URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2014, 21:54

Carambol pe DN 1, cu două TIR-uri, o maşină şi un autocar cu 40 de români care veneau din Italia (FOTO/VIDEO)

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, luni seară, pe DN 1, aproape de intrarea în satul bihorean Săbolciu.

Din primele informaţii de la faţa locului, un TIR cu numere de Harghita, care se deplasa pe direcţia Oradea-Cluj, a frânat brusc, din motive încă necunoscute, fiind lovit din spate de un alt TIR, cu prelată Proges şi încărcat cu marfă. În cel de-al doilea TIR a intrat apoi, tot din spate, un autocar cu numere de Ungaria, care transporta din Roma, Italia, spre Piatra Neamţ 40 de persoane, inclusiv câţiva copii. În fine, şi autocarul a fost lovit din spate un un autoturism Volkswagen cu numere de Bihor.

Şoferul autocarului şi ajutorul său au rămas încarceraţi între fiare, aşa că au avut nevoie de ajutorul specialiştilor ISU Crişana. Amândoi au suferit leziuni grave la nivelul picioarelor şi, alături de un alt pasager din autocar, rănit mai uşor, au fost transportaţi la spitalul din Oradea. Toţi trei răniţii erau conştienţi când au fost preluaţi de medici.

La faţa locului s-au deplasat cinci echipaje ale SMURD şi Ambulanţei, plus alte echipaje de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. De asemenea, au fost prezente mai multe echipaje de Poliţie, dar şi ale Inspectoratului pentru Control în Transportul Rutier.

"Mergeam normal, nu aveam viteză. Numai dintr-o dată, nu ştiu ce s-a întâmplat, că a frânat brusc, dar tot am intrat în TIR", a povestit un pasager al autocarului pentru BIHOREANUL. "Venim din Roma acasă. Aşa ne-am început vacanţa... Dar bine că n-a murit nimeni. De copii e mai rău, că s-au speriat, săracii", a mai spus un alt pasager.

Poliţiştii sunt cei care, în zilele următoare, vor stabili care sunt cauzele accidentului. Luni seară, preocuparea lor a fost să elibereze şoseaua, astfel încât traficul să poată fi reluat. Pentru a tracta TIR-urile şi autocarul de pe şosea au fost folosite alte autocamioane.

Toţi pasagerii au aşteptat pe câmpul de lângă drum un alt autocar care să-i preia, cu bagaje cu tot, şi să-i ducă la Piatra Neamţ. Potrivit însoţitorului de grup, firma din Ungaria a garantat că trimite rapid un alt autocar, probabil chiar din Oradea. Aşa că românii nu s-au impacientat, ci şi-au dorit doar să-şi sune rudele, să le spună că sunt teferi.

Cert este că autocarul, ca de altfel niciun alt vehicul, nu a avut cum să ajungă rapid în zonă. Din cauza accidentului, traficul a fost blocat pe DN 1 circa o oră, iar apoi zeci de minute s-a desfăşurat pe un singur sens de mers. Cum această şosea este cea mai aglomerată din Bihor, s-au format coloane de maşini lungi de zeci de kilometri. Unii şoferi, cunoscători ai locului, au ocolit zona accidentului prin satele vecine de locul accidentului, Săcădat şi Ineu.

UPDATE:

Poliţiştii bihoreni au anunţat, marţi dimineaţă, circumstanţele în care s-a petrecut accidentul. Potrivit acestora, şoferul autocarului, un cetăţean maghiar în vârstă de 65 de ani, este cel care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de TIR-ul din faţa sa, condus de un şofer de 36 de ani din Cluj Napoca.

Astfel, când şoferul clujean a frânat, autocarul l-a lovit din plin, împingându-l totodată în TIR-ul cu numere de Harghita din faţa lui, "condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din judeţul Harghita", precizează poliţiştii.

"În urma accidentului rutier, conducătorul autocarului, cât şi alţi doi bărbaţi, de 40, respectiv 27 de ani, pasageri în autocar, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost internaţi în spital", mai menţionează comunicatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
a fost groaznic
Am crezut ca va cadea cerul peste noi.......... Am vazut negru in fata ochilor !!!!!!!!
Postat 20 August 2014, 16:46 de adelina
decizii@yahoo.com
In loc de concluzia politistilor (care este doar un citat valibil din codul rutier si oricum rad cand ma gandesc ca politistii RUTIERI au putere de concluzionare) as fi fost curios sa aflu motivul pentru care soferul autocamionului cu nr de Harghita s-a oprit brusc pe un drum national.
Postat 19 August 2014, 17:06 de UFS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON