URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Iulie 2014, 15:55

Oradea va avea cea mai modernă sală de operaţii din România, la Spitalul Municipal (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viceprimarul Mircea Mălan şi managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, alături de Cristian Delcea, de la Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea, au anunţat luni, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Municipal, începerea a două noi şantiere la principalele spitale orădene, pentru modernizarea blocurilor operatorii.

Proiectele, a căror valoare cumulată depăşeşte 5 milioane euro, se vor adăuga astfel altora, deja făcute, precum Viva Anima, în valoare de peste 2 milioane euro, prin care a fost înfiinţat Centrul de Cardiologie Intervenţională, ori cele prin care au fost modernizate ambulatoriile Spitalelor Municipal şi Judeţean, precum şi secţia de Terapie Intensivă a acestuia din urmă.

5 din 10 la Judeţean

La Spitalul Judeţean, unde blocul operator are o vechime de peste 30 de ani, din cele 10 săli de operaţii 5 vor fi reabilitate complet, la standardele anului 2014 (ale Uniunii Europene, nu ale României, care sunt mai puţin pretenţioase), până în luna noiembrie. Restul urmează să fie modernizate până cel târziu în 2018, "dar noi sperăm să le facem până în 2016", a spus dr. Gheorghe Carp, managerul unităţii.

În cadrul proiectului, finanţat cu fonduri europene nerambursabile prin programul transfrontalier Hu-Ro (5 milioane euro în cele două spitale din Oradea, iar 1 milion pentru partenerul din proiect, Universitatea Debreţin), cele cinci săli de la Judeţean vor avea echipamente în valoare totală de peste 2,03 milioane euro, inclusiv un sistem de neuronavigaţie de 450.000 euro necesar secţiei de Neurochirurgie. Alte 3 milioane lei vor fi cheltuite pentru lucrările de recompartimentare şi construcţie, în urma cărora cele 5 săli vor avea sisteme de ventilaţie de 2,5 milioane lei şi pereţi zugrăviţi cu o vopsea specială, pentru asigurarea asepsiei şi prevenirea infecţiilor.

"Cele cinci săli vor fi utilizate de chirurgii de la Chirurgie Plastică, Neurochirurgie, Chirurgie Generală, Chirurgie ORL şi Buco-Maxilo-Facială şi Ortopedie", a explicat dr. Carp, precizând că lucrările vor fi gata în noiembrie, iar între dotări sunt incluse, de asemenea, mese, lămpi, mobilier special, o linie de laparoscopie completă (în valoare de 172.000 euro) şi una de artroscopie (de 168.000 euro), precum şi instrumentar (de 135.000 euro).

Atenţie specială Chirurgiei Oncologice

În ceea ce priveşte cele patru săli de operaţii ce vor fi modernizate la Spitalul Municipal, lucrările au şi început (fiind executate de o asociere de firme condusă de SC Eurociv Cons SRL), valoarea totală a investiţiilor fiind aici de peste 1,39 milioane euro în echipamente şi peste 1,4 milioane euro în lucrări.

Două săli, a explicat dr. Carp, vor fi pentru Chirurgia Pediatrică, Ortopedie Pediatrică şi Chirurgie Generală, iar altele două pentru Chirurgie Oncologică, una urmând să fie "cea mai modernă din România", deoarece va fi dotată cu toate echipamentele necesare pentru telemedicină (sistem de transmitere şi recepţionare a datelor), ceea ce va permite "ca oricând să apelăm la consultanţă de specialitate la centre din ţară si din străinătate, în situaţii delicate, de mare complexitate". Asta nu înseamnă, însă, că la Oradea nu vor exista chirurgi oncologici de primă mână, a precizat Carp, deja trei medici (doi orădeni şi unul "importat" din afară) având competenţe certificate în această subspecializare.

Termenul de finalizare a lucrărilor şi dotărilor este, şi pentru cele patru săli de la Municipal, tot luna noiembrie a acestui an.

Criteriile, strict medicale

Pentru că, aşa cum până şi un nespecialist îşi dă seama, nevoile din sistemul medical sunt uriaşe, dar posibilităţile finite, viceprimarul Mircea Mălan a explicat că toate investiţiile făcute până acum în spitalele din Oradea au fost decise în urma consultărilor specialiştilor din Primărie - conducere şi specialiştii Direcţiei Managementul Proiectelor cu Finanţare Internaţională - cu cei din spitale. "Nu facem nimic fără a ne consulta cu medicii, iar criteriile de stabilire a priorităţilor sunt strict medicale", a spus viceprimarul Mălan.

Pe de altă parte, Cristian Delcea (DMPFI) a subliniat că Oradea este oraşul din România care a ştiut să profite cel mai mult de pe urma fondurilor europene ce puteau fi folosite pentru modernizarea spitalelor, indiferent de programele şi axele de finanţare pe baza cărora au fost întocmite proiectele. "Din opt judeţe care au concurat în programul Hu-Ro, noi am luat 60% din fondurile disponibile, în condiţiile în care numărul şi totalul valoric al proiectelor depuse au depăşit de două-trei ori fondurile disponibile. În final, am accesat peste 4 milioane euro din total celor 6 milioane euro", a spus Delcea.

Şi mai lăudabil e că, dacă "în alte părţi toţi banii s-au dus pe studii, şi nimic nu se vede practic, la Oradea toţi banii se văd în clădiri şi echipamente", a adăugat şi managerul de la Judeţean, care - pentru a fi şi mai uşor de înţeles - a precizat că doar ca urmare a înfiinţării Centrului de Cardiologie Intervenţională prin proiectul Viva Anima rata mortalităţii a scăzut în acest spital cu 10% în prezent faţă de 2012.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@ Ca®p III
Really? Doar atat poti? Latrau platiti ce esti. Te faci ca nu observi ce s-a facut in acest oras, iar cand evidentele te "sufoca" incerci sa le trimiti in derizoriu. Mult efort depus ca sa denigrezi, demn de o casuza mai buna.
Postat 22 Iulie 2014, 11:53 de antiocomunistul
Faine scule, pacat de pacienti
daca nu vreti sa va bateti joc de gadget-urile astea [ca de pacienti oricum nu-i pasa nimanui cat si cum va bateti joc], angajati cativa profesionisti. cu plata lor e simplu - "atentiile" obisnuite, dar de data asta pe merit.
Postat 21 Iulie 2014, 22:33 de Dr. Mengele
Oradea va avea cea mai modernă sală de operaţii din România !?!
1). Cine e şeful cu programarea la sală !?! 2). Cine operează şi de ce !?! 3). Cât e şpaga pentru a fi pus pe lista de pacienţi !?! 4). Cum poate cineva să programeze pe altcineva !?! 5). Sunt prevăzute suficiente locuri stabilite de parcare, albe sau galbene după caz !?! ... cineva de la pct. 4 e vărul din fruntea unităţii medicale iar altcineva e primarul lui de suflet !?! ... apropo Mălane, Oradea e primul "profitor" la fonduri pentru acest domeniu sau doar primul după noiembrie a.c. !?!
Postat 21 Iulie 2014, 17:19 de Ca®p III
hehe
normal, la cati donatori de organe o sa fie, e nevoie :)) unii chiar abia asteapta sa doneze! Le dorim succes.
Postat 21 Iulie 2014, 16:29 de hehe
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON