`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?
De stiut
Colțul juridic
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 2796 rezultate
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 28/03/2024
- FC Bihor începe play-offul de pe primul loc, cu un avans de şapte puncte faţă de locul 2 28/03/2024
- CANVERSI Lansează Nea Ion - Asistentul Virtual cu Inimă Ardeleană 27/03/2024
- Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea: „În Bihor se va circula incomparabil mai bine” 26/03/2024
- Inaugurarea noului studio de antrenament Bodyfit EMS Oradea: O evoluție de la psihologie la performanță fizică și sănătate mentală (FOTO) 25/03/2024
- De la bal la spital: Beat criţă la volanul unui ATV, un bărbat din Bihor s-a răsturnat pe şosea 22/03/2024
- Rezultate bune pentru karateka de la CS Fudoshin Oradea la Cupa Asahi de la Reşiţa 22/03/2024
- Milițian cu cazier: Șeful de Post din Aușeu a mai bătut un bărbat nevinovat, încercând să-i pună în cârcă un furt (VIDEO) 21/03/2024
- FC Bihor a câştigat cu 2-0 meciul de la Cermei şi rămâne cu şapte puncte avans în fruntea clasamentului (FOTO) 16/03/2024
- Parlamentul European a adoptat rezoluția pentru returnarea Tezaurului României 14/03/2024
- Florin Salam, reţinut din nou de poliţie. Ar fi luat peste 18.000 de euro pentru trei evenimente la care nu s-a mai dus 14/03/2024
- „Ecoul” pandemiei: Numeroși copii au probleme de vorbire după izolarea suferită în pandemia de Covid-19 14/03/2024
- „Regatul lui Iuda”: Sandu Lungu apare într-un film ce va avea premiera în cinematografe în aprilie (VIDEO) 13/03/2024
- Casele bunicilor: Bătrânii Oradiei și-ar dori ca centrele sociale din cartiere să fie deschise și în weekend (FOTO) 11/03/2024
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Calculul electoral al Birtașului în „războiul garajelor” 11/03/2024
- FC Bihor, 5-1 în faţa celor de la ACB Ineu. Prima poziţie la calificarea în play-off! (FOTO) 09/03/2024
- CSM CSU Oradea a fost aproape de o victorie cu U BT Cluj, dar a pierdut la un singur punct, cu câteva secunde înainte de final! (FOTO) 08/03/2024
- Eleva care a înjunghiat un pedagog de la Colegiul Traian Vuia din Oradea merge în arest la domiciliu 07/03/2024
- Parlamentul European va dezbate, în premieră, restituirea Tezaurului României 05/03/2024
- Inelul Rutier Metropolitan Oradea, primele grinzi la viaductul din Betfia (FOTO) 04/03/2024
- Golde Oradea: O companie care deschide orizonturi în industria plafoanelor panoramice pentru mașini 04/03/2024
- Primăria Oradea: Până în toamnă, noile cămine studențești ale Universității vor fi gata (FOTO) 29/02/2024
- Programul de vizitare a pacienților din Spitalul Județean Oradea a fost reluat, dar tot cu anumite condiții 29/02/2024
- Universitatea din Oradea, cu gândul la promovare: Vrea să devină o universitate de cercetare avansată 25/02/2024
- Refugiul dependenților: Oradea va avea un Centru Regional de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog 24/02/2024
- Ambasadorul României la Moscova a depus flori în memoria lui Navalnîi, la Piatra Soloveţki (VIDEO) 20/02/2024
- De 150 de ori mai mult! Cel mai scump loc de vânzare a florilor de 8 Martie în Oradea a fost adjudecat cu peste 900 euro în Calea Aradului 20/02/2024
- La mulţi ani, Mihai Neşu! Cum îi îndeamnă membrii asociaţiei sale pe internauţi să-l sărbătorească pe fostul fotbalist (FOTO/VIDEO) 19/02/2024
- Clinica Raze Oradea: punct de referință în imagistică medicală 19/02/2024
- CSM CSU Oradea a pierdut semifinala cu Rapidul. Și-a luat adio şi în acest an de la cupă! (VIDEO) 18/02/2024
- Oradea, o investiție cu gândul la viitor: Directoarea fabricii Nokian Tyres povestește cum a găsit orașul și care sunt planurile de viitor 15/02/2024
- Sportivii de la ACS Focus Oradea și-au setat obiective mari 13/02/2024
- Promovare pentru parcare: Șeful Serviciului Parcări din Oradea, avansat discret ca director în Primărie 13/02/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Lecție scumpă dată de un avocat orădean companiei Wizz Air 12/02/2024
- Cadavru găsit în stațiunea Băile Felix 11/02/2024
- Bolojan: lucrările pentru centura Sânmartin au intrat în ultima etapă, drumul va fi deschis circulației în luna mai (FOTO) 09/02/2024
- La Audi D&C Oradea îți poți comanda acum propriul tău Q7 Facelift 08/02/2024
- Incendii mai puține, dar mai grave în 2023 în Bihor (VIDEO) 07/02/2024
- Victorie clară la Craiova pentru handbaliştii de la CSM Oradea, care s-au calificat în turul II al Cupei României! 07/02/2024
- Incubator de ultimă generație, cu masă de resuscitare, la Maternitatea din Oradea. Aparatul a fost donat de un ONG 05/02/2024
- Bihoreanul George Bologan devine consilierul lui Klaus Iohannis (VIDEO) 05/02/2024
- ADLO caută amplasament pentru amenajarea celui de-al cincilea parc industrial din Oradea 05/02/2024
- Doliu în justiţia din Bihor: Fostul procuror Adrian Brișcan a murit la 52 de ani 04/02/2024
- Noutate: Victimele mai multor infracțiuni pot primi vouchere de 16.500 de lei pentru nevoi urgente, cum ar fi cazare, medicamente sau transport 04/02/2024
- Sindromul de imunodeficienţă dobândită (SIDA). Există tratament eficient? 27/01/2024
- Fostul manej din Cazarma Husarilor ar putea fi transformat într-un complex cultural, pe fonduri transfrontaliere (FOTO) 26/01/2024
- „M-am săturat de el”: Cum și-a plănuit atacul eleva care l-a înjunghiat pe pedagogul de la Colegiul Vuia 26/01/2024
- CSU Oradea găzduieşte în premieră, la Bazinul Crişul, un turneu din Campionatul Internaţional „Nordic League” la polo 24/01/2024
- Bihorenii, „la cuțit”: Record de operații anul trecut la Spitalul Județean din Oradea. De ce suntem tot mai bolnavi 24/01/2024
- Baschet: CSM CSU Oradea are nevoie de victorie miercuri seară, în primul meci de pe teren propriu din cupele europene din acest an 24/01/2024
- Ambasadorul României în Spania, bihoreanul George Bologan, a fost rechemat în țară de Iohannis. Care ar putea fi motivul 23/01/2024
- Şefi noi la Parchetul Curţii de Apel Oradea. Fostul procuror general se cere la pensie 23/01/2024
- Valul Digital de Împrumuturi: Credite Online Redefinind Peisajul Financiar al României 22/01/2024
- Ex-procurorul DNA Cristian Ardelean este noul şef al Secţiei de urmărire penală din Parchetul Bihor 16/01/2024
- Protestele continuă. Fermierii și transportatorii circulă încolonaţi pe mai multe drumuri din Bihor 15/01/2024
- Sondaj de Salonta: Primăria locală, interesată de cum sunt interceptate telefoanele 14/01/2024
- Austria rămâne pe poziție: Nu vrea ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu granițele terestre 13/01/2024
- Bihoreanca Irina Bara, debut cu victorie la Australian Open 09/01/2024
- Filmul crimelor din Sicilia: Suspectul i-a făcut avansuri uneia dintre româncele ucise, a băut şi a mâncat în casa ei 08/01/2024
- CSM CSU Oradea s-a impus cu 92-72 în faţa CSM Petrolul Ploiești și nu mai poate pierde locul 1 în Conferinţa B a Ligii Naţionale 06/01/2024
- Eleva judecată că a înjunghiat un pedagog la Colegiul Traian Vuia din Oradea vrea să iasă din arest. Ce au decis judecătorii 04/01/2024
- Comunicat finalizare proiect Tecor Industries 31/12/2023
- Ancheta în cazul fetiţei care a născut copilul violatorului ei rămâne la Marghita. Ce motive invocă Parchetul Bihor 28/12/2023
- CSM CSU Oradea susţine joi, la Târgu Mureş, ultimul joc din 2023 27/12/2023
- Ultima rectificare a bugetului județului Bihor pe 2023: ultimii banii încasați, virați integral pentru plata lucrărilor în proiecte europene 27/12/2023
- Peste 100 de constructori lucrează zi-lumină în Piaţa Gojdu din Oradea pentru ca traficul prin pasajele subterane să poată fi deschis până la sfârșitul anului. Vezi cum se va circula! (FOTO) 20/12/2023
- Eleva care a înjunghiat un pedagog de la Colegiul Traian Vuia a fost trimisă în judecată. Procurorii o acuză de tentativă la omor calificat 20/12/2023
- Proiectul strategic pe sănătate al județului Bihor a fost finalizat și aduce noutăți revoluționare pentru sistem. Vezi noutățile! 18/12/2023
- Mesajul de Crăciun al episcopului Böcskei László, „într-o lume a vitrinelor ispititoare, din care lipsește profunzimea” 17/12/2023
- 27.000 de euro strânşi pentru tratamentul unei fetiţe grav bolnave din Oradea, în urma concertelor caritabile organizate de Asociaţia "Italiani in Bihor" 15/12/2023
- Se luptă să cheltuie banii europeni. Reabilitarea primei clădiri din Piaţa Mare din Oradea este 65% realizată (FOTO) 14/12/2023
- A început construcția pasajului suprateran peste sensul giratoriu de la Parcul industrial din Calea Borșului (FOTO) 13/12/2023
- Pista off-road construită în Bihor pentru motocicliști ar putea fi omologată în curând (FOTO) 08/12/2023
- Caz de excepție rezolvat în premieră la Spitalul Județean din Oradea: O echipă de 6 medici au salvat o tânără cu o boală rarisimă, care altfel ar fi murit 07/12/2023
- Pas cu dreptul în TOP 16 FIBA Europe Cup: CSM CSU Oradea a învins campioana Olandei la ea acasă! 07/12/2023
- Extindere în Europa: Digi, compania controlată de orădeanul Zoltan Teszari, ajunge în Portugalia și Belgia, și vrea și în Spania 06/12/2023
- Unde-i încălzirea? Dotat cu sistem de dezgheț, Podul Intelectualilor a rămas... rece (FOTO) 05/12/2023
- Filmare spectaculoasă cu viitoarele pasaje subterane din Oradea. Când spune primarul Florin Birta că vor fi date în folosință (FOTO / VIDEO) 04/12/2023
- Curtea de Apel Oradea: Eleva care a înjunghiat un pedagog de la Colegiul Traian Vuia rămâne în Arestul Poliţiei 04/12/2023
- Dacia prezintă a treia generație a modelului Duster. Mai Duster ca oricând... (FOTO) 04/12/2023
- Voia să-l omoare! Ce le-a spus anchetatorilor eleva care l-a înjunghiat pe pedagogul de la Colegiul Traian Vuia din Oradea 04/12/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Detalii din dosarul elevei care l-a înjunghiat pe pedagogul de la Colegiul Vuia 04/12/2023
- Cel mai mare contract de finanțare semnat de Consiliul Județean Bihor până în prezent: 130 milioane euro. Vezi pe ce merg banii! 01/12/2023
- Prietenul elevei care l-a înjunghiat pe pedagogul de la Colegiul Vuia din Oradea a fost reţinut pentru 24 de ore 01/12/2023
- Cum se sărbătorește Ziua Națională în Bihor: Programul festivităților în Oradea, Marghita, Aleșd și Vadu Crișului 30/11/2023
- Handbal: Victorie categorică, cu 39-17, pentru CSM Oradea în duelul cu ultima clasată 30/11/2023
- Inedit: Oradea va avea prima pădure urbană, cu parc de aventură, terenuri de sport, ponton pe Criș (FOTO) 29/11/2023
- Sărbătorește la Paleus Resort! 1 Decembrie, cu pită picurată cu slănină și fasole cu ciolan, plus alte oferte tentante 29/11/2023
- Eleva care l-a înjunghiat pe pedagogul de la Colegiul Vuia din Oradea a fost arestată. Fata pretinde că bărbatul i-ar fi făcut avansuri sexuale 28/11/2023
- S-au montat primele indicatoare pe drumul de legătură între Oradea și autostradă. Șantierul a fost filmat dintr-un capăt în altul (VIDEO) 28/11/2023
- Tinerii handbalişti bihoreni au marcat în avans Ziua Naţională a României, prin turneul de juniori dotat cu Cupa 1 Decembrie (FOTO) 27/11/2023
- Cancerul de col uterin: Care pot fi semnele și ce măsuri trebuie luate 26/11/2023
- Victorie cu 4-1 pentru FC Bihor la Socodor. Echipa orădeană şi-a asigurat deja calificarea în play-off (FOTO) 25/11/2023
- Detalii din dosarul vaccinurilor de 1 miliard de euro: Ce i se impută orădencei Ioana Mihăilă 24/11/2023
- Cod roșu în parcarea subterană de pe strada Independenței din Oradea: Exercițiu ISU cu 26 de posibile victime, o mașină explodată și alte două incendiate (FOTO) 23/11/2023
- Gimi hoțomanul: Șeful Camerei Taximetriştilor, Iosif Rad, este primul inculpat din Bihor pentru concurenţă neloială 23/11/2023
- Pădurile din România vor fi supravegheate cu sateliți. Cât va costa softul 22/11/2023
- CSM CSU Oradea întâlneşte Legia Varşovia, într-un meci important pentru calificarea în faza a doua a FIBA Europe Cup 21/11/2023
- Aderarea României la spațiul Schengen, din nou pe ordinea de zi a ședinței JAI 21/11/2023
- În ultima clipă! Primăria Oradea încearcă să închidă până în decembrie 15 proiecte europene, dar 9 vor continua și la anul (FOTO) 15/11/2023
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- Cum se circulă pe noul drum expres DX 16 care leagă centura Oradea de Autostrada Transilvania, dar și de DN 19 către Satu Mare (FOTO/VIDEO) 19:13, 28 Mar 2024
- Aprobat și apoi dărâmat! Un showroom abia construit în Oradea va fi demolat pentru amenajarea viitorului drum de legătură dintre Paleu și Calea Borșului (FOTO) 20:45, 28 Mar 2024
- Parc, nu parcare! Zeci de orădeni din Nufărul se opun mega-parcării subterane, de teamă că blocurile o vor lua la vale 08:01, 29 Mar 2024
- Rămâne parc! Primăria Oradea a căzut la pace cu dezvoltatorul imobiliar Imopark, care dorea să construiască un bloc pe spaţiul verde din spatele Bisericii Emanuel (FOTO) 11:52, 29 Mar 2024
- Accident şocant pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Oradea: Un şofer s-a izbit cu maşina de un stâlp de protecţie. Autoturismul s-a rupt în două (FOTO/VIDEO) 23:35, 19 Mar 2024
- Bihorenii vor putea zbura aproape oriunde în lume, cu escală la Varșovia. De când încep cursele Polish Airlines de la Oradea 18:25, 26 Mar 2024
- Zborurile Oradea - Varșovia ar putea fi operate de compania aeriană națională a Poloniei 17:28, 18 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- Podul Centenarului din Oradea va fi vopsit, astfel că circulația va fi oprită în weekend 16:25, 29 Mar 2024
- Expoziție dedicată avocaților martiri Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, la Muzeul Orașului Oradea 16:21, 29 Mar 2024
- Cartea curățeniei: Nu știi regulile de colectare a deșeurilor în Zona Metropolitană Oradea? Vezi noul Ghid realizat de RER Vest 16:00, 29 Mar 2024
- Anunț Municipiul Beiuș 15:22, 29 Mar 2024
- Campanie murdară la Iași împotriva USR. Se invocă „planul secret LGBTQ” și „camere de masturbare în școli”
- UE ar putea trece la economie de război. Ce înseamnă asta
- Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit
- Noile reglementări împotriva dezinformării pe Internet. Un expert european explică noua lege valabilă în UE
Ştiri de la CAO
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:25, 06 Mar 2024
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4 - 8 martie 2024 07:34, 04 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Cine nu e gu-noi, e impotriva noastra Colectare selectiva, da, de acord. De aici... Postat 29 Mar 2024, 15:54 de excalibur
- judeo-hrestinismul si judeo-islamismul Dogme religioase mincinoase, falsuri de... Postat 29 Mar 2024, 15:40 de TheSolarConnection
- judeo-hrestinismul si judeo-islamismul religii de import in Europa Dogme religioase mincinoase de pe urma carora... Postat 29 Mar 2024, 15:36 de TheSolarConnection
- Tot consiliul si toti pe langa, zic ca vinovat ar fi cine a aprobat prima data constructia, cand defapt, gafa a fost abia dupa, sa blochezi constructia Nu e trafic insuportabil pe Xenopol si pe... Postat 29 Mar 2024, 15:30 de unu
- Preferam ca primaria sa nu cedeze presiunilor catorva riverani Cel mai ideal caz era sa se fi construit... Postat 29 Mar 2024, 15:19 de unu
Bihoreanul tipărit
- Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 08:00, 28 Mar 2024
- Hoț curentat! Stă la vilă, lucra la Electrica și avea beneficii, dar nu se putea abține să fure curent 08:00, 27 Mar 2024
- Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea: „În Bihor se va circula incomparabil mai bine” 08:00, 26 Mar 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cât mai trebuie să așteptăm pentru a circula decent pe drumurile Bihorului? 00:00, 25 Mar 2024
ACTUAL
- În weekend trecem la ora de vară. Urmează cea mai scurtă zi din an 09:48, 29 Mar 2024
- Românii sunt penultimii în Europa, la costul muncii pe oră. Care sunt angajații europeni cel mai bine plătiți 17:44, 28 Mar 2024
- Marius Vizer rupe tăcerea! „Cozmin Gușă este campion mondial la minciună și trădare” 17:10, 28 Mar 2024
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania 15:13, 28 Mar 2024
Stiri SPORTIVE
- CSM CSU Oradea întâlneşte Dinamo în ultimul joc de pe teren propriu din TOP 10 23:09, 28 Mar 2024
- Meci important, vineri seara, pentru poloiştii de la CSM Oradea, cu campioana Steaua 20:21, 28 Mar 2024
- FC Bihor începe play-offul de pe primul loc, cu un avans de şapte puncte faţă de locul 2 20:01, 28 Mar 2024
- Voleibalistele de la LPS Bihorul Oradea s-au calificat pentru turneul semifinal 2 al Campionatului Naţional U15 11:11, 28 Mar 2024
BIHOREANUL TV
- VIDEO: S-a dat drumul la circulație pe noul drum ce leagă Centura Oradea de Autostrada Transilvania
- Surpriză: PSD-iștii din CJ Bihor au votat Inelul Rutier Metropolitan Oradea cot la cot cu colegii din UDMR, chiar dacă noul proiect implică exproprieri mai mari (FOTO/VIDEO)
- Șeful CNAIR: Circulația pe drumul dintre Centura Oradea și autostradă se deschide joi după amiază (VIDEO)
Oradea Noastră
- Cartea curățeniei: Nu știi regulile de colectare a deșeurilor în Zona Metropolitană Oradea? Vezi noul Ghid realizat de RER Vest 16:00, 29 Mar 2024
- Plantează și tu! O pledoarie pentru pădure, în Luna plantării arborilor 13:25, 29 Mar 2024
- Jos pălăria: Grădinile unor blocuri din Oradea, amenajate cu dragoste (FOTO) 11:22, 29 Mar 2024
- Parc, nu parcare! Zeci de orădeni din Nufărul se opun mega-parcării subterane, de teamă că blocurile o vor lua la vale 08:01, 29 Mar 2024
Bihor
- Concert de Paște, în Oradea: Grupul Tronos în deschiderea celei de-a doua ediții a proiectului "Lumină din Lumină" (VIDEO) 15:16, 29 Mar 2024
- Mesajul episcopului romano-catolic Böcskei László: Sărbătoarea Învierii, „o chemare spre înnoirea propriei vieţi” 12:33, 29 Mar 2024
- Rămâne parc! Primăria Oradea a căzut la pace cu dezvoltatorul imobiliar Imopark, care dorea să construiască un bloc pe spaţiul verde din spatele Bisericii Emanuel (FOTO) 11:52, 29 Mar 2024
- Peste 1.000 de joburi disponibile în Bihor, o zecime dintre ele sunt pentru absolvenții de facultate 10:31, 29 Mar 2024
Stiri Oradea
- Podul Centenarului din Oradea va fi vopsit, astfel că circulația va fi oprită în weekend 16:25, 29 Mar 2024
- Expoziție dedicată avocaților martiri Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, la Muzeul Orașului Oradea 16:21, 29 Mar 2024
- Concert de Paște, în Oradea: Grupul Tronos în deschiderea celei de-a doua ediții a proiectului "Lumină din Lumină" (VIDEO) 15:16, 29 Mar 2024
- Rămâne parc! Primăria Oradea a căzut la pace cu dezvoltatorul imobiliar Imopark, care dorea să construiască un bloc pe spaţiul verde din spatele Bisericii Emanuel (FOTO) 11:52, 29 Mar 2024
Timp Liber
- Expoziție dedicată avocaților martiri Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, la Muzeul Orașului Oradea 16:21, 29 Mar 2024
- Concert de Paște, în Oradea: Grupul Tronos în deschiderea celei de-a doua ediții a proiectului "Lumină din Lumină" (VIDEO) 15:16, 29 Mar 2024
- Invitații primăverii: Horațiu Mălăele, Nicu Alifantis, Iris, Sarmalele Reci și Celelalte Cuvinte se vor întâlni cu fanii orădeni 19:21, 28 Mar 2024
- Istoricul orădean Gabriel Moisa a lansat un volum despre „Film și propagandă în România comunistă” (FOTO) 12:15, 28 Mar 2024
Revista Familia
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
- Daniela Vizireanu și Alin Dobai la Pragul Vaida #10 12:45, 22 Mar 2024
- Gabriel Macsim în dialog cu Mircea Pricăjan la Librăria Humanitas Oradea 14:38, 12 Mar 2024
- Conferințele Familia, cu Armand Goșu: „Doi ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Cauzele, etapele și consecințele agresiunii Rusiei” 12:02, 10 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: fără apă caldă și încălzire pentru punctul termic nr. 883 12:30, 13 Mar 2024
- Termoficare Oradea, comunicat privind întreruperea furnizării energiei termice pentru 2 puncte termice din municipiu 08:54, 12 Feb 2024
- Termoficare Oradea, despre emiterea facturilor electronice prin sistemul RO e-Factura 17:53, 08 Feb 2024
- Termoficare Oradea: fără apă caldă pentru 5 puncte termice din Oradea 09:58, 30 Ian 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6085 RON
- 1 EUR = 4.973 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON