`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?
De stiut
Colțul juridic
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 4148 rezultate
- Primăria vinde firmei Lotus Center terenul de sub restaurantul Dock, din centrul Oradiei. Cât cere pe el 28/03/2024
- Tânărul din Bihor care a provocat moartea unui consătean a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Suma uriaşă pe care trebuie să o plătească rudelor victimei 28/03/2024
- Bărbatul reţinut pentru că a spânzurat trei câini într-un sat din Bihor a fost plasat sub control judiciar. Ce interdicție i-a pus judecătorul 28/03/2024
- Un bihorean a aruncat o doză de bere, iar gestul l-a costat 5.000 de euro și închisoare cu suspendare. Vezi cine l-a pus la plată și de ce! 28/03/2024
- Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 28/03/2024
- O femeie din Bihor care şi-a ucis tatăl a fost condamnată la 8 ani de închisoare 27/03/2024
- Inelul Metropolitan, mai scump cu 5 milioane euro. Bolojan speră ca proprietarii de terenuri din Cheriu să nu-l mai atace în justiție 27/03/2024
- A fost sau n-a fost? Liberalul Vasile Blaga rămâne, deocamdată, cu certificatul de revoluţionar 26/03/2024
- După 10 ani de la moartea unui șofer într-una din „insulele morții” de pe DN 79, Tribunalul Bihor a confirmat vinovăția CNAIR 23/03/2024
- Preşedinta Curţii de Apel Oradea, Florica Roman, din fostă inculpată, invitată specială a şefului DNA, la inaugurarea noului sediu: „Nu mai putem corecta ce s-a greşit!” 21/03/2024
- Coaliția Rogerius contestă regulamentul de salubritate: „A trăi în Oradea este o amendă” 21/03/2024
- Doi USR-iști orădeni, unul viitor candidat la Primărie, altul la Parlamentul European, cer Curții de Apel Oradea să anuleze comasarea alegerilor 19/03/2024
- E definitiv: Judecătorii din Beiuş care au oprit executarea silită a fraţilor Micula, declaraţi nevinovaţi 18/03/2024
- Bilanţ la Curtea de Apel Oradea: În 2023, judecătorii au soluționat mai puține dosare, dar au lucrat „foarte eficient” 16/03/2024
- Când îți face Bolojan cadou un inel 16/03/2024
- În sfârșit: CNAIR a semnat contractul pentru construirea Autostrăzii Transilvania între Chiribiș și Biharia cu Precon Transilvania, firmă controlată de Beneamin Rus 15/03/2024
- Ce plătește asiguratorul când nu respectă legea? 14/03/2024
- Femeia din Sântandrei care și-a ucis fratele a fost trimisă în judecată. Care ar fi fost motivul crimei 13/03/2024
- Primăria Oradea reclamă vandalii în instanță. Un adolescent, condamnat să plătească 11.000 de euro (FOTO) 12/03/2024
- Medic estetician din România, acuzat că a mutilat zece femei. Una a rămas fără mameloane 12/03/2024
- Angela merge mai departe: Directoarea Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice și-a depus demisia 12/03/2024
- Victoraş puşcăriaş? Detaliile spectaculoase care au dus la condamnarea lui Victor Micula pentru folosirea ilegală de arme de foc (VIDEO) 12/03/2024
- România a câștigat procesul Roșia Montană și va primi despăgubiri de la Gabriel Resources (FOTO/VIDEO) 09/03/2024
- Bărbat din Bihor prins cu trei culturi de canabis, lăsat liber de Tribunalul Bihor. Procurorii DIICOT au contestat decizia 07/03/2024
- Eleva care a înjunghiat un pedagog de la Colegiul Traian Vuia din Oradea merge în arest la domiciliu 07/03/2024
- S-a terminat: Victor Micula a scăpat de procesul în care a fost acuzat că a vrut să înşele o firmă de asigurări cu 275.000 euro 05/03/2024
- Garcea de Bihor: Șeful Postului de Poliție din Aușeu a bătut și încătușat un localnic care reclamase transporturi nelegale de balast (FOTO/VIDEO) 05/03/2024
- Motivarea plângerilor împotriva proceselor-verbale de contravenție. Decizie corectă a Înaltei Curți 03/03/2024
- Titti, violatorul de băieţi: Lăsat liber după aproape un deceniu petrecut după gratii, pedofilul a fost din nou încătuşat 01/03/2024
- Micula versus Bonica: Magnatul Viorel Micula a cumpărat la licitație două pensiuni de care nu se poate atinge 29/02/2024
- Dosarele pierdute: Încă un dosar de-al lui Victor Micula s-a făcut nevăzut în instanță 28/02/2024
- Pedeapsa și rolul educativ: Cum a motivat Judecătoria Oradea decizia de a-l trimite la închisoare pe un bărbat prins pentru a doua oară fără permis la volan 27/02/2024
- Un bărbat din Bihor care a abuzat sexual o fetiţă de 6 ani a fost condamnat la 8 ani de detenţie. Mama victimei știa 26/02/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: De ce riscă Oradea turistică să își piardă atractivitatea 26/02/2024
- Primărie din Bihor, prinsă în flagrant când îngropa gunoaie lângă o arie protejată. Garda de Mediu îi confiscă utilajul! (FOTO/VIDEO) 24/02/2024
- Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova, ar putea cere unirea cu Rusia, iar Putin va declara anexarea 22/02/2024
- Prins fără permis la volan, un bărbat din Bihor şi-a procurat unul din Spania. Cât a costat documentul măsluit 21/02/2024
- Cursul valutar te poate scăpa de pușcărie? 21/02/2024
- Şpagă sau amendă! Cum își târguiau şpăgile inspectoarele ITM Bihor, prinse în flagrant și condamnate pentru corupție 20/02/2024
- Un bărbat din Bihor, pe lista prădătorilor sexuali dați în urmărire 19/02/2024
- „Situație de Kafka”: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl acuză pe patronul Selina, Beneamin Rus, că blochează semnarea contractului pentru lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania 19/02/2024
- Protecţie pe din doi: Sancțiune inedită pentru foștii soți care au continuat scandalul după divorț 18/02/2024
- Ţeapă pentru fani: A plătit scump pentru că a poftit să-i vadă pozele nud prin Only Fans 16/02/2024
- Vladimir Pustan jr., fiul de pastor arestat pentru droguri, a fost trimis în judecată 15/02/2024
- Copil atacat în Oradea de tâlhari minori! Victima a rămas fără bani 13/02/2024
- Wizz urât... Un avocat din Oradea a obținut daune de peste 40.000 euro după ce compania aeriană i-a transformat vacanța în coșmar 13/02/2024
- Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, pentru că a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea (VIDEO) 12/02/2024
- După ce a fost la un pas să omoare un fost procuror, primărița din Brusturi, Livia Bârlău, scapă de controlul judiciar 09/02/2024
- Ce trebuie să știi când ți se suspendă permisul de conducere și vrei să contești sancțiunea 09/02/2024
- Abia eliberat, un bărbat din Bihor şi-a jefuit un fost tovarăş din puşcărie 08/02/2024
- Inel mai scump: Inelul Metropolitan Oradea va costa mai mult, indiferent de viitorul traseu 08/02/2024
- Peste 50 de profesori din Bihor rămân la catedră, după ce au împlinit vârsta de pensionare. Aproape toți predau la școli de la orașe 06/02/2024
- Agenţia de tortură. Caz revoltător în Oradea: fosta șefă a Agenţiei Împotriva Traficului de Persoane și-a umilit o subordonată în ultimul hal 05/02/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Ce filme pot fi văzute la noul Cinema Palace OSC 05/02/2024
- Dealeri pentru dealeri: 5 persoane au fost reținute de DIICOT Oradea, pentru trafic de droguri. Vindeau inclusiv altor traficanți (FOTO) 05/02/2024
- Noutate: Victimele mai multor infracțiuni pot primi vouchere de 16.500 de lei pentru nevoi urgente, cum ar fi cazare, medicamente sau transport 04/02/2024
- Cum pot fi mărite sumele acordate pentru imobilul expropriat 02/02/2024
- L-au închis dimineaţa şi i-au dat drumul la prânz! De ce a fost eliberat după doar câteva ore un urmărit naţional din Bihor 02/02/2024
- Percheziții DNA la Primăria Botoșani. Primarul, anchetat fiindcă și-ar fi angajat ilegal amanta 02/02/2024
- Lecția de ambiție: Se deschide centrul de terapii gratuite pentru pacienții oncologici și aparținători (FOTO) 02/02/2024
- Inelul Rutier Metropolitan: Un proprietar din Cheriu cere Poliției Rutiere să nu avizeze proiectul refăcut și aleșilor din CJ Bihor să nu-l voteze 01/02/2024
- Rupt de beat şi fără permis de conducere, un bihorean a furat o maşină din Budureasa. Poliţiştii l-au prins în trafic 01/02/2024
- Escroc notoriu, trimis la închisoare: S-a prezentat drept purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor şi a cerut bani pentru un flagrant 01/02/2024
- 10 ani de nedreptate: Niciun verdict al justiției, la un deceniu după moartea unui șofer într-o „insulă ucigașă” din Bihor (FOTO) 01/02/2024
- Un bărbat din Bihor și-a înjunghiat consăteanul cu un cuţit de tăiat porcul. Autorul a fost arestat 31/01/2024
- Țeapă guvernamentală: Primăria Oradea trebuie să recupereze un milion de euro pentru transportul gratuit al elevilor 31/01/2024
- Motivarea Curții de Apel Cluj: Consiliul Județean Bihor n-a justificat traseul Inelului Rutier Metropolitan și nici n-a făcut un studiu de trafic (DOCUMENT) 30/01/2024
- Programul Casa Verde: Peste 9.500 de români pot să-și instaleze panourile fotovoltaice. Vezi dacă ești pe listă! 30/01/2024
- Justiție la Paștele Cailor: Au blocat construirea Inelului Metropolitan, dar n-au dat nicio explicație 29/01/2024
- Codaș la oraș? Procurorul Lup se vrea ba judecător, ba anchetator la Oradea 28/01/2024
- Voluntari de musai: Orădeni fug ca dracu’ de tămâie de munca în folosul comunității 26/01/2024
- Primăria Oradea şi-a înlocuit vechiul site, nefuncţional, cu unul modern, construit cu 192.000 lei 26/01/2024
- Fiul cunoscutului pastor Vladimir Pustan, arestat preventiv de Tribunalul Bihor pentru trafic de substanţe psihoactive (FOTO) 24/01/2024
- Ce investiții vor fi gata în 2024 în Bihor și ce lucrări spune Ilie Bolojan că vor începe. Printre cele din urmă, drumul expres Oradea-Arad 24/01/2024
- No sex, good sex... Ancheta cu ispita minoră din Beiuș a ajuns în instanță 24/01/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Contracte pe banii orașului cu firme de familie ale celor din Primăria Oradea! 22/01/2024
- „Suntem peste tot acasă”. Fiul lui Adrian Păunescu a dat în judecată FC Rapid pentru imnul echipei 21/01/2024
- Întâlnirile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Horea Sibișteanu 19/01/2024
- Scandalul vaccinurilor: Pfizer și BioNTech au dat în judecată România pentru că n-a mai cumpărat dozele comandate 18/01/2024
- Polițiștii și „Burghezu” au prins un traficant de droguri din Bihor. A încasat aproape 6 ani de închisoare pentru 100 de tablete de ecstasy 18/01/2024
- Au fost reluate lucrările la inelul rutier din jurul Oradiei, dar nu și pe porțiunea din Cheriu (FOTO) 16/01/2024
- Interviu cu primarul municipiului Oradea, Florin Birta: „Am stat cu sabia deasupra capului” 16/01/2024
- Răsturnare de situație: PSD-istul Madar a câștigat procesul deschis Primăriei Oradea pe tema tarifelor din salubritate 15/01/2024
- Un asistent de la Spitalul Județean din Oradea a ajuns la închisoare pentru șpăgi de 30.000 de euro. Vezi ce le promitea victimelor! 11/01/2024
- Procesul „homeschooling” continuă: Cei doi părinţi din Bihor trimişi la muncă în folosul comunităţii pentru că îşi educau copiii acasă au atacat hotărârea judecătorească 10/01/2024
- "Va fi proces!" Consilierii locali ai PSD acuză Primăria Oradea de abuz 09/01/2024
- Un bărbat din Sântandrei care a ucis căţeluşa vecinilor a fost condamnat la amendă penală şi despăgubiri morale 06/01/2024
- Prostia l-a costat libertatea: Aflat în perioadă de supraveghere pentru alcool, un bihorean a urcat iar beat la volan și a refuzat să meargă la analize 05/01/2024
- Trafic de migranţi cu Mercedesul lui tata: Un tânăr din Bihor primea 200 euro pentru fiecare afgan ajuns la frontiera ungaro-austriacă 04/01/2024
- Eleva judecată că a înjunghiat un pedagog la Colegiul Traian Vuia din Oradea vrea să iasă din arest. Ce au decis judecătorii 04/01/2024
- Doi părinţi din Bihor, care îşi educau copiii acasă, au ajuns inculpaţi. Judecătoria i-a trimis la muncă în folosul comunităţii 02/01/2024
- Prima condamnare din Bihor pentru transmiterea HIV-SIDA: Un proxenet trăia într-un „menaj a trois” cu două tinere şi pe spinarea acestora 02/01/2024
- Retrospectiva juridică a anului 2023 01/01/2024
- Iubiți și câinii vagabonzi. ADP Oradea ar vrea să scape de Adăpostul Grivei, află cum! 31/12/2023
- Lagărul de „înfrumusețare”: Orădeancă desfigurată în urma unor operații estetice pentru care a plătit, în Turcia, o avere (FOTO) 29/12/2023
- Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe secretarul de stat care i-a respins cererea de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluție 28/12/2023
- Cu Poliția la Cultură: De ce au a descins oamenii legii la Direcția pentru Cultură Bihor 27/12/2023
- 10 ani de închisoare pentru un tânăr din Bihor. I-a provocat moartea unui consătean care tocmai îl ajutase 19/12/2023
- Anunțul Ministerului Mediului: Programul Casa Verde va fi reluat în zilele următoare 18/12/2023
- Lovitură pentru Inelul Rutier Metropolitan: la cererea a 21 expropriați din satul Cheriu, Curtea de Apel Cluj a anulat trei hotărâri ale CJ Bihor 15/12/2023
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- Sexy şi rea: Damă de companie din Oradea, condamnată pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului 09:44, 28 Mar 2024
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania 15:13, 28 Mar 2024
- Cum se circulă pe noul drum expres DX 16 care leagă centura Oradea de Autostrada Transilvania, dar și de DN 19 către Satu Mare (FOTO/VIDEO) 19:13, 28 Mar 2024
- Un bihorean a aruncat o doză de bere, iar gestul l-a costat 5.000 de euro și închisoare cu suspendare. Vezi cine l-a pus la plată și de ce! 09:01, 28 Mar 2024
- Accident şocant pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Oradea: Un şofer s-a izbit cu maşina de un stâlp de protecţie. Autoturismul s-a rupt în două (FOTO/VIDEO) 23:35, 19 Mar 2024
- Bihorenii vor putea zbura aproape oriunde în lume, cu escală la Varșovia. De când încep cursele Polish Airlines de la Oradea 18:25, 26 Mar 2024
- Zborurile Oradea - Varșovia ar putea fi operate de compania aeriană națională a Poloniei 17:28, 18 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- Consiliul Județean Bihor vă urează Sărbători Pascale binecuvântate! 08:26, 29 Mar 2024
- Primăria Oradea vă dorește Sărbători Pascale pline de iubire și căldură 08:15, 29 Mar 2024
- Parc, nu parcare! Zeci de orădeni din Nufărul se opun mega-parcării subterane, de teamă că blocurile o vor lua la vale 08:01, 29 Mar 2024
- CSM CSU Oradea întâlneşte Dinamo în ultimul joc de pe teren propriu din TOP 10 23:09, 28 Mar 2024
- Campanie murdară la Iași împotriva USR. Se invocă „planul secret LGBTQ” și „camere de masturbare în școli”
- UE ar putea trece la economie de război. Ce înseamnă asta
- Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit
- Noile reglementări împotriva dezinformării pe Internet. Un expert european explică noua lege valabilă în UE
Ştiri de la CAO
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:25, 06 Mar 2024
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4 - 8 martie 2024 07:34, 04 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- vasi/adi13 Vezi ca nu ai comentat la anumite articole,... Postat 29 Mar 2024, 08:22 de Sandu2100
- Riviera Taci amu-n plm de prost ce ești. De unde... Postat 29 Mar 2024, 08:19 de Sandu2100
- Interesantul citizen interesantule ai descoperit marea familie... Postat 29 Mar 2024, 08:18 de tattianasilva6
- Incredibil...! Cind tzaranul ajunge la oras primul lucru... Postat 29 Mar 2024, 07:57 de grigore
- ??? Doza cu 0,05 bani?A fost plina? Postat 29 Mar 2024, 07:53 de grigore
Bihoreanul tipărit
- Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 08:00, 28 Mar 2024
- Hoț curentat! Stă la vilă, lucra la Electrica și avea beneficii, dar nu se putea abține să fure curent 08:00, 27 Mar 2024
- Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea: „În Bihor se va circula incomparabil mai bine” 08:00, 26 Mar 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cât mai trebuie să așteptăm pentru a circula decent pe drumurile Bihorului? 00:00, 25 Mar 2024
ACTUAL
- Românii sunt penultimii în Europa, la costul muncii pe oră. Care sunt angajații europeni cel mai bine plătiți 17:44, 28 Mar 2024
- Marius Vizer rupe tăcerea! „Cozmin Gușă este campion mondial la minciună și trădare” 17:10, 28 Mar 2024
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania 15:13, 28 Mar 2024
- Supermarketurile nu vor fi închise în weekend 12:35, 28 Mar 2024
Stiri SPORTIVE
- CSM CSU Oradea întâlneşte Dinamo în ultimul joc de pe teren propriu din TOP 10 23:09, 28 Mar 2024
- Meci important, vineri seara, pentru poloiştii de la CSM Oradea, cu campioana Steaua 20:21, 28 Mar 2024
- FC Bihor începe play-offul de pe primul loc, cu un avans de şapte puncte faţă de locul 2 20:01, 28 Mar 2024
- Voleibalistele de la LPS Bihorul Oradea s-au calificat pentru turneul semifinal 2 al Campionatului Naţional U15 11:11, 28 Mar 2024
BIHOREANUL TV
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania
- Surpriză: PSD-iștii din CJ Bihor au votat Inelul Rutier Metropolitan Oradea cot la cot cu colegii din UDMR, chiar dacă noul proiect implică exproprieri mai mari (FOTO/VIDEO)
- Șeful CNAIR: Circulația pe drumul dintre Centura Oradea și autostradă se deschide joi după amiază (VIDEO)
Oradea Noastră
- Parc, nu parcare! Zeci de orădeni din Nufărul se opun mega-parcării subterane, de teamă că blocurile o vor lua la vale 08:01, 29 Mar 2024
- Să înceapă curățenia! Prima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase din Oradea 15:11, 26 Mar 2024
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
- Colectarea, simplă și nu prea... RER Vest lămurește unde trebuie să aruncăm mai multe obiecte care ne pot da bătăi de cap 14:01, 16 Mar 2024
Bihor
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 20:45, 28 Mar 2024
- Cum se circulă pe noul drum expres DX 16 care leagă centura Oradea de Autostrada Transilvania, dar și de DN 19 către Satu Mare (FOTO/VIDEO) 19:13, 28 Mar 2024
- Ecologiștii orădeni arată că documentația pentru lărgirea mai multor străzi din zona Universității este lacunară și cer să fie completată cu studii 18:20, 28 Mar 2024
- Poliţiştii Antidrog din Oradea au descins în Cluj: Două acţiuni de flagrant în parcarea unui centru comercial, patru bărbaţi au fost arestaţi 16:35, 28 Mar 2024
Stiri Oradea
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 20:45, 28 Mar 2024
- Ecologiștii orădeni arată că documentația pentru lărgirea mai multor străzi din zona Universității este lacunară și cer să fie completată cu studii 18:20, 28 Mar 2024
- Primăria vinde firmei Lotus Center terenul de sub restaurantul Dock, din centrul Oradiei. Cât cere pe el 15:58, 28 Mar 2024
- Istoricul orădean Gabriel Moisa a lansat un volum despre „Film și propagandă în România comunistă” (FOTO) 12:15, 28 Mar 2024
Timp Liber
- Invitații primăverii: Horațiu Mălăele, Nicu Alifantis, Iris, Sarmalele Reci și Celelalte Cuvinte se vor întâlni cu fanii orădeni 19:21, 28 Mar 2024
- Istoricul orădean Gabriel Moisa a lansat un volum despre „Film și propagandă în România comunistă” (FOTO) 12:15, 28 Mar 2024
- "Oradea donează o pâine" la o nouă ediţie. Doritorii pot oferi pâini pentru sărmani în patru locuri din oraş 14:32, 27 Mar 2024
- „Când te-am cunoscut, Cristina...”. Concert cu Maria Răducanu, sâmbătă, la Noo’vo (VIDEO) 21:01, 26 Mar 2024
Revista Familia
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
- Daniela Vizireanu și Alin Dobai la Pragul Vaida #10 12:45, 22 Mar 2024
- Gabriel Macsim în dialog cu Mircea Pricăjan la Librăria Humanitas Oradea 14:38, 12 Mar 2024
- Conferințele Familia, cu Armand Goșu: „Doi ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Cauzele, etapele și consecințele agresiunii Rusiei” 12:02, 10 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: fără apă caldă și încălzire pentru punctul termic nr. 883 12:30, 13 Mar 2024
- Termoficare Oradea, comunicat privind întreruperea furnizării energiei termice pentru 2 puncte termice din municipiu 08:54, 12 Feb 2024
- Termoficare Oradea, despre emiterea facturilor electronice prin sistemul RO e-Factura 17:53, 08 Feb 2024
- Termoficare Oradea: fără apă caldă pentru 5 puncte termice din Oradea 09:58, 30 Ian 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6085 RON
- 1 EUR = 4.973 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON