baie, în interior. Dintr-un dulap metalic pe care l-au deschis chiar cu cheia pe care proprietarul o păstra, neglijent, în aceeaşi încăpere, au furat trei arme de vânătoare şi două neletale, muniţie şi bani - aproximativ 7.000 lei.

Urmăriţi pentru arme

Cioban, Ştefănică şi Benea au fost incluşi din start în cercul suspecţilor, fiind recunoscuţi, în seara spargerii, pe când se aflau în barul Delice din strada Nufărului, deţinut de notar. Totodată, maşina lui Cioban fusese observată staţionând, cu portbagajul ridicat, timp de mai multe minute, în faţa blocului, demarând ulterior în trombă, fapt ce a atras atenţia unei vecine. Cu toate acestea, poliţiştii nu i-au reţinut, încercând să găsească întâi armele furate, pe care cei trei le dosiseră într-o ascunzătoare improvizată, în gospodăria unui bărbat din Tinca, Ienei Csaba.

Căutările au durat mai bine de 8 luni, timp în care, chiar sub nasul poliţiştilor care îi supravegheau, cei trei făceau trafic cu ţigări netimbrate şi a comis o spargere într-un alt apartament, de unde au furat bunuri şi bijuterii de 7.000 euro. Despre jafurile şi tâlhăriile comise în Italia poliţiştii orădeni au aflat abia acum, după 4 ani, când oamenii legii din peninsulă i-au informat despre ancheta de acolo, cerându-le fotografiile şi amprentele celor trei, pentru a le confrunta cu probele strânse de ei. "Noi am văzut că tot pleacă şi vin, dar nu am ştiut ce fac dincolo. Eram concentraţi să găsim armele înainte să apuce să le vândă ori să le scoată din ţară. Ne era teamă că vor fi folosite în alte atacuri", explică acum unul din poliţiştii care au anchetat spargerea la locuinţa notarului Pană.

Condamnaţi şi eliberaţi

Cert e că atacurile asupra băncilor din provincia italiană Varese s-au oprit după arestarea lui Benea, Ştefănică şi Ciobanu. În octombrie 2010, cei trei au şi fost trimişi în judecată pentru furt calificat, iar un an mai târziu, ultimii doi au fost condamnaţi la câte 4 ani şi 6 luni de închisoare, iar cel dintâi, care stătuse "de şase" în timpul spargerii de la notar, la 3 ani şi 4 luni de închisoare.

De altfel, Benea a fost primul care a ieşit din închisoare, fiind eliberat condiţionat în octombrie 2012. În august 2013, a ieşit şi Ţtefănică, cei doi părăsind România şi stabilindu-se în Italia. Cioban nu s-a bucurat însă prea mult de libertate. Eliberat pe 12 august anul acesta, a fost săltat o săptămână mai târziu şi urmează să fie transferat în Italia. Va avea, totuşi, şi o bucurie, căci îşi va reîntâlni tovarăşii...


UNDE DAI ŞI...
Şeful Armelor, "împuşcat" de DNA

06_Gheorghe_Sava_bihoreanul.jpgCazul furtului din locuinţa notarului Florin Pană a revenit în atenţie luna trecută, când procurorii DNA Oradea l-au trimis în judecată pe comisarul şef Gheorghe Sava (foto), fost şef al Serviciului Arme din Poliţia Bihor. BIHOREANUL a dezvăluit atunci că printre acuzaţiile aduse ofiţerului era şi o tranzacţie dubioasă pe care Sava o perfectase cu notarul imediat după ce acesta a fost jefuit.

Potrivit procurorilor DNA, în ancheta din 2010, poliţiştii găsiseră sub patul din dormitorul notarului încă o armă, pe care proprietarul o uitase acolo după o partidă de vânătoare şi pe care hoţii nu o văzuseră. Deşi în aceste cazuri legea prevede suspendarea permisului de deţinere şi port armă pe o perioadă de 6 luni, plus amendă între 2.000 şi 5.000 lei, Pană a fost iertat, iar după prinderea hoţilor, în septembrie 2010, i-au fost restituite şi puştile.

Câteva luni mai târziu, însă, una din armele notarului ajungea la Sava, tranzacţia fiind disimulată printr-un contract încheiat între notar şi fratele poliţistului. Deşi preţul negociat a fost de 1.200 euro, ofiţerul a plătit doar 400 euro, iar apoi a vândut arma cu 1.500 euro. Conform procurorilor DNA, prin această afacere poliţistul a câştigat 2.300 euro, despre care se bănuieşte că ar fi fost recompensa pentru "indulgenţa" de a nu-l fi amendat şi de a nu-i fi suspendat permisul notarului. În prezent, comisarul şef e judecat la Tribunalul Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Bravo!!!!
Rusine!!!!!! La italieni nu la romani. Sa dai lovitura la o banca inarmat cu cutit, mi se pare ridicol, e de rasul lumii, asa paza exista in Italia? Prosti gramada italienii, fara un sistem de alarma, fara nimic, jalnic.
Postat 27 August 2014, 12:25 de Hoho
hahahah
Romanii au jefuit banci in Italia? Asa ceva nu se poate. cel mai cinstit si drept neam pe fata pamintului. Trebe sa fie o greseala undeva, eu nu cred ca asa ceva sa intimplat.
Postat 26 August 2014, 21:07 de hahahaha
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON